Biserica are dreptul şi obligaţia să păstreze, să aprofundeze tezaurul credinţei revelat şi să propovăduiască Evanghelia, misiune care îi revine Episcopului şi clericilor aflaţi în comuniune cu acesta, precum şi persoanelor special mandatate îndeplinirii funcţiei de învăţare a tuturor neamurilor (CCEO can. 529-596). În situaţia particulară a României, funcţia de învăţare a Bisericii se concretizează prin disciplina religie greco-catolică / o oră pe săptămână posibilă elevilor noştri din clasa a I-a până la a XII-a, apoi învăţământul liceal şi universitar de profil, la care se adaugă cateheza. După anul 1990, persoane dedicate Bisericii au încercat să realizeze proiecte de manuale de cateheză, confundate cu religia predată în şcoli, care din păcate s-au concretizat prin publicarea unor cărţi fie neadecvate prin complexitatea conţinutului vârstei pentru care au fost proiectate, fie nu au fost acceptate în unanimitate de cei implicaţi în activitatea de predare a religiei în şcoli şi de către cateheţi. Fără a intra în cauzele care au dus la stagnarea învăţământului religios în primii ani după ieşirea din catacombe, reforma învăţământului iniţiată în 1997, prin construirea unui cadru legislativ adecvat, continuată neîncetat prin elaborarea programelor şcolare pe discipline, a planurilor de şcolarizare pentru fiecare tip de învăţământ, a programelor de perfecţionare pentru cadrele didactice, etc, a făcut ca învăţământul greco-catolic să fie parte integrantă a sistemului de învăţământ naţional. Primii paşi spre integrare în normal au început totuşi în anul 1990, astăzi fiind posibil un bilanţ pozitiv privind realizările Bisericii Greco-Catolice pe linia învăţământului religios: la ora actuală avem copii şcolarizaţi de la nivel de grădiniţă până la clasa a XII-a (secţiile informatică şi teologie) la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea, elevi, secţia teologie, la liceele teologice “Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, “Inochentie Micu” din Cluj Napoca, Liceul Greco-Catolic din Bucureşti, Liceul din Baia Mare, pe lângă care au mai funcţionat Şcoala Sanitară Postliceală “Inochentie-Micu” şi secţia teologie greco-catolică din Colegiul Naţional “Ioan Slavici” mutată la “Oltea Doamna”din Satu-Mare. Absolvenţii liceelor noastre au promovat, într-o proporţie considerabilă, în învăţământul superior (aproape la toate Facultăţile şi profilele: de la medicină, drept, filologie, geografie, psihologie, până la educaţie fizică şi kinetoterapie), o mare parte alegând Institutele Teologice Greco-Catolice de grad Universitar din centrele noastre eparhiale – mai puţin Lugojul – pentru urmarea secţiilor pastorală, la ora actuală, Departamentele Oradea şi Blaj ale Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj Napoca din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” şi Facultatea din Baia Mare, afiliată Universităţii din localitate, care oferă, pe lângă secţiile pastorală şi filologie, istorie, filosofie, şi urmarea colegiului de institutori.

Dacă învăţământul superior funcţionează după regulile şi normele academice în vigoare, în acord cu ierarhia Bisericii reprezentată direct prin PSS Virgil Bercea – Decanul Facultăţii de Teologie, reprezentată şi în Departamente, în ceea ce priveşte învăţământul obligatoriu şi liceal se impune o analiză a situaţiei actuale. Pentru învăţământul obligatori, disciplina religie greco-catolică, obiectivele de referinţă şi conţinuturile învăţării ale programei şcolare sunt aprobate prin Ordin al Ministrului nr. 4769 din 25.10.1999. Programa şcolară a fost publicată în “Programe Şcolare pentru clasele I-a VIII-a” Vol. 7, din colecţia Curriculum Naţional editată de Ministerul Educaţiei Naţionale în 1999, putând fi consultată şi pe internet: w.w.w.edu.ro. alături de celelalte programe aprobate de Minister şi de Conferinţa Episcopală din România. Pentru că există încă disfuncţii programă-predare, mai ales la şcolile dispersate pe teritoriul eparhiilor, menţionez că profesorii de religie sunt obligaţi să respecte conţinutul programei aprobate, să realizeze proiectarea activităţilor didactice şi pe baza observaţiei la oră să se realizeze propuneri pentru o eventuală modificare a programei actuale. Reforma curriculară permite o largă autonomie în ceea ce priveşte abordarea temelor şi desfăşurarea lecţiilor propriuzise; se cere numai tratarea conţinutului obligatoriu şi atingerea obiectivelor stabilite, rămânând un important spaţiu creativităţii şi manifestării propriilor talente pedagogice proprii dascălului. Numai pe baza practicii la oră şi a observaţiilor pertinente se va trece la o eventuală modificare a programei actuale şi la redactarea manualelor de religie greco-catolică ca instrumente de lucru comune pe întregul teritoriu al Bisericii Greco-Catolice Române.

Pentru clasele IX-XII programa aprobată poate fi găsită pe internet şi corespunde noilor norme metodologice de proiectare curriculară, conţinuturile fiind în conformitate cu problemele religioase şi spirituale specifice tineretului din zilele noastre. Pentru liceele greco-catolice, filiera vocaţională, programa ariei curriculare om şi societate-teologie va fi concretizată în scurt timp prin manuale şcolare, datorită necesităţii uniformizării predării disciplinelor obligatorii examenului de Bacalaureat, mai ales pentru că subiectele sunt unice pe ţară şi le elaborăm prin colaborare cu Serviciul Naţional de Examinare şi Evaluare. Menţionez că noile programe sunt elaborate în conformitate cu normele metodologice stabilite de comisia naţională pentru curriculum, comisie prin care se concretizează cerinţele reformei învăţământului; în plus, pentru redactarea programelor au fost consultate cadrele didactice implicate în predarea religiei din fiecare eparhie, fiind în cele din urmă aprobate de către Mitropolie şi Minister.

În paralel cu religia predată în şcoli, Biserica trebuie să se implice şi în activitatea de catehizare. Cateheza nu se confundă cu disciplina religie predată în şcoli ! Ora de religie îşi atinge obiectivele cognitive – o serie de cunoştinţe – itemi, care fac referinţă la conţinutul şi limbajul de specialitate obligatorii şi la obiectivele formativ-educative referitoare la cultivarea potenţelor intelectiv-comportamentale, prin verificarea finalităţilor semestriale, anuale, pe ciclu curricular, pe etapă; evaluarea se face prin notare. Nu se dau note însă pentru implicare emoţională, participare la viaţa bisericească, altfel spus “trăirea” nu se cuantifică şi nu se notează. Ora de cataheză, organizată de comunitatea parohială, vine în completarea obiectivelor disciplinei şcolare “religie,” propunându-şi tocmai “trăirea” alături de comunitate a sărbătorilor anului liturgic şi a principalelor evenimente din viaţa comunităţii. La ora de cateheză nu se dau note sau calificative – eventual recompense cu valoare spirituală – şi se pot desfăşura activităţi practice care sunt imposibil de realizat la şcoală, de exemplu “trăirea” prin participare activă la organizarea şi desfăşurarea Sfintei Liturghii solemne cu diferite ocazii etc. La şcoală copilul învaţă, la cateheză transpune în practică cunoştinţele teoretice pe care le-a asimilat, cele două activităţi mergând mână în mână în scopul formării creştinului practicant, conştient de apartenenţă la unitatea Bisericii Catolice şi în acelaşi timp integrat într-o spiritualitate unică, rezultatul evoluţiei istorice şi culturale a creştinismului românesc ardelean. Numai educând noile generaţii vom avea în viitor familii creştine, oameni integraţi în societate care să mărturisească prin viaţa şi faptele lor că sunt credincioşi, cu adevărat creştini oriunde îşi vor desfăşura activitatea şi în acelaşi timp conştienţi că sunt greco-catolici români.

Pentru o cateheză adecvată în timpurilor noastre se impune valorificarea experienţei Bisericii Catolice şi adecvarea la condiţiile specifice spaţiului cultural propriu şi timpului istoric în care trăim. În plus, se impun o serie de măsuri care să optimizeze activitatea catehetică la nivelul comunităţilor active:

- Elaborarea din partea Consiliului Ierarhilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a Îndrumătorului Catehetic care să cuprindă principalele norme referitoare la formarea catehetică. Acest Îndrumător Catehetic trebuie să ţină cont de caracterul specific spiritualităţii Bisericii noastre, prin sublinierea importanţei momentelor biblice şi liturgice, iconografia şi simbolismul iconic specific actelor liturgice, etc. (cf. CCEO can. 621).

- Structurarea pe categorii de vârstă a catehezei. Cea mai importantă perioadă rămâne etapa şcolarizării obigatorii; este necesar să se ţină cont de conţinutul învăţării specific orelor de religie urmate la şcoală şi să se desfăşoare o cateheză centrată pe obiective comportamental-educative şi pe participarea activă la viaţa Bisericii. Astfel se distinge cateheza vârstelor şcolare mici, cateheza şcolarilor mari (gimnaziu), cateheza adolescenţilor (în special a elevilor de liceu – şcoli profesionale), cateheza tinerilor (a studenţilor şi a tinerilor implicaţi în activităţile specifice Bisericii). Obiectivele catehezei poate fi continuate printr-o pastorală adecvată tinerilor, adulţilor, vârstei a III-a, prin organizarea exerciţiilor spirituale – sub forma misiunilor – în diferite momente ale anului, printr-o pregătire serioasă a viitoarelor familii, etc.

- Adecvarea catehezei la caracteristicile psiho-pedagogice specifice vârstei şi particularităţilor ontogenezei psihismului uman. Ciclurile curriculare în învăţământ sunt: ciclul achiziţiilor fundamentale, 6-8 ani, (grupa pregătitoare de la grădiniţă, clasele a I-a şi a II-a), ciclul de dezvoltare, 9-10 ani, (clasele a III-a – a VI-a), ciclul de observare şi orientare, 13-15 ani (clasele a VII-a – a IX-a), după care urmează cilurile de specializare. Deosebit de important este momentul intrării în rândul comunităţii creştinilor practicanţi, respectiv prima Sfântă Împărtăşanie. Acest moment este crucial pentru întreaga viaţă spirituală a individului; în jurul vârstei de 9-10 ani copilul trece de la imitarea comportamentului celor adulţi spre aderarea treptată la valorile culturale şi spirituale specifice ambientului în care-şi desfăşoară activitatea. Cum “trăieşte” prima spovadă, la fel va proiecta şi în viitor raportul cu Dumnezeu. Copilul mic are tendinţa de a se apropia de Dumnezeu ca de un Judecător care îi cuantifică greşelile şi îl “pedepseşte” prin atribuirea canonului de penitenţă. Individul ajunge la maturitate spirituală atunci când înţelege că păcatul îl îndepărtează de Dumnezeu şi îl scoate din comuniunea Bisericii, fapt care transformă spovada într-un Sacrament al reunirii, al reintegrării în comuniunea sfinţilor, un act de iertare şi iubire săvârşit de Dumnezeu pentru fiecare în parte; datorită faptului că această situaţie poate fi actualizată de psihicul unui copil mai mare de 9-10 ani, specialişti renumiţi în teologie şi psihologie recomandă începerea practicii sacramentale, Prima Sfântă Împărtăşanie, după această vârstă.

- Nu în cele din urmă se impune o cateheză adecvată condiţiilor istorico-culturale specifice timpului nostru, a tradiţiilor noastre şi mai ales a modificărilor din epoca actuală.

Numai prin implicarea tuturor persoanelor dedicate slujirii lui Dumnezeu, dacă iniţierea catehetică va începe în sânul unor familii cu adevărat creştine şi va continua adecvat pe parcursul întregii vieţi pământeşti, ne vom îndeplini toţi – împreună, o turmă sub păstorul legitim – misiunea de creştini indiferent locul unde Dumnezeu ne cheamă să ne desfăşurăm activitatea, de chemarea pe care am primit-o, făcându-ne părtaşi promisiunii mântuirii.