Când Agnes Penny era însărcinată cu primul copil şi trăia câteva din încercările maternităţii, nu a putut găsi nici o carte spirituală care să o ajute să-şi îmbrăţişeze cât mai bine propria-i vocaţie. După ce a îndurat luni de greţuri şi de sentimente de izolare, şi a fost răsplătită cu bucuria unui copil, a început să scrie pentru a da un sens la toate acestea. Penny a continuat să scrie în timpul celei de a doua şi a treia sarcini şi a terminat de curând o carte despre înţelepciunea pe care a dobândit-o: “Your Labor of Love: A Spiritual Companion for Expectant Mothers” (“Efortul tău din iubire. Un ghid spiritual pentru mamele însărcinate”) (TAN). Penny, care aşteaptă cel de-al patrulea copil în februarie, a împărtăşit cu agenţia ZENIT bucuriile şi încercările sarcinii în calitate de mamă catolică care trăieşte în ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a numit “cultura morţii”.

- Ce te-a inspirat să scrii această carte?

- Când eram însărcinată cu primul copil, m-am simţit foarte rău; aveam greţuri dimineaţa cu mult după ce ar fi trebuit să înceteze, iar apoi arsurile la stomac erau atât de puternice în ultimele luni încât încercam să dorm noaptea aşezată într-un balansoar deoarece nu puteam să stau întinsă. În acea vreme nu aveam nici o prietenă şi mă simţeam foarte singură şi foarte descurajată de această vocaţie de a fi mamă pe care am aşteptat-o mereu. Îmi era foarte greu să păstrez o atitudine pozitivă faţă de vocaţia mea. Am încercat să găsesc un ajutor în cărţi spirituale despre căsătorie şi despre maternitate, dar toate acordau sarcinii doar o menţionare trecătoare. Acest lucru m-a surprins, atâta timp cât Biserica încurajează cuplurile să aibă mulţi copii, lucru care implică în mod evident un timp îndelungat de sarcină. Sarcina este o schimbare enormă în viaţa unei femei; poate fi plină de teamă, deranjantă şi descurajatoare.

Totuşi, nu am început să scriu până când am avut copilul, iar bucuria incredibilă de a-l ţine în braţe şi de a-l îngriji m-a ajutat să dau sens sacrificiului pe care l-am făcut în timpul celor nouă luni anterioare. Am început să scriu doar pentru a-mi pune gândurile pe hârtie. La celelalte două sarcini am continuat să scriu deoarece înţelegeam lucruri noi şi mă confruntam cu noi provocări – precum aceea de a fi voioasă şi energică cu cel mai mic în timp ce începeam să mă simt rău şi obosită cu o nouă sarcină. Rezolvând această dificultate pe hârtie m-a ajutat să fac faţă vieţii mele de zi cu zi.

- Care este valoarea sarcinii ca eveniment spiritual în sânul unei culturi care dă dovadă de lipsă de respect faţă de pruncul din sânul matern?

- Sarcina este un dar de la Dumnezeu şi un privilegiu de necomparat, întrucât prin sarcină cooperăm cu El la crearea unei noi vieţi cu suflet omenesc care va trăi pentru totdeauna. Această perspectivă a sarcinii este negată în întregime de cultura de astăzi în care copiii sunt văzuţi ca nişte comodităţi ce trebuie dobândite la un moment dat şi într-un număr exact ales de părinţi. Sarcina implică şi o responsabilitate imensă, deoarece în ea Dumnezeu a i-a încredinţat pe unul dintre copiii săi preţioşi grijii noastre. Din păcate, acest lucru este negat atunci când femeile îşi lasă copiii pentru a munci în afara căminului familiar, când sunt conduse nu de nevoi economice, ci de dorinţa unei stări de viaţă luxoase.

În cele din urmă, sarcina poate fi o mare oportunitate pentru creşterea spirituală, întrucât aproape toate sarcinile implică o oarecare suferinţă, mai mare sau mai mică, iar a învăţa să suferim cu bucurie şi iubire este modul prin care creştem în apropierea tot mai mult de Cristos. Şi acest lucru este negat de cultura hedonistă în care trăim, unde fiecare durere sau disconfort sunt respinse cu orice preţ.

- De ce femeile însărcinate au nevoie de o asistenţă spirituală?

- Sarcina este o perioadă dificilă în viaţa celor mai multe femei, chiar dacă sunt la prima sarcină sau la a opta. Desigur, există multe neplăceri fizice legate de sarcină. De asemenea, sarcina poate aduce o seamă de anxietăţi şi temeri, mai ales femeilor aflate la prima sarcină, celor care au pierdut sarcini, care au născut copii morţi sau care au avut complicaţii în trecut, sau oricărei mame care experimentează dificultăţi financiare sau medicale. Pentru a înlătura tristeţea sau descurajarea în aceste încercări, mamele însărcinate au nevoie de o îndrumare spirituală care să le ajute să vadă valoarea şi semnificaţia suferinţelor lor şi să le arate frumuseţea şi importanţa vocaţiei lor. Acest lucru este şi mai crucial în lumea de astăzi, în care viaţa umană nu este considerată sacră, iar maternitatea nu este preţuită; mamele însărcinate care trăiesc într-o cultură a morţii, ce preţuieşte de fapt bunurile materiale mai mult decât oamenii, primesc prea puţin sprijin în alegerea lor de a fi deschise faţă de noua viaţă.

- Ce descoperiri spirituale ai experimentat în tip ce erai însărcinată şi ai scris această carte?

- Deşi am început să scriu această carte după ce am avut primul copil, am lucrat mult la ea în timpul următoarelor două sarcini şi mi-a fost de un folos extraordinar. M-a ajutat să apreciez vocaţia mea de mamă, mai ales în acea perioadă în care eram însărcinată şi nu puteam să văd sau să ţin în braţe copilul din sânul meu, dar îl puteam iubi şi puteam să reflectez asupra minunii extraordinare care avea loc prin mine. De asemenea, am învăţat să fiu mai aproape de Sfânta Fecioară şi de celelalte sfinte care au fost mame, lucru de o importanţă vitală pentru vocaţia de mamă. În sfârşit, scriind această carte în timp ce eram însărcinată, m-a ajutat să identific dificultăţile pe care le experimentam în vocaţia mea şi cum să le depăşesc prin răspunsuri concrete care cu adevărat au dat rezultat.

- Cum ai reuşit să maturizezi spiritualitatea ta prin fiecare sarcină care urma?

- Când am început să scriu, mă gândeam ca manuscrisul meu să evidenţieze mai mult dificultăţile şi problemele pe care le întâmpină mamele decât frumuseţea vocaţiei de mamă. Dar, cu fiecare sarcină, am învăţat tot mai mult să suport micul disconfort cu bucurie şi pace deoarece ştiam că pot oferi toate acestea pentru copilul din mine – acest lucru a dat semnificaţie suferinţei mele. În timpul celei de-a treia sarcini, când trebuia să stau în şezut din cauza arsurilor la stomac, zâmbeam şi vorbeam cu Sfânta Fecioară despre copil, şi despre lucrurile pe care mi le doream pentru copilul meu nenăscut, precum curăţia, virtutea iubirii faţă de Sfânta Euharistie. Am fost mult mai calmă atunci decât în nopţile lipsite de odihnă pe care le-am petrecut pe acelaşi scaun cu două sarcini înainte.

- Cum crezi că taţii pot dezvolta o spiritualitate pentru copiii lor?

- Cel mai important este ca taţii să lucreze la propria lor viaţă spirituală, făcând lecturi spirituale zilnic, participând la Liturghie zilnic dacă este posibil şi rugându-se zilnic cu soţiile lor. Părinţii sunt primii şi cei mai importanţi educatori ai copiilor lor, aşadar cu cât sunt ei mai sfinţi, cu atât mai buni vor fi copiii lor. De asemenea, soţiile lor au multe nevoi în timpul sarcinii, aşa încât taţii pot începe prin a răspunde nevoilor emoţionale sau fizice ale soţiilor lor şi să ofere ceea ce fac pentru ele spre mântuirea copilului lor nenăscut. Încurajarea, simpatia şi ajutorul la munca din casă sunt toate foarte mult apreciate de o mamă însărcinată obosită sau care se simte rău.

- Ce pot face parohiile pentru a ajuta pe mamele însărcinate şi pe taţi?

- Mai întâi, în programele de pregătire pentru căsătorie, parohiile ar trebui să înveţe cuplurile logodite învăţătura Bisericii despre sexualitate. În loc să se pună accent prea mult pe abstinenţa periodică prin cursurile de planificare naturală cuplurilor care încă nu sunt căsătorite, programele parohiale ar trebui să sublinieze bucuria şi avantajele de a avea copii şi de a creşte familii numeroase. Ar trebui să informeze cuplurile despre aceste cursuri, în cazul în care au nevoie de ele, dar şi să evidenţieze faptul că, în conformitate cu “Humanae Vitae” şi “Casti Connubii,” abstinenţa periodică ar trebui utilizată numai în grave circumstanţe; că este o excepţie, nu o regulă, pentru cuplurile catolice. De altfel, atunci când planificarea familială este prea mult subliniată, cuplurile încep căsătoria gata să utilizeze abstinenţa periodică cu o mentalitate contraceptivă, ceea ce contribuie la atitudinea contraceptivă infiltrată deja în societatea noastră şi care face ca perechile care aşteaptă un copil să fie atât de izolate.

De asemenea, parohiile ar trebui să ofere cursuri de studiu biblic, rugăciuni în grup sau discuţii în grup o seară pe săptămână pentru mame şi o seară pentru taţi, aşa încât tinerele cupluri căsătorite să poată întâlni alte cupluri catolice şi să afle sprijinul necesar. Este foarte dificil pentru cuplurile tinere căsătorite care aşteaptă un copil sau care au copii de vârstă preşcolară să se întâlnească cu alţi părinţi, şi au neapărat nevoie de încurajarea şi tovărăşia pe care un astfel de program o poate oferi pentru a fi ajutate să-şi împlinească atât nevoile spirituale, cât şi cele sociale.

Cuplurile de astăzi sunt intimidate în deschiderea spre o nouă viaţă deoarece se tem de cantitatea de muncă, de sacrificiile financiare şi de schimbarea din modul lor de viaţă pe care le aduce fiecare nou copil. Au nevoie să vadă că alte cupluri îmbrăţişează învăţătura Bisericii şi trăiesc fericite, cu vieţi împlinite. În această cultură a morţii în care trăim, acest tip de sprijin ar putea crea o diferenţă reală prin încurajarea cuplurilor catolice la a fi deschise spre o nouă viaţă şi la a aprecia vocaţia lor de părinţi ca pe o chemare de la Dumnezeu, ca pe itinerarul lor de sfinţenie.