La 4 ianuarie a.c. s-au împlinit 40 de ani de la vizita Papei Paul al VI-lea în Ţara Sfântă. La prima vedere ar putea părea o aniversare oarecare, a unei vizite papale oarecare. O privire mai atentă ne descoperă însă dimensiunea istorică, excepţională chiar, a acestei aniversări. Şi nu ne referim la faptul că [...]
Dialogul iubirii şi dialogul adevărului




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Postul Crăciunului: Instrucţiuni de utilizare (în familie)




(Nu s-au dat note inca)În paginile acestui număr al revistei “Familia creştină” puteţi citi, dacă nu aţi citit deja, articole care vă vorbesc în special despre componenta spirituală a Crăciunului şi a perioadei de pregătire pentru această mare sărbătoare. Noi, prin articolul de faţă, vă propunem o altă componentă, aceea mai pragmatică. Astfel, fără a ne îndepărta de conţinutul [...]
Betleem – centrul lumii




(Nu s-au dat note inca)E greu să vorbeşti despre Betleem, atât de aproape de Betleem. E greu pentru că toţi cunoaştem Betleemul din cântările şi poeziile noastre, din colindele de Crăciun ca fiind un loc al păcii, un loc de întâlnire cu Dumnezeu, în vreme ce azi sunt atâtea conflicte în jurul Betleemului. Aici Dumnezeu, făcut Om, a atins [...]
Spiritualitate pentru mamele însărcinate




(Nu s-au dat note inca)Când Agnes Penny era însărcinată cu primul copil şi trăia câteva din încercările maternităţii, nu a putut găsi nici o carte spirituală care să o ajute să-şi îmbrăţişeze cât mai bine propria-i vocaţie. După ce a îndurat luni de greţuri şi de sentimente de izolare, şi a fost răsplătită cu bucuria unui copil, a început [...]
Frageda copilărie, vârsta cea mai potrivită a încreştinării!




(Nu s-au dat note inca)“Şi-i aduceau copilaşii, ca să-i atingă, dar discipolii îi ocărau. Văzând astfel, ISUS se supără şi le zise: ”LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE; nu-i împiedicaţi, căci acelora care sunt ca ei le aparţine ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU. Adevărat vă spun: CINE NU PRIMEŞTE ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU CA UN COPILAŞ, NICIDECUM NU VA INTRA ÎN EA. [...]
Valoarea „şcolii-muncă” în cateheza pedagogică




(Nu s-au dat note inca)Teoria învăţământului şi a pedagogiei traversează schimbări potrivit perioadelor şi nici teoria catehezei nu poate face excepţie de la această regulă generală. Materia catehezei nu poate fi expusă, bineînţeles, schimbărilor concepţiilor periodice; însă, în ceea ce priveşte „depositum fidei” (depozitul credinţei) ale cărui detalii necesită o reliefare deosebită, precum şi mijloacele noi prin care s-ar [...]
Pastoraţia micilor şcolari




(Nu s-au dat note inca)Ar fi o greşeală capitală dacă părinţii ar crede că o dată început mersul la şcoală, rolul lor de educatori încetează. Educaţia din familie rămâne în continuare de o importanţă primară64.
I. Rolurile educaţiei familiale
A) Un mare rol îi revine acum mamei, rolul de a dezvolta la dimensiunea evoluţiei minţii copilului, concepţia despre Dumnezeu, concepţie pe [...]
Dumnezeu l-a ales în 1978 pe Karol Wojtyla




(Nu s-au dat note inca)Luna octombrie a acestui an prilejuieşte aniversarea a 25 de ani de la alegerea ca Papă a Cardinalului polonez Karol Wojtyla. Vă propunem prin acest articol o întoarcere în timp, în anul 1978, pe care o considerăm utilă pentru toţi: pentru cei tineri, care fie nu erau născuţi, fie erau prea mici pentru a [...]
Mass-media şi familia, o alianţă posibilă şi necesară




(Nu s-au dat note inca)În fiecare an, la 24 ianuarie, când Biserica comemorează pe Sfântul Francis de Sales, patronul scriitorilor, Sfântul Părinte adresează un Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, care se celebrează în Biserică în duminica dinainte de sărbătoarea Rusaliilor. Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale a anunţat de curând că tema aleasă de Papa Ioan Paul [...]
Infailibilitatea papală. Principalele argumente apologetice




(Nu s-au dat note inca)Învaţatura Bisericii Catolice cu privire la infailibilitatea Papei este în general înţeleasă greşit de către cei din afara Bisericii. În particular, fundamentaliştii şi creştinii care se bazează exclusiv pe Biblie adesea confundă carisma “infaibilitaţii” Papei cu imposibilitatea totală de a greşi. Ei îşi imaginează că creştinii catolicii cred că Papa nu poate păcătui. Alţii, care [...]
Evidenţieri
Ce se ştie despre viaţa Sfântului Pau...
Biografie alarmantă Sfântul PaulSă ne imaginăm un om care în timpul tinereţii sale a fost plin [+]
125 de ani de la înfiinţarea Arhiepisc...
În anul 1870, Mons. Ignazio Paoli a fost numit Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic [+]
Marele Papă al tragediei mondiale...
Papa Benedict al XV-leaLa 27 aprilie 2005, la doar câteva săptămâni după ce a fost [+]
Teme
- Actualitate (7)
- Apologetica (14)
- Arta (5)
- Biblic (26)
- Bioetica (36)
- Biserica (28)
- Cultura (23)
- Drept canonic (3)
- Ecumenism (8)
- Educatie (8)
- Familie (108)
- Interviuri (7)
- Istorie (26)
- Liturgic (15)
- Magisteriu (9)
- Mass-media (28)
- Pelerinaje (16)
- Personalitati (23)
- Recenzii (2)
- Religii (1)
- Sanatate (4)
- Sexualitate (16)
- Sfinti/Fericiti (59)
- Social (28)
- Spiritualitate (79)
- Stiinta (6)
- Teologie (19)
- Tineri (12)
- Varia (8)
Arhive
- septembrie 2008 (18)
- august 2008 (17)
- iulie 2008 (31)
- iunie 2008 (32)
- mai 2008 (27)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (1)
- septembrie 2006 (1)
- iunie 2006 (29)
- mai 2006 (18)
- aprilie 2006 (16)
- martie 2006 (5)
Cu voturi mari
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii




(5.00 out of 5) - Criza paternităţii




(5.00 out of 5) - Originea şi destinul căsătoriei şi familiei




(5.00 out of 5) - Cum am părăsit schisma lefebvristă




(5.00 out of 5) - Papa Ioan al XXIII-lea




(5.00 out of 5) - Odată într-un secol: Amintindu-ne de Papa Ioan Paul al II-lea




(5.00 out of 5) - Despre vise şi vedenii false




(5.00 out of 5) - Trasul cu ochiul




(5.00 out of 5) - Din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice




(5.00 out of 5) - Subminează Evanghelia lui Iuda creştinismul?




(5.00 out of 5)
Cu multe voturi
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii - 5 votes
- Criza paternităţii - 5 votes
- Aude sau nu Dumnezeu rugăciunile noastre? - 5 votes
- Eurovision 2006 si votul pentru Satana - 5 votes
- Păstorind turma după avort - 5 votes
- Originea şi destinul căsătoriei şi familiei - 4 votes
- Mâinile împreunate în rugăciune - 4 votes
- Are purgatoriul fundamente scripturistice? - 4 votes
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural - 4 votes
- Cum am părăsit schisma lefebvristă - 3 votes
Meta
Reclame
Articole recente
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural
- BOR despre transplantul de organe
- BOR despre avort
- Tabagismul, toxicomania cea mai răspândită în lume
- BOR despre eutanasie
- Sarcina extrauterină
- Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos
- Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar
- Relatarea secretă a stigmatizării lui padre Pio
- De ce Lourdes continuă să atragă mulţimile
Cele mai afişate
Taguri populare
- Anton Durcovici Arta Asceză Avort Benedict XV Benedict XVI Biblic Bioetica Copii Credinţă Căsătorie Devoţiuni Dogme Ecumenism Enciclice Familie Fecioara Maria Fericiţi Film Icoane Ignaţiu de Loyola Internet Interviuri Istorie Media Mons. Ghika Morală Papi Paul Apostolul Pelerinaje Personalitati Qumran Recenzii Rugăciune Sanatate Sfinţi Social Spe Salvi Sport Stiinta Sărbători Teologie Tineri Întrebări Ţara Sfântă
Comentarii recente
- Petru: Am cercetat si mai in amanuntit pontificatul lui Benedict al XV-lea si am inteles mai bine de ce actualul...