“Sfinte Robert Schuman, roagă-te pentru noi!” Aşa se vor ruga, probabil, unii dintre noi peste câţiva ani. Nu e o glumă şi nici o expresie ironică. În luna mai a acestui an s-a încheiat faza la nivel diecezan a procesului său de beatificare. Robert Schuman (1886-1963), ministru francez al Afacerilor externe, la 9 mai 1950, [...]
Şi politicienii merg în Paradis?




(Nu s-au dat note inca)Un minister al familei




(Nu s-au dat note inca)Consiliul Pontifical pentru Familie a fost întemeiat de Papa Ioan Paul al II-lea în ziua în care avea să sufere atentatul comis împotriva sa în Piaţa Sfântul Petru: 13 mai 1981. Acest tribut de sânge, privit în perspectiva anilor care au trecut de atunci, certifică într-un fel caracterul eroic al unora dintre intervenţiile sale pe [...]
În apărarea embrionilor umani




(Nu s-au dat note inca)Recenta moarte a actorului Christopher Reeve, şi mai ales ultima sa perioadă de viaţă, marcată de lupta dramatică împotriva paraliziei, a prilejuit readucerea şi în atenţia noastră a unei probleme “la modă” în occident, mai ales în Statele Unite: aceea a experimentelor pe celule rădăcină prelevate de la embrioni umani. Cultura morţii şi-a găsit prin [...]
Suntem diferiţi, şi e minunat!




(Nu s-au dat note inca)Lumea se poate împărţi după nenumărate criterii, iar unul, mai simpatic, spune că există două tipuri de oameni: cei care clasifică, şi cei care sunt clasificaţi. Ei bine, vrem nu vrem, ne vom plasa în prima categorie, pentru că în acest articol pornim de la o clasificare a oamenilor în două: unii au ca deviză [...]
Cum afli ce gândesc copiii tăi




(Nu s-au dat note inca)Fetiţa noastră s-a rugat într-o seară pentru ca “să nu i se mai strice lui tata calculatorul, şi de ziua lui să îi cumpărăm un calculator care să fie… rezistent la apă”. Nu, problema la calculator nu era apa, nu ştiu la ce i-ar trebui soţului unul anti-acvatic… Important însă aici este că am aflat [...]
Povara cunoaşterii




(Nu s-au dat note inca)În perioada liceului şi în primii ani de facultate, am fost un mare devorator de literatură science-fiction. Apoi, odată cu apropierea de Biserică, acest gen de literatură a intrat pentru mine într-un con de umbră, căci descoperisem un “science-fiction” mai de calitate, pe cât de fantastic, pe atât de adevărat, cel îl avea ca personaj [...]
Cine m-a pus?




(Nu s-au dat note inca)Buletinele tv de ştiri sunt groaznice. Nici eu şi nici soţia nu le urmărim de regulă. Excepţie când vine la noi bunica mea, care, deşi are peste 70 de ani, ţine să fie la curent cu toate, şi prin aceasta înţelege că are datoria de a nu-şi părăsi prietenul ei, televizorul, între ora 19 [...]
Dumnezeu şi drepturile de autor




(Nu s-au dat note inca)Aţi sesizat cum termenul de căsătorie necesită tot mai multe clarificări în ultima vreme? Anii lungi de comunism ne-au impus prima distincţie când vorbeam de căsătorie: “A, luna trecută te-ai căsătorit! La stat sau la biserică?” Statul a încercat să redefinească termenul de căsătorie, ca fiind un legământ civil, încheiat în faţa ofiţerului stării [...]
Regula benedictină pentru taţi




(Nu s-au dat note inca)Un oblat benedictin şi tată a patru copii a descoperit cum poate lega liniile călăuzitoare ale Sf. Benedict cu biserica sa familială. Dwight Longenecker, autor şi crainic de origine americană, care trăieşte în Anglia de peste 20 de ani, a pus în scris aplicarea Regulii Sf. Benedict la viaţa de familie în cartea sa “Ascultă, [...]
O Biblie a copiilor




(Nu s-au dat note inca)Introducere
Când s-a născut şi cum a copilărit Sfânta Fecioară? Cum au trăit părinţii ei, sfinţii Ioachim şi Ana? Cum s-au cunoscut Preacurata cu sfântul Iosif? Care a fost copilăria lui Isus până la doisprezece ani? Toate aceste întrebări şi multe altele de acelaşi fel pe care ni le-am pus poate cu toţii, mai ales în [...]
Evidenţieri
Ce se ştie despre viaţa Sfântului Pau...
Biografie alarmantă Sfântul PaulSă ne imaginăm un om care în timpul tinereţii sale a fost plin [+]
125 de ani de la înfiinţarea Arhiepisc...
În anul 1870, Mons. Ignazio Paoli a fost numit Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic [+]
Marele Papă al tragediei mondiale...
Papa Benedict al XV-leaLa 27 aprilie 2005, la doar câteva săptămâni după ce a fost [+]
Teme
- Actualitate (7)
- Apologetica (14)
- Arta (5)
- Biblic (26)
- Bioetica (36)
- Biserica (28)
- Cultura (23)
- Drept canonic (3)
- Ecumenism (8)
- Educatie (8)
- Familie (108)
- Interviuri (7)
- Istorie (26)
- Liturgic (15)
- Magisteriu (9)
- Mass-media (28)
- Pelerinaje (16)
- Personalitati (23)
- Recenzii (2)
- Religii (1)
- Sanatate (4)
- Sexualitate (16)
- Sfinti/Fericiti (59)
- Social (28)
- Spiritualitate (79)
- Stiinta (6)
- Teologie (19)
- Tineri (12)
- Varia (8)
Arhive
- septembrie 2008 (18)
- august 2008 (17)
- iulie 2008 (31)
- iunie 2008 (32)
- mai 2008 (27)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (1)
- septembrie 2006 (1)
- iunie 2006 (29)
- mai 2006 (18)
- aprilie 2006 (16)
- martie 2006 (5)
Cu voturi mari
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii




(5.00 out of 5) - Criza paternităţii




(5.00 out of 5) - Originea şi destinul căsătoriei şi familiei




(5.00 out of 5) - Cum am părăsit schisma lefebvristă




(5.00 out of 5) - Papa Ioan al XXIII-lea




(5.00 out of 5) - Odată într-un secol: Amintindu-ne de Papa Ioan Paul al II-lea




(5.00 out of 5) - Despre vise şi vedenii false




(5.00 out of 5) - Trasul cu ochiul




(5.00 out of 5) - Din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice




(5.00 out of 5) - Subminează Evanghelia lui Iuda creştinismul?




(5.00 out of 5)
Cu multe voturi
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii - 5 votes
- Criza paternităţii - 5 votes
- Aude sau nu Dumnezeu rugăciunile noastre? - 5 votes
- Eurovision 2006 si votul pentru Satana - 5 votes
- Păstorind turma după avort - 5 votes
- Originea şi destinul căsătoriei şi familiei - 4 votes
- Mâinile împreunate în rugăciune - 4 votes
- Are purgatoriul fundamente scripturistice? - 4 votes
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural - 4 votes
- Cum am părăsit schisma lefebvristă - 3 votes
Meta
Reclame
Articole recente
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural
- BOR despre transplantul de organe
- BOR despre avort
- Tabagismul, toxicomania cea mai răspândită în lume
- BOR despre eutanasie
- Sarcina extrauterină
- Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos
- Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar
- Relatarea secretă a stigmatizării lui padre Pio
- De ce Lourdes continuă să atragă mulţimile
Cele mai afişate
Taguri populare
- Anton Durcovici Arta Asceză Avort Benedict XV Benedict XVI Biblic Bioetica Copii Credinţă Căsătorie Devoţiuni Dogme Ecumenism Enciclice Familie Fecioara Maria Fericiţi Film Icoane Ignaţiu de Loyola Internet Interviuri Istorie Media Mons. Ghika Morală Papi Paul Apostolul Pelerinaje Personalitati Qumran Recenzii Rugăciune Sanatate Sfinţi Social Spe Salvi Sport Stiinta Sărbători Teologie Tineri Întrebări Ţara Sfântă
Comentarii recente
- Petru: Am cercetat si mai in amanuntit pontificatul lui Benedict al XV-lea si am inteles mai bine de ce actualul...