Un oblat benedictin şi tată a patru copii a descoperit cum poate lega liniile călăuzitoare ale Sf. Benedict cu biserica sa familială. Dwight Longenecker, autor şi crainic de origine americană, care trăieşte în Anglia de peste 20 de ani, a pus în scris aplicarea Regulii Sf. Benedict la viaţa de familie în cartea sa “Ascultă, fiule: Sf. Benedict pentru taţi”. El a împărtăşit pentru agenţia de ştiri ZENIT felul în care părintele vieţii monastice îi poate ajuta pe taţii din ziua de astăzi să îşi călăuzească cu umilinţă familiile şi să asigure o disciplină plină de iubire.

- Pe scurt, care sunt principalele puncte ale Regulii Sf. Benedict?

- Regula Sf. Benedict este un set de principii călăuzitoare simple dar profunde, pentru viaţa comunitară din Italia secolului al VI-lea. În centrul Regulii sunt cele trei voturi benedictine de ascultare, statornicie şi convertire a vieţii. Într-un anumit sens însă, spiritul Regulii este cel mai important lucru. Regula Sf. Benedict a rezistat în timp pentru că se bazează pe o profundă înţelegere a psihologiei umane; ea a împletit disciplina cu compasiunea şi a privit căutarea spirituală ca o urmare plină de bucurie a lui Dumnezeu în cadrul structurilor vieţii obişnuite. Tocmai această bucurie trăită în spiritualitatea de fiecare zi face ca Regula să fie vie pentru atât de multe persoane.

- Ce anume v-a inspirat să aplicaţi Regula la relaţia părinţi-copii, în particular la paternitate?

- Ca oblat benedictin am studiat Regula şi am încercat să trăiesc spiritul ei. Când m-am căsătorit şi am fost binecuvântaţi cu copii, principiile simple ale trăirii împreună sub iubirea lui Dumnezeu, pe care Sf. Benedict ni le-a oferit, mi s-au părut potrivite pentru viaţa de familie. Am fost impresionat de cuvintele cu care începe Regula: “Ascultă fiule… apleacă urechea la sfaturile unui tată iubitor”. Când am citit Regula prin ochii unui tată natural, am văzut că multe dintre principiile şi liniile călăuzitoare ofereau sfaturi bune pentru familii.

Îndrumarea oferită familiilor este extraordinară datorită dinamicii interioare a Regulii. Sf. Benedict nu a scris un tratat mare şi elevat despre rugăciune sau spiritualitate. A scris o Regulă practică pentru persoane obişnuite care trăiesc împreună. El le-a cerut să muncească mult, să citească mult şi să se roage mult. Astfel Regula lui se aplică la viaţa de familie, deoarece este vorba despre amestecul plin de har de rugăciune, muncă şi trăire împreună.

- Ce aspecte ale Regulii Sf. Benedict se leagă mai bine de paternitate?

- Sf. Benedict are secţiuni despre disciplina călugărilor, care ne ajută să reconsiderăm nevoia de disciplină plină de iubire în casă. Liniile sale călăuzitoare cu privire la rugăciune ne ajută să structurăm o simplă dar eficientă viaţă de rugăciune pentru familii, iar sfatul său practic despre trăirea împreună în pace şi cu comunicare deschisă ajută familiile să lucreze împreună asupra dificilelor lecţii ale iubirii.

Şi cel mai important, idealul Sf. Benedict este ca fiecare membru al comunităţii să fie preţuit şi iubit necondiţionat. Disciplina este întotdeauna îndreptată spre binele persoanei care este disciplinată – nu pentru confortul abatelui şi nici chiar pentru binele comunităţii. Toţi membrii comunităţii trebuie să se asculte şi să se slujească unii pe alţii în iubire, nu doar să asculte de abate într-un mod milităresc. Aceste principii fac dintr-un cămin comunitatea creştină primară; astfel, devine piatra de temelie a unei mai largi comunităţi creştine şi a unei culturi creştine a iubirii.

- Ce provocări particulare întâlnesc taţii în călăuzirea familiilor lor?

- Paternitatea este ameninţată astăzi. Forţele feminismului, homosexualităţii şi secularismului atacă patriarhatul, dar adevărul va triumfa întotdeauna. Copiii au nevoie de taţi. Desigur, există mulţi taţi care le-au făcut mult rău copiilor lor, dar rareori auzim vorbindu-se despre faptul că există de asemenea multe mame care le-au făcut mult rău copiilor. A da vina pe alţii nu ajută la nimic. Răspunsul la taţii răi nu este a scăpa de toţi taţii, ci a încuraja paternitatea bună. Există în inimile tuturor dorinţa de a întâlni figuri paterne puternice, iubitoare şi spirituale.

Bărbaţii de astăzi au nevoie să îşi ia în serios rolul lor patern. Dacă ei înşişi nu au modele bune de figuri paterne, atunci au nevoie să le găsească. Nu trebuie să le fie ruşine să se alăture unor grupuri de bărbaţi care să le alimenteze şi să le întărească masculinitatea – dar această masculinitate trebuie să fie pe deplin asemenea lui Cristos. Trebuie să fie puternică, dar să nu se ruşineze să aibă o inimă tandră. Dacă bărbaţii reuşesc ei înşişi să se stăpânească, îi vor ajuta la rândul lor pe fiii şi pe fiicele lor să fie puternici, curaţi şi nobili copii ai lui Dumnezeu.

- În ce fel a fi tatăl unor copii este similar cu a fi abate – asemenea Sf. Benedict – al unor călugări?

- Cuvântul “abate” vine din aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul pe care îl folosea Isus pentru Dumnezeu – “Abba”. Astfel, abate înseamnă “tată”, şi relaţia dintre abate şi călugării săi, încă de la începutul Regulii, este în esenţă cea a unui tată cu fiii săi. Similarităţile cu paternitatea naturală se găsesc aproape pe fiecare pagină a Regulii. Este interesant că relaţia dintre abate şi un călugăr novice creşte în cadrul Regulii într-un mod foarte delicat. La început, novicele trebuie să îl asculte pe abate imediat şi fără a pune întrebări. Mai târziu, relaţia se maturizează, astfel că ascultarea imediată este înlocuită cu discuţii adecvate şi cu ascultarea pe care călugării trebuie să o aibă în mod egal unii faţă de alţii.

Aceasta reflectă relaţia unui tată cu copiii săi pe măsură ce ei se maturizează şi devin mai responsabili. Relaţia înfloreşte într-una de încredere şi iubire reciprocă. Relaţia dintre tată şi copil este de asemenea crucială pentru relaţia noastră cu Dumnezeu. Psihologia noastră umană este rânduită astfel încât imaginea noastră despre “tată” devine invariabil imaginea noastră despre Dumnezeu. Dacă paternitatea este greşită, teologia noastră va fi greşită. Dacă paternitatea este excelentă, vom avea – ca indivizi şi ca societate – o imagine excelentă despre Dumnezeu.

- Potrivit Sf. Benedict, ce fel de om trebuie să fie un abate – sau un tată? Ce fel de comunitate trebuie să se străduiască să creeze în casa sa?

- Există, la începutul Regulii, un capitol lung despre ce fel de om trebuie să fie abatele, şi acesta poate fi aplicat punct cu punct la ce fel de om trebuie să fie un tată creştin. În esenţă, abatele este un om puternic, iubitor, matur, care este îmbrăcat în harul lui Cristos. El consideră responsabilităţile şi autoritatea sa ca fiind de la Dumnezeu, şi de aceea este umil şi îşi poartă autoritatea cu mare respect – fără a stăpâni vreodată asupra celorlalţi, ci purtându-se cu fiecare dintre cei aflaţi în grija sa cu delicateţe şi atenţie totală. Căminul creştin este “condus” de tată, dar într-un spirit de totală dăruire de sine şi atenţie iubitoare faţă de nevoile tuturor.

Este un ideal foarte înalt, dar este unul frumos, şi unul din faţa căruia nu trebuie să ne retragem doar pentru că unii taţi şi-au bătut joc de el. Abatele descris de Sf. Benedict – şi astfel tatăl creştin în casă – trebuie să îl cheme constant pe Dumnezeu în ajutor şi să înţeleagă că depinde de harul care îl susţine mereu. În afară de aceasta, atunci când eşuăm în atingerea idealului, avem nevoie să fim suficient de umili pentru a cere iertare atât de la Dumnezeu cât şi de la soţiile şi copiii noştri. Acest lucru este foarte important, deoarece copiii trebuie să ştie că taţii lor sunt nu numai supuşi greşelilor, ci şi capabili să îşi recunoască slăbiciunea şi să îşi ceară iertare pentru greşelile lor. Dacă copiii văd că tatăl lor îşi cere iertare, nu îi va deranja când li se va cere să practice şi ei aceeaşi umilinţă.

- Există vreun principiu în Regulă pe care părinţii nu ar trebui să încerce să îl aplice la copiii lor?

- Sf. Benedict permite ca, dacă este necesar, călugării tineri să fie bătuţi cu severitate, şi mulţi părinţi moderni ar putea să se ferească de acest lucru. Ei ar putea de asemenea să considere prea aspre cerinţele sale pentru ascultarea imediată şi fără discuţii. Dar spiritul general al Regulii Sf. Benedict este acela că el cere “nimic dur – nimic împovărător”. Există de asemenea unele reguli specifice care nu se aplică la viaţa de familie actuală pentru că ele au de a face doar cu viaţa monastică sau pur şi simplu pentru că au fost scrise pentru italienii din secolul al şaselea. Sf. Benedict le dă călugărilor săi, de exemplu, reguli specifice cu privire la hrană şi îmbrăcăminte. Am încercat să trec dincolo de regulile propriu-zise pentru a înţelege motivaţiile Sf. Benedict; odată ce facem acest lucru, putem aplica aceste motivaţii ca necesare în lumea modernă.

- Cum altfel consideraţi că poate fi aplicată Regula Sf. Benedict la viaţa actuală de către laicii obişnuiţi?

- Cealaltă carte benedictină pe care am scris-o este intitulată “Sf. Benedict şi Sf. Tereza – Regula cea mică şi Calea cea mică”. În această carte am extras principiile din spiritualitatea benedictină şi am văzut paralelele în viaţa şi învăţăturile Sf. Tereza de Lisieux. Legăturile sunt remarcabile. Unul dintre sfinţi este marele părinte al vieţii călugăreşti, în timp ce celălalt este micul copil. Amândoi sfinţii l-au văzut pe Dumnezeu acţionând în cadrul evenimentelor obişnuite ale vieţii de zi cu zi, şi acest principiu fundamental este cel care însufleţeşte cu adevărat Regula Sf. Benedict. Atât pentru Sf. Benedict cât şi pentru Sf. Tereza, “Dumnezeu nu se află în altă parte”. Ei sunt convinşi că Dumnezeu este prezent în bucuriile şi tristeţile vieţilor noastre de fiecare zi, şi căutarea spirituală este înseamnă a căuta să vedem mâna atotputernică a lui Dumnezeu în toate lucrările sale – în special în lucrurile mici ale vieţii.