“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Io. 14,6)

Cel de-al doilea mileniu creştin s-a încheiat de mai bine de un an. Fără îndoială este un eveniment extraordinar care ne determină să face bilanţuri şi verificări.

Două mii de ani de viaţă a Bisericii, ea prezintă lumini şi umbre, dar aceasta înseamnă a se afla pe aceeaşi linie cu natura Bisericii însăşi: divină şi umană, sfântă şi greşitoare. A privi înapoi cu ochii celor care voiesc ca Biserica să fie doar sfântă, ar putea provoca o puternică descurajare, la fel cum, a privi numai sub aspectul uman, ar putea să ne facă să uităm de toate lucrurile pozitive care au fost. Este necesar să avem mereu o privire imparţială.

Au trecut două mii de ani de istorie la sfârşitul cărora trupul vizibil al lui Cristos este fărmiţat în mii de bucăţi. Multe Biserici, multe comunităţi sunt adesea în contradicţie una cu alta şi în concurenţă între ele, toate afirmând că sunt unicele depozitare ale adevărului şi tradiţiei autentice. Alături de acestea trebuie menţionată şi o lungă listă de numeroşi discipoli credincioşi lui Cristos, mărturisitori curajoşi ai Evangheliei şi operatori neobosiţi ai carităţii şi ai culturii.

Multe sunt dificultăţile care, din când în când, se interpun; de aceea, drumul ecumenismului apare lent şi obositor; totodată există senzaţia că se fac paşi înapoi, mai mult decât înainte. Dar nu se poate pretinde să se rezolve în puţin timp multele probleme, unele atât de vechi şi atât de întipărinte în conştinţe şi reţinute de mulţi creştini ca părţi constitutive ai proprii lor profesiuni de credinţă. Trebuie judecate corect prejudecăţile personale, incomprehesiunile reciproce, poziţiile intrasingente, căile diverse, tradiţiile proprii şi stratificările istoriei. Toate acestea nu ar trebui să descurajeze. Este nevoie să se privească înainte, cu încredere, crezând în implicarea oamenilor în opera lui Dumnezeu.

Care ar fi deci drumul cel mai oportun de urmat, astfel încât să fie de acord toţi? Dacă ne gândim la reţete şi terapii formulate de oameni, putem rămâne deziluzionaţi şi rănile riscă să nu mai fie vindecate niciodată. De aceea numai intrând în optica lui Dumnezeu şi făcându-o optica noastră am putea depăşi diviziunile şi re-coase bucăţile. Unica linie deci, nu rămâne decât aceea indicată de Isus, atunci când, interogat de Toma cu privire la Calea care duce la Tatăl, a răspuns: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Io. 14,6).

Şi astăzi Isus se arată tuturor, nouă creştinilor celui de al treilea mileniu ca şi “Cale”, cale conducătoare, priveligiată pentru realizarea vocaţiei creştine. Isus este drumul obligatoriu pentru a ajunge la Tatăl, pentru a ajunge adică la cunoştinţa lui Dumnezeu, care este comuniune perfectă de iubire şi o astfel de comuniune este punctul de sosire a creştinilor şi a comunităţilor.

Isus se mai declară şi a fi “Adevărul”, unicul adevăr al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Este El cel care revelează pe Tatăl; este El cel care ne permite să cunoaştem profunzimea lui Dumnezeu, revelându-ne cea mai intimă esenţă, care este iubirea. Isus este unicul adevăr la care noi creştinii trebuie să facem referire dacă vrem să fim constructori de pace şi unitate. Toată viaţa noastră trebuie să fie condusă spre acest adevăr: aşa cum este raportul nostru cu Dumnezeu să fie şi între comunităţile şi bisericile surori.

În sfârşit, Isus se revelează ca şi “Viaţa”, însăşi viaţa lui Dumnezeu, eternă, care intră în istoria oamenilor pentru a le aduce aminte de eternitate. Este Viaţa cea care dă sens vieţii noastre cea de fiecare zi, adesea monotonă, care se repetă, goală, tristă, de multe ori obositoare; făcută din obligaţii, serviciu, bucurii, suferinţe. Isus este viaţa: ne învaţă să gustăm viaţa, să o trăim intens, clipă după clipă, fără a risipi măcar una; ne învaţă să facem din viaţa noastră un prilej de al întâlni pe Dumnezeu, pentru a-l cunoaşte şi a-l iubi; ne învaţă că sensul vieţii noastre este de a o folosi în serviciul lui Dumnezeu, pe care îl întâlnim în fraţii care traversează strada noastră zilnic. Isus este viaţa adevărată, aceea care construieşte Împărăţia la care, ca şi creştini, suntem chemaţi să participăm. Dar ce Împărăţie a lui Dumnezeu putem construi dacă suntem divizaţi? Unitatea creştinilor este în serviciul contruirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Acum, în zorii celui de al treilea mileniu, împreună cu noi, pelerini îndreptaţi spre casa Tatălui, sub conducerea Spiritului Sfânt, Isus, omul nou al unei omeniri noi, se mai face încă tovarăşul nostru de drum, pentru a ne indica Calea, pentru a ne învăţa Adevărul, pentru a ne ajuta să trăim Viaţa.