Transplantul de ţesuturi şi de organe este una din formele de vârf ale practicii medicale contemporane, care transformă suferinţa în nădejde pentru mai multă viaţă. Este o performanţă a ştiinţei şi a practicii medicale pe care Biserica o binecuvintează atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluţii de vindecare şi [...]
Arhiva temei Bioetica
BOR despre transplantul de organe




(3 voturi, media: 4.33 din 5)BOR despre avort




(3 voturi, media: 4.67 din 5)Exprimându-şi punctul de vedere cu privire la avort, Sfânta Biserică face acest lucru în conformitate cu învăţătura ei privind apariţia vieţii în general şi a vieţii umane, în special.
Potrivit Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (2 Macabei, 7,28). Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte [...]
BOR despre eutanasie




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Viaţa omenească (atât în sens creştin şi duhovnicesc, cât şi în sens biologic) este un dar al lui Dumnezeu. Pentru că ea vine de la Dumnezeu, stăpânul ei absolut este Dumnezeu însuşi. Viaţa umană este o realitate irepetabilă, de aceea ea trebuie apărată şi îngrijită în orice moment s-ar găsi purtătorul acesteia. Fiind creată de [...]
“Eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu”




(Nu s-au dat note inca)“Viaţa umană este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţie despre eutanasie).
Dintotdeauna, Biserica a apărat dreptul la viaţă al persoanei umane, din momentul conceperii până la sfârşitul ei natural. De asemenea, a manifestat o grijă deosebită faţă de cei mai slabi, [...]
Reformarea cuvintelor




(Nu s-au dat note inca)Printre formele de prietenie sexuală, amintim homosexualitatea. O specificare e mai mult decât necesară. Prietenia uneşte persoanele în vederea unui ideal comun. Prietenia edifică, duce la împlinire. În cazul homosexualităţii, dar şi a prieteniilor sexuale în general, e vorba mai degrabă de asocieri şi uniuni care îşi află motivaţia în compensaţii, în umplerea unui gol. [...]
Humanae vitae în opinia publică




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Se împlinesc 40 de ani de când Papa Paul al VI-lea a promulgat enciclica Humanae vitae. Este un document puternic actual, de aceea se poate spune că apariţia lui are o valoare profetică. Cultura dominantă a ales calea contracepţiei, manipulării vieţii, desprinderii acesteia de familie, a atacurilor la adresa familiei. Învăţăturile enciclicei Humanae vitae, care [...]
Simpozionul Humanae vitae, între realitate şi provocări




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Simpozionul organizat la Bucureşti, de Institutul Teologic Sfânta Tereza, în colaborare cu Comitetul Naţional Italian pentru studiul unor valori civice fundamentale (subsidiaritate, fraternitate, solidaritate, egalitate), a readus în faţa opiniei publice un document de mare actualitate: Enciclica Humanae vitae, promulgată de Papa Paul al VI-lea în urmă cu patru decenii, în contextul ce a urmat [...]
Transplanturile: donare sau extirpare de organe?




(Nu s-au dat note inca)Imediat după 1989, adolescenţii şi tinerii, dar nu numai ei, au adoptat, în numele libertăţii, tot ceea ce înseamnă Occident, cu valori şi nonvalori. Cele de pe urmă înseamnă nu numai concupiscenţă, ci şi comerţ, din ce în ce mai rafinat (fum şi praf halucinogen, pofte epidermice, grobianism de divertisment etc.). Pentru Statul român, “Occidentul [...]
Opinii: Dreptul la viaţă




(Nu s-au dat note inca)Numeroase iniţiative au avut loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Dincolo de evenimentele importante dedicate copiilor, rămâne reflecţia cu privire la viaţă.
În aceste zile s-au făcut informări şi s-a sensibilizat populaţia cu privire la situaţia avorturilor în ţară şi cu privire la riscurile de natură medicală, psihologică şi spirituală a avortului.
Printre altele, este demnă [...]
Scopurile inutile ale experimentării cu orice preţ




(Nu s-au dat note inca)S-a încheiat în seara zilei de marţi, 20 mai 2008, în Camera Comunelor din Marea Britanie, seria de votări controversate asupra noii legi britanice care va reglementa fecundarea asistată şi cercetarea asupra embrionilor umani – Human Fertilisation and Embryology Bill – cuprinzând şi norme privind avortul.
Avortul
Edward LeighLimita avortului rămâne la 24 de săptămâni, aşa cum [...]
Evidenţieri
Ce se ştie despre viaţa Sfântului Pau...
Biografie alarmantă Sfântul PaulSă ne imaginăm un om care în timpul tinereţii sale a fost plin [+]
125 de ani de la înfiinţarea Arhiepisc...
În anul 1870, Mons. Ignazio Paoli a fost numit Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic [+]
Marele Papă al tragediei mondiale...
Papa Benedict al XV-leaLa 27 aprilie 2005, la doar câteva săptămâni după ce a fost [+]
Teme
- Actualitate (7)
- Apologetica (14)
- Arta (5)
- Biblic (26)
- Bioetica (36)
- Biserica (28)
- Cultura (23)
- Drept canonic (3)
- Ecumenism (8)
- Educatie (8)
- Familie (108)
- Interviuri (7)
- Istorie (26)
- Liturgic (15)
- Magisteriu (9)
- Mass-media (28)
- Pelerinaje (16)
- Personalitati (23)
- Recenzii (2)
- Religii (1)
- Sanatate (4)
- Sexualitate (16)
- Sfinti/Fericiti (59)
- Social (28)
- Spiritualitate (79)
- Stiinta (6)
- Teologie (19)
- Tineri (12)
- Varia (8)
Arhive
- septembrie 2008 (18)
- august 2008 (17)
- iulie 2008 (31)
- iunie 2008 (32)
- mai 2008 (27)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (1)
- septembrie 2006 (1)
- iunie 2006 (29)
- mai 2006 (18)
- aprilie 2006 (16)
- martie 2006 (5)
Cu voturi mari
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii




(5.00 out of 5) - Criza paternităţii




(5.00 out of 5) - Originea şi destinul căsătoriei şi familiei




(5.00 out of 5) - Cum am părăsit schisma lefebvristă




(5.00 out of 5) - Papa Ioan al XXIII-lea




(5.00 out of 5) - Odată într-un secol: Amintindu-ne de Papa Ioan Paul al II-lea




(5.00 out of 5) - Despre vise şi vedenii false




(5.00 out of 5) - Trasul cu ochiul




(5.00 out of 5) - Din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice




(5.00 out of 5) - Subminează Evanghelia lui Iuda creştinismul?




(5.00 out of 5)
Cu multe voturi
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii - 5 votes
- Criza paternităţii - 5 votes
- Aude sau nu Dumnezeu rugăciunile noastre? - 5 votes
- Eurovision 2006 si votul pentru Satana - 5 votes
- Păstorind turma după avort - 5 votes
- Originea şi destinul căsătoriei şi familiei - 4 votes
- Mâinile împreunate în rugăciune - 4 votes
- Are purgatoriul fundamente scripturistice? - 4 votes
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural - 4 votes
- Cum am părăsit schisma lefebvristă - 3 votes
Meta
Reclame
Articole recente
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural
- BOR despre transplantul de organe
- BOR despre avort
- Tabagismul, toxicomania cea mai răspândită în lume
- BOR despre eutanasie
- Sarcina extrauterină
- Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos
- Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar
- Relatarea secretă a stigmatizării lui padre Pio
- De ce Lourdes continuă să atragă mulţimile
Cele mai afişate
Taguri populare
- Anton Durcovici Arta Asceză Avort Benedict XV Benedict XVI Biblic Bioetica Copii Credinţă Căsătorie Devoţiuni Dogme Ecumenism Enciclice Familie Fecioara Maria Fericiţi Film Icoane Ignaţiu de Loyola Internet Interviuri Istorie Media Mons. Ghika Morală Papi Paul Apostolul Pelerinaje Personalitati Qumran Recenzii Rugăciune Sanatate Sfinţi Social Spe Salvi Sport Stiinta Sărbători Teologie Tineri Întrebări Ţara Sfântă
Comentarii recente
- Petru: Am cercetat si mai in amanuntit pontificatul lui Benedict al XV-lea si am inteles mai bine de ce actualul...