Dacă familia ar fi un avion, Autoritatea Naţională pentru Avioane (ANA) ar fi ordonat să nu se mai “ridice” niciodată vreuna, datorită numărului mare de prăbuşiri. De ce oare atât de multe familii eşuează? O ipoteză ar putea fi aceea că în planul după care a fost proiectată există o eroare. Poate că familia tradiţională nu mai este pur şi simplu potrivită nevoilor sociale de astăzi. La urma urmelor, dacă avioanele de astăzi ar mai traversa oceanul cu motoare de acum 50 de ani, nimeni nu s-ar mira de prăbuşirile frecvente. O altă ipoteză ar fi că nu este nimic greşit în proiect, ci că de fapt problema vine de la tirul greu la care sunt supuse avioanele. Poate familia nu a fost niciodată gândită pentru un mediu ostil şi de aceea eşuează. În fine, ar mai fi o ipoteză: planul este bun şi în plus nimeni nu trage. Dar problema este că nu se mai face combustibilul necesar pentru motoare. Fără el, nu ai opţiunea de a rămâne în aer. Gravitatea preia controlul şi… buf!

Acestea ar fi cele trei posibile explicaţii pentru defectarea repetată a aproape oricărui sistem. Unu, eroare în proiectare; doi, mediu ostil; şi trei, neîndeplinirea unei condiţii necesare. Sper că nu v-am obosit cu metafora avioanelor, deoarece ne mai poate fi încă utilă. Trebuie să examinăm nenumăratele eşecuri ale familiilor aşa cum ANA ar analiza documentaţiile seriilor de avioane prăbuşite. Ei ar căuta probe şi ar face analize în căutarea unei greşeli în proiectare. Dacă nu ar găsi nici una, ar căuta să afle dacă avionul a trecut printr-o furtună, cu alte cuvinte printr-un mediu ostil. În fine, nu ar exclude nici varianta unei condiţii neîndeplinite ce a provocat prăbuşirea: poate lipsa combustibilului sau poate nepriceperea pilotului.

Să investigăm şi noi cele trei posibile probleme pentru a înţelege de ce familiile înregistrează un număr atât de mare de eşecuri. O posibilitate ar fi deci o eroare în proiect. Poate că la baza problemei este însăşi conceptul de familie tradiţională, incapabil să mai interacţioneze cu societatea modernă. Evident, nu cred aşa ceva. Pentru a demonstra aceasta, să mergem spre zorii istoriei umane. Cum a apărut oare căsătoria? Ne imaginăm cumva că o femeie din epoca de piatră a venit la un bărbat din epoca de piatră cu ideea că el va renunţa la alte femei, precum şi la camaraderia masculină, pentru a-şi dedica ei viaţa? Mă îndoiesc. La un nivel pur naturalist, nu există nici un motiv logic pentru ca oamenii să fi evoluat în direcţia formării familiei. La fel este şi cazul săptămânii de şapte zile. Şi totuşi, aproape fiecare societate umană are săptămâna de şapte zile.

Presupun atunci că astfel de concepte precum căsătoria şi familia tradiţională, sau săptămâna de şapte zile, nu sunt produse ale raţiunii umane singure, ci că sunt dovezi ale unei înţelepciuni revelate. Cele şapte zile ale săptămânii vin din memoria comună a omenirii despre cele şapte zile ale creaţiei. Familia tradiţională reprezintă un dar de la Dumnezeu pentru societatea umană. Nu pot, prin însăşi originea conceptului de familie, să cred că există o eroare în proiect.

Atunci poate că familiile eşuează pentru că sunt ţinta a mii de presiuni şi atacuri asupra lor, iar familia nu a fost programată pentru a rezista acestui tir concentrat. Este de înţeles de ce se va prăbuşi, atunci când este atacat, un avion civil, spre deosebire de unul al armatei, dotat cu cele necesare propriei apărări. Să fie atunci oare familia neadaptată atacurilor conduse de societatea de astăzi? Auzim atât de mult despre loviturile sub centură date familiei, încât tindem să credem că acesta ar fi motivul prăbuşirii. Eu însă nu cred.

De ce? În primul rând pentru că rolul special al familiei tradiţionale este tocmai acela de a face posibilă existenţa civilizaţiei umane într-un mediu ostil. Dacă familia ar putea trăi doar în medii blânde nu ar avea nici un drept pentru locul special pe care îl ocupă în conştiinţa umană. Motivul pentru care punem această instituţie pe un piedestal atât de înalt este tocmai pentru că, de-a lungul istoriei, căsătoria şi familia au permis societăţii umane să supravieţuiască în pofida unor ostilităţi inimaginabile, chiar şi a degradării. Cei care pretind că “presiunile moderne” distrug inevitabil căsătoria şi familia ar face bine să studieze societăţile antice şi medievale şi să decidă apoi dacă societatea modernă exercită “presiuni” mai mari sau mai mici. Ne stau mărturie de exemplu poveşti ale unor familii de negri care au rămas puternice chiar şi când au suferit degradarea sclaviei. Fără să negăm existenţa unor acţiuni deosebit de nocive care au ca subiect familia, nu putem să punem toată vina pe “presiunile” societăţii moderne.

Ultima posibilitate, întorcându-ne la metafora cu avionul, este atunci aceea că am rămas fără combustibil. Eu cred că acesta este răspunsul corect pentru eşecul atâtor căsătorii şi familii. Ce înţeleg prin combustibil? În contextul familiei, prin combustibil înţeleg cadrul moral iudeo-creştin care a dat forţă familiilor timp de milenii. Le-a dat puterea să prospere în cele mai ostile contexte. Dar când “combustibilul” necesar lipseşte, asemenea avioanelor, familiile se prăbuşesc şi iau foc. Doriţi dovada? Căutaţi unde se află cele mai puternice şi mai stabile familii. Sunt ele în locurile în care tradiţia morală iudeo-creştină a fost alungată? În mediile secularizate? Nu. Cele mai puternice şi mai stabile familii se găsesc în comunităţile de pe lângă biserici şi sinagogi. Această legătură între familiile puternice şi viaţa de credinţă puternică este atât de evidentă… trebuie doar să ţii ochii deschişi.

Am văzut că la originea căsătoriei şi a familiei tradiţionale nu se află raţiunea sau logica umană, ci revelaţia divină. Ele reprezintă darul lui Dumnezeu pentru noi. Destinul familiei, ca şi acela al avionului, depinde de cât de serios ne asumăm sarcina de a-i oferi combustibilul necesar. Însoţite de o puternică viaţă religioasă, familiile vor zbura spre înălţimi şi nimic nu le va putea trage înapoi. Dar dacă continuăm să ignorăm sau să denigrăm marea moştenire iudeo-creştină, în mod inevitabil familia se va prăbuşi.