Bazilica „Sfântul Petru“ reprezintă una dintre principalele obiective turistice pentru orice vizitator al Romei. A fost construită deasupra mormântului Sfântului Petru, pentru a adăposti relicvele lanţului cu care a fost legat primul între Apostoli, când a fost întemniţat la Ierusalim. Cripta bazilicii adăposteşte resturile clădirii iniţiale, dar şi numeroase morminte ale unor papi, cardinali şi [...]
Arhiva temei Arta
Bijuteria Vaticanului




(Nu s-au dat note inca)Icoanele Proorocului Ilie




(Nu s-au dat note inca)Sfântul Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Vechiului Testament. Prooroc de foc al Dumnezeului Savaot, mistuit de „râvna casei Domnului“, el a rămas în conştiinţa Bisericii drept apărătorul neînduplecat al legii dumnezeieşti, într-o perioadă tulbure a poporului evreu, când rătăcirea idolatriei care venea din partea regelui Ahab şi a soţiei sale, [...]
Icoana Pogorârii Sfântului Duh




(Nu s-au dat note inca)Istoria icoanei Cincizecimii este legată de cea a sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt. Să urmărim evoluţia acestei compoziţii, care redă evenimentul dumnezeiesc al revărsării Duhului Sfânt peste Apostoli şi peste întreaga Biserică, la cincizeci de zile după Învierea Domnului.
Una dintre primele reprezentări ale acestei icoane Înălţare-Cincizecime se găseşte pe un flacon din secolul al VI-lea, păstrată [...]
Înălţarea Domnului, în iconografia ortodoxă




(Nu s-au dat note inca)Detaliu din relicvar palestinian,secolul al VI-lea;azi, în Muzeul Vatican
Icoana Înălţării Domnului la cer, ca majoritatea reprezentărilor iconografice, vizualizează evenimentele dumnezeieşti pe care Biserica le cinsteşte în chip sărbătoresc. Ca şi sărbătoarea, icoana Înălţării are o vechime foarte mare şi, cu unele excepţii, s-a păstrat de-a lungul veacurilor aproape neschimbată, prezentând, în limbajul artistic adecvat, taina [...]
Arta creştină şi Înălţarea




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Isus ca punte între cer şi pământ
Pentru o religiozitate olimpică, adică în tradiţiile homerice şi esiodee din Grecia antică, există absolută contrapoziţie de natură şi destin între zei şi oameni. Zeii sunt în înălţimi şi fericiţi, oamenii sunt jos şi suferinzi. Zeii sunt nemuritori, oamenii sunt destinaţi mai întâi să moară, apoi pentru o supravieţuire [...]
Evidenţieri
Ce se ştie despre viaţa Sfântului Pau...
Biografie alarmantă Sfântul PaulSă ne imaginăm un om care în timpul tinereţii sale a fost plin [+]
125 de ani de la înfiinţarea Arhiepisc...
În anul 1870, Mons. Ignazio Paoli a fost numit Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic [+]
Marele Papă al tragediei mondiale...
Papa Benedict al XV-leaLa 27 aprilie 2005, la doar câteva săptămâni după ce a fost [+]
Teme
- Actualitate (7)
- Apologetica (14)
- Arta (5)
- Biblic (26)
- Bioetica (36)
- Biserica (28)
- Cultura (23)
- Drept canonic (3)
- Ecumenism (8)
- Educatie (8)
- Familie (108)
- Interviuri (7)
- Istorie (26)
- Liturgic (15)
- Magisteriu (9)
- Mass-media (28)
- Pelerinaje (16)
- Personalitati (23)
- Recenzii (2)
- Religii (1)
- Sanatate (4)
- Sexualitate (16)
- Sfinti/Fericiti (59)
- Social (28)
- Spiritualitate (79)
- Stiinta (6)
- Teologie (19)
- Tineri (12)
- Varia (8)
Arhive
- septembrie 2008 (18)
- august 2008 (17)
- iulie 2008 (31)
- iunie 2008 (32)
- mai 2008 (27)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (1)
- septembrie 2006 (1)
- iunie 2006 (29)
- mai 2006 (18)
- aprilie 2006 (16)
- martie 2006 (5)
Cu voturi mari
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii




(5.00 out of 5) - Criza paternităţii




(5.00 out of 5) - Originea şi destinul căsătoriei şi familiei




(5.00 out of 5) - Cum am părăsit schisma lefebvristă




(5.00 out of 5) - Papa Ioan al XXIII-lea




(5.00 out of 5) - Odată într-un secol: Amintindu-ne de Papa Ioan Paul al II-lea




(5.00 out of 5) - Despre vise şi vedenii false




(5.00 out of 5) - Trasul cu ochiul




(5.00 out of 5) - Din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice




(5.00 out of 5) - Subminează Evanghelia lui Iuda creştinismul?




(5.00 out of 5)
Cu multe voturi
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii - 5 votes
- Criza paternităţii - 5 votes
- Aude sau nu Dumnezeu rugăciunile noastre? - 5 votes
- Eurovision 2006 si votul pentru Satana - 5 votes
- Păstorind turma după avort - 5 votes
- Originea şi destinul căsătoriei şi familiei - 4 votes
- Mâinile împreunate în rugăciune - 4 votes
- Are purgatoriul fundamente scripturistice? - 4 votes
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural - 4 votes
- Cum am părăsit schisma lefebvristă - 3 votes
Meta
Reclame
Articole recente
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural
- BOR despre transplantul de organe
- BOR despre avort
- Tabagismul, toxicomania cea mai răspândită în lume
- BOR despre eutanasie
- Sarcina extrauterină
- Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos
- Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar
- Relatarea secretă a stigmatizării lui padre Pio
- De ce Lourdes continuă să atragă mulţimile
Cele mai afişate
Taguri populare
- Anton Durcovici Arta Asceză Avort Benedict XV Benedict XVI Biblic Bioetica Copii Credinţă Căsătorie Devoţiuni Dogme Ecumenism Enciclice Familie Fecioara Maria Fericiţi Film Icoane Ignaţiu de Loyola Internet Interviuri Istorie Media Mons. Ghika Morală Papi Paul Apostolul Pelerinaje Personalitati Qumran Recenzii Rugăciune Sanatate Sfinţi Social Spe Salvi Sport Stiinta Sărbători Teologie Tineri Întrebări Ţara Sfântă
Comentarii recente
- Petru: Am cercetat si mai in amanuntit pontificatul lui Benedict al XV-lea si am inteles mai bine de ce actualul...