Fetiţa noastră s-a rugat într-o seară pentru ca “să nu i se mai strice lui tata calculatorul, şi de ziua lui să îi cumpărăm un calculator care să fie… rezistent la apă”. Nu, problema la calculator nu era apa, nu ştiu la ce i-ar trebui soţului unul anti-acvatic… Important însă aici este că am aflat că pe Teodora o frământă faptul că tati nu e tocmai bucuros când nu merge iarăşi ceva la tehnica aceasta modernă, şi doreşte mult să îl ajute, şi prin rugăciune.

Seara, după ce s-au băgat în pat, înainte de a începe rugăciunea, îi întrebăm pe copiii noştri, Teodora şi Matei: pentru ce vă rugaţi în seara aceasta? Şi atunci ei încep să dea glas problemelor ce i-au frământat peste zi, supărărilor ori grijilor ce îi apasă, chiar şi la această vârstă mică – amândoi merg la grădiniţă. Cel mai adesea se roagă pentru colegi de-ai lor de la grădiniţă, care au fost răi peste zi, şi i-au supărat. Dacă vreunul din familie este bolnav, se roagă evident pentru el. Cu vreo săptămână în urmă, au ieşit la o plimbare cu străbunica lor; seara, Matei ne-a spus că se roagă pentru străbunica “să nu mai meargă şi să se oprească, să meargă şi să se oprească” – am dedus că fusese impresionat, dragul de el, de faptul că străbunica lor nu mai are energia de a ţine pasul cu ei, şi când ies la plimbare împreună o vede că face numeroase opriri, pentru a-şi odihni picioarele.

Nu suntem singurii cu astfel de experienţe, sunt convinsă. Chiar deunăzi am citit pe Internet experienţa unei alte mame, de peste ocean, ce povestea despre rugăciunea de seară a copiilor ei, rugăciune ce durează mai mult sau mai puţin, după experienţele de peste zi ale celor mici. Iată rugăciunea lor într-una din zile: “Doamne, binecuvântează-i pe mami şi pe tati, pe fraţii noştri, pe câinele nostru Wilbur, pe toate rudele noastre. Ne rugăm pentru hamsterul lui David care şi-a prins picioruşul într-o roată, pentru peştele lui David, care, din nu ştim ce motive, pluteşte în acvariu cu burta în sus, poate că nu i-a plăcut mâncarea ce i-am dat-o, pentru câinele lui David – da, nu are încă unul, dar ne rugăm pentru el pentru când îl va avea…”, ş.a.m.d.

Rugăciunea de seară, cu ei, este un timp minunat. Transparenţa lor este impresionantă, iar sinceritatea lor ne poate sluji drept exemplu. Deşi, uneori, cuvintele rostite cu nevinovăţie de ei pot să fie şi mai puţin binevenite. Îmi amintesc un alt episod recent, al cărei “victimă” a fost tot străbunica lor. Când am fost împreună la cumpărături în piaţă, Teodora s-a lămurit că la înmormântări se dau coroanele de flori, şi nu la nunţi, cum credea ea. Văzând din nou coroane de flori, pe când se plimba cu Matei şi cu străbunica, i-a spus acesteia din urmă: “Uite ce flori am să îţi aduc la înmormântare.” Noi ne-am amuzat, străbunica mai puţin. Nu o mai lungesc, căci este seară, şi ne pregătim de culcare. Vom spune din nou rugăciunea împreună cu copiii. Cine ştie ce mai aflăm seara aceasta, ce colţişor din sufleţelul lor ni se va mai deschide…