Am reunit în cele ce urmează două materiale. Primul este o scrisoare a editorialistului Brian Saint-Paul de la publicaţia Crisis Magazine, iar al doilea este un interviu acordat de pr. Thomas D. Williams agenţiei Zenit. Firul roşu ce le uneşte este desigur Evanghelia lui Iuda.

	Sărutul lui Iuda.

Dragi prieteni, tot vin… una după alta. Prima dată, a fost Codul lui Da Vinci, care i-a bulversat pe istoricii şi experţii în artă prin nenumăratele erori şi distorsiuni. Apoi au fost în Italia un proces şi un documentar, ambele susţinând că Isus nu a existat de fapt în realitate. Iar acum, avem Evanghelia lui Iuda… care este promovată de National Geographic ca o bombă care ar putea distruge chiar fundamentele creştinismului. Presa – căutând senzaţionalismul împotriva faptelor dovedite – a sărit pe “descoperirea epocală”, declarând solemn că s-a aruncat o nouă lumină asupra vieţii lui Isus, şi că relatările biblice tradiţionale sunt puse la îndoială. În realitate, toate acestea spun mai puţine despre creştinism şi mai multe despre profunda ignoranţă a mass-media cu privire la istoria străveche.

În caz că aţi pierdut toată zarva din presă, daţi-mi voie să reconstitui fundalul problemei. În 1978, un fermier egiptean a descoperit o cutie care conţinea un manuscris străvechi. A vândut documentul unui negustor în Cairo, care apoi a încercat la rândul său să îl vândă. Negăsind nici un cumpărător, a pus manuscrisul într-o cutie de valori la o bancă din New York… unde acesta a stat timp de 16 ani. În final, un cumpărător a achiziţionat manuscrisul în 2000, şi în 2001, National Geographic a făcut echipă cu o fundaţie elveţiană pentru antichităţi, pentru restaurarea şi traducerea textului străvechi. În acesta, au descoperit câteva documente apocrife… Apocalipsa lui Iacob, Epistola lui Petru către Filip, fragmente dintr-o altă carte străveche (temporar intitulată Cartea lui Allogenes) şi Evanghelia lui Iuda. Manuscrisul a fost datat prin metoda carbonului ca fiind din secolele III-IV, deşi Evanghelia în sine a fost pusă în scris la mijlocul secolului al II-lea.

De aici devine însă cu adevărat interesant… Vedeţi voi, Evanghelia lui Iuda ne oferă o descriere diferită de ceea ce se cunoştea a relaţiei lui Cristos cu omul care l-a trădat. De fapt, potrivit nou descoperitei Evanghelii, Iuda nu a fost nicidecum trădătorul Lui. Se pare că Isus (care venea din “tărâmul nemuritor Barbelo”) l-a luat pe Iuda la o parte la un moment dat şi i-a cerut acestuia să îl denunţe… pentru ca prin răstignire, să se poată elibera de trupul Său. Deci Iuda nu a fost în fond un om aşa de rău. Şi s-ar putea ca însuşi punctul de start al creştinismului tradiţional să fie eronat. Cel puţin acest lucru l-au susţinut majoritatea relatărilor din mass-media.

Iată un caz în care un strop de cunoştinţe istorice ar face minuni pentru jurnaliştii seculari. În realitate, Evanghelia lui Iuda cu greu ar putea fi numită un cutremur teologic. În fond, aceasta este una dintre Evangheliile gnostice. Mai există multe altele… Evanghelia lui Toma, Evanghelia Mariei, Evanghelia lui Filip, Evanghelia Egiptenilor, etc. Şi cu posibila (şi parţiala) excepţie a lui Toma, ele nu oferă relatări istorice vrednice de crezare cu privire la evenimentele reale din primul secol. Să nu uităm că gnosticismul a fost o teologie parazit. Se agăţa de orice religie care era la îndemână şi îi rescria scrierile sfinte şi doctrinele pentru a se încadra în convingerile sale singulare. Adesea, răufăcătorii din religia originală erau transformaţi în eroi în varianta gnostică (şi astfel îl vedem adesea pe Cain urcat pe un piedestal în textele gnostice). Creştinismul nu a fost singura victimă a gnosticismului… au existat de asemenea forme gnostice de iudaism şi de păgânism.

Una dintre cele mai importante idei ale gnosticismului este că mântuirea vine prin cunoaşterea ascunsă sau secretă – însuşi numele vine de la gnosis, termenul grec pentru cunoaştere. Şi astfel, deloc surprinzător, Evanghelia lui Iuda începe prezentându-se ca: “Relatarea secretă a revelaţiei despre care a vorbit Isus în conversaţia cu Iuda Iscarioteanul înainte cu trei zile de celebrarea Paştelui”. Ceea ce urmează este un rezumat al credinţei gnostice îmbrăcată în haine creştine: Există o scânteie a divinului prinsă în închisoarea trupurilor noastre… Prin cunoaştere, vom învăţa să ne eliberăm de noi înşine… etc. Desigur, ca orice bun gnostic, Isus din Evanghelia descoperită împărtăşeşte cunoaşterea Sa cu Iuda, mergând chiar până acolo încât îşi aranjează propria arestare. El îi spune lui Iuda: “‘Dar tu îi vei întrece pe toţi. Pentru că tu vei jertfi omul (adică trupul – n.n.) care mă îmbracă… Iată, ţie ţi-am spus totul. Ridică-ţi ochii şi priveşte norul şi lumina din el şi stelele care îl înconjoară. Steaua care deschide calea este steaua ta.’ Iuda şi-a ridicat privirea şi a văzut un nor luminos şi a intrat în el.”

În timp ce Evanghelia lui Iuda nu aruncă lumină asupra creştinismului istoric, este fără îndoială o descoperire importantă. La urma urmelor, este desigur un eveniment atunci când o lucrare antică, ce până atunci a fost considerată dispărută, este redescoperită. Acest document completează imaginea despre gnosticismul din secolul al II-lea. Dar aici se încheie importanţa lui. În fond, este doar o altă Evanghelie gnostică… interesantă dacă studiezi gnosticismul, dar de mică valoare pentru oricine altcineva. Cât despre credibilitatea ei istorică, Sf. Irineu a spus-o mai bine în anul 180 dC: “[Gnosticii] declară că Iuda trădătorul cunoştea pe deplin aceste lucruri, şi că el singur, cunoscând adevărul aşa cum nu îl mai ştia nimeni, a dus la îndeplinire misterul trădării; prin el toate lucrurile, atât pământeşti, cât şi cereşti, au fost astfel aruncate în haos. Ei au născocit o astfel de istorie fictivă, căreia i-au spus Evanghelia lui Iuda.” (Adversus haereses 1:31:1).

* * *

	pr. Thomas D. Williams.

Continuăm cu interviul solicitat de agenţia Zenit preotului Thomas D. Williams, decan al Facultăţii de Teologie de la Universitatea Regina Apostolorum din Roma.

- Ce este Evanghelia lui Iuda?

- Deşi manuscrisul trebuie încă autentificat, pare a reprezenta un text din secolul IV sau V, o copie a unui document anterior produs de o sectă gnostică a cainiţilor. Documentul îl prezintă pe Iuda Iscarioteanul într-o lumină bună, descriindu-l ca unul care a ascultat de o poruncă divină atunci când l-a predat pe Isus autorităţilor, pentru mântuirea lumii. Poate foarte bine să fie o copie a Evangheliei lui Iuda la care se referă Sf. Irineu din Lyon în lucrarea sa Adversus haereses, scrisă în jurul anului 180 dC.

- Dacă este autentic, ce provocare aduce acest document pentru credinţa tradiţională creştine? Va “zgudui creştinismul din temelii”, aşa după cum sugerează o parte din presă?

- Cu siguranţă nu. Evangheliile gnostice – să nu uităm că există mai multe, nu doar aceasta – nu sunt documente creştine per se, din moment ce ele vin de la o sectă sincretistă ce încorporează elemente din diferite religii, inclusiv din creştinism. Din momentul apariţiei lor, comunitatea creştină le-a respins datorită incompatibilităţii lor cu credinţa creştină. Evanghelia lui Iuda poate fi un astfel de document, caz în care este de o mare valoare istorică, prin contribuţia pe care o aduce la cunoaşterea mişcării gnostice – dar nu ridică nici o provocare directă pentru creştinism.

- Este adevărat că Biserica a încercat să ascundă acest text şi alte texte apocrife?

- Acestea sunt mituri promovate de Dan Brown şi de alţi adepţi ai teoriei conspiraţiei. Poţi merge aproape în orice librărie catolică şi să cumperi un exemplar cu Evanghelii gnostice. Creştinii nu cred că sunt adevărate, dar aceasta nu înseamnă că urmăresc să le ascundă.

- Dar oare un document de acest fel nu rivalizează cumva cu sursele creştine precum cele patru Evanghelii canonice?

- Să ne amintim că gnosticismul a apărut pe la jumătatea secolului al II-lea, iar Evanghelia lui Iuda, dacă este autentică, datează probabil de la sfârşitul acelui secolul. Ca să se înţeleagă mai bine, ar fi ca şi cum eu aş scrie acum un text despre războiul civil american (1861-1865) şi cineva ar avea pretenţia mai apoi să îl utilizeze ca izvor istoric principal despre acea perioadă. Textul Evangheliei lui Iuda nu a putut fi scris de martori oculari, precum este cazul cel puţin la două Evanghelii canonice.

- De ce ar fi fost interesată mişcarea gnostică de persoana lui Iuda?

- Una dintre diferenţele majore dintre credinţa gnostică şi cea creştină priveşte originea răului în univers. Creştinii cred că un Dumnezeu bun a creat o lume bună, şi că datorită abuzului în folosirea liberului arbitru, păcatul şi stricăciunea au intrat în lume şi au produs dezordine şi suferinţă. Gnosticii dădeau vina pe Dumnezeu pentru răul din lume şi susţineau că El a creat o lume dezordonată şi defectuoasă. De aceea, ei cereau reabilitarea unor personaje din Vechiul Testament, precum Cain, care l-a ucis fratele său Abel, sau Esau, fratele mai mare al lui Iacob, care şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o farfurie de mâncare. Iuda se potriveşte perfect în agenda gnostică de demonstrare a faptului că Dumnezeu a intenţionat existenţa răului în lume.

- Dar nu a fost oare nevoie de trădarea lui Iuda pentru împlinirea planului lui Dumnezeu, aşa după cum sugerează textul?

- Fiind Atotştiutor, Dumnezeu ştie pe deplin ce alegeri vom face şi ţese chiar şi din deciziile noastre greşite planul Său providenţial pentru această lume. În ultima carte pe care a publicat-o, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a oferit reflecţiile sale asupra modului în care Dumnezeu continuă să scoată roade bune chiar şi din cel mai cumplit rău produs de om. Aceasta nu înseamnă însă că Dumnezeu doreşte ca noi să facem răul, sau că El a dorit ca Iuda să îl trădeze pe Isus. Dacă nu era Iuda, ar fi fost altcineva. Autorităţile de atunci erau deja hotărâte să îl omoare pe Isus, aşa că era doar o chestiune de timp.

- Care este poziţia Bisericii cu privire la Iuda? Este posibilă “reabilitarea” lui?

- Deşi Biserica Catolică are un proces de canonizare prin care declară că anumite persoane sunt în rai, ca sfinţi, nu are vreun proces prin care să declare că anumite persoane ar fi condamnate în iad. Mulţi consideră că Iuda este probabil în iad, datorită severei sentinţe a lui Isus referitoare la el: “Ar fi fost mai bine ca acest om să nu se fi născut”, după cum citim la Matei 26,24. Chiar şi aceste cuvinte nu oferă însă o dovadă clară despre soarta lui Iuda. În cartea sa din 1994, “Să trecem pragul speranţei”, Papa Ioan Paul al II-lea a scris că cuvintele lui Isus “cu siguranţă nu se referă la condamnarea veşnică”.

- Dar dacă cineva merită iadul, nu este Iuda acesta?

- Cu siguranţă multe persoane merită iadul, însă trebuie să ne amintim că îndurarea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât ticăloşia noastră. Petru şi Iuda au comis greşeli similare: Petru s-a dezis de trei ori de Isus, iar Iuda l-a vândut autorităţilor. Şi totuşi, Petru este amintit ca un sfânt, pe când Iuda ca un trădător. Diferenţa principală între aceştia doi nu constă în natura sau gravitatea păcatului lor, ci de fapt în disponibilitatea de a accepta îndurarea lui Dumnezeu. Petru a plâns pentru păcatele lui, a venit înapoi la Isus şi a fost iertat. Evanghelia ne spune însă despre Iuda că s-a sinucis din disperare.

- De ce Evanghelia lui Iuda stârneşte atâta interes?

- Astfel de teorii privitoare la Iuda nu sunt cu siguranţă ceva nou. Să ne amintim de spectacolul din 1973, “Jesus Christ Superstar”, în care Iuda cântă: “Nu m-am gândit deloc la răsplata mea. Nu am venit aici din dorinţa mea”, sau de romanul lui Taylor Caldwell din 1977, “Eu, Iuda”. Enormul succes comercial al cărţii “Codul lui Da Vinci” a ridicat miza unor astfel de teorii, care pot să aducă bani frumoşi. Michael Baigent, autor al cărţii “Sfântul Sânge, Sfântul Graal”, are acum o carte intitulată “Hârtiile lui Isus”, în care reia vechea idee că Isus ar fi supravieţuit crucificării. Noi studii “ştiinţifice” afirmă că ar fi putut exista condiţii meteorologice care să îi permită lui Isus să umble pe apă, de fapt pe gheaţă. În esenţă, pentru aceia care resping total posibilitatea miracolelor, orice teorie, oricât ar fi de bizară, este mai bună decât ceea ce susţine creştinismul.