Titlul acestui Decret conciliar, dat de primele două cuvinte ale versiunii sale latine, şi care a fost promulgat la 28 octombrie 1965, se referă la importanţa deosebită a educaţiei în viaţa omului şi la influenţa ei din ce în ce mai mare asupra dezvoltării societăţii contemporane.

Cu cinci ani mai înainte, în 1960, Papa Ioan al XXIII-lea încredinţase Comisiei de pregătire “De Studiis et Seminariis” (pe tema studiilor şi seminariilor) un fascicol: conţinea întrebări şi probleme referitoare la “şcolile catolice”. În martie 1962, Comisia a prezentat o primă Schemă în vederea elaborării unei Constituţii ce urma să poarte titlul “Despre şcolile catolice”. Acesta a fost primul pas. Aşa cum se poate intui deja, propunerile primite ulterior din partea diverselor conferinţe episcopale, a Comisiei Generale de Coordonare, precum şi a Părinţilor conciliari, au determinat nu mai puţin de şapte reelaborări ale Schemei iniţiale.

În septembrie 1964, titlul Schemei şi natura ei au fost schimbate într-o “Declaraţie despre educaţia creştină”: o modificare semnificativă ce merită a fi comentată. Schimbarea a fost cerută de numeroşi episcopi prezenţi în aula conciliară. Ei au subliniat că tema “şcolilor catolice” este mult prea restrânsă pentru a reprezenta întreaga problematică a educaţiei copiilor şi tinerilor catolici care studiază, în marea lor majoritate, în instituţii necatolice. Totodată, şcoala în sine era numai unul dintre ambientele educative: familia, asociaţiile de tineri şi copii, alte instituţii paralele şcolilor, nu puteau fi ignorate. La toate acestea se mai adăuga faptul că într-o mare parte a lumii (de exemplu, ţările din centrul şi estul Europei) şcolile catolice nu existau, iar educaţia catolică putea fi oferită numai în clădirile bisericilor şi în parohii, precum şi în familii. Conciliul dorea, deci, să articuleze o poziţie a Bisericii faţă de întreaga problematică educativă creştină.

Aprobat cu 2290 voturi pentru şi 35 împotrivă, Decretul despre Educaţia creştină conţine o Introducere, 12 articole şi o Concluzie.

Nici un om nu trăieşte numai pentru sine, se specifică în Introducere. Avem cu toţii o funcţie, un rol în societate, şi în primul rând, în familie. E o contribuţie culturală şi socială ce trebuie valorizată. Metodele educative şi didactice au progresat, iar Biserica doreşte ca acestea să fie integrate atât în dezvoltarea societăţii, cât şi în vestirea misterului lui Cristos. Drumul omului e un drum spre Cristos, iar menirea Bisericii este aceea de a-l educa şi sprijini pe om, încă de la primii săi ani, în vederea acestei întâlniri.

Cum realizează Biserica acest lucru? Decretul specifică, în Introducerea sa, următorii paşi: perfecţionarea credinţei personale; participarea la misterele mântuirii (expresie ce indică participarea la sacramente); educarea omului în dreptate şi în sfinţenia adevărului. În art. 3 se specifică cele trei instituţii ce sunt chemate la realizarea acestui proiect de educare creştină: părinţii (familia), statul, Biserica. Aceasta din urmă, din partea ei, doreşte să accentueze mai mult instruirea catehetică1 , “care luminează şi întăreşte credinţa, hrăneşte viaţa după spiritul lui Cristos, duce la o participare activă şi conştientă la misterul liturgic şi îndeamnă la acţiune apostolică” (art. 4).

Articolul 8 a fost numit şi “inima” Decretului, şi asupra acestui punct au fost concentrate multe dintre observaţiile episcopilor2 . Aici se precizează că o şcoală catolică are ca element caracteristic “crearea în comunitatea şcolară a unei atmosfere însufleţite de spiritul evanghelic al libertăţii şi iubirii”. Dacă o şcoală catolică nu are în vedere acest scop, îşi pierde sensul şi raţiunea de a fi, devine “catolică” doar cu numele. Tot la acest număr se mai specifică dreptul Bisericii de a educa prin intermediul şcolilor şi de a le întemeia la orice nivel. Totodată se precizează că, în viziunea Bisericii, “slujirea îndeplinită de profesori este un apostolat autentic… şi, în acelaşi timp, un adevărat serviciu adus societăţii”.

Încheiem această scurtă prezentare a Decretului despre Educaţia Creştină rememorând un fapt petrecut la încheierea Conciliului. Pe 8 decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea a adresat în piaţa Sf. Petru Mesajul său către intelectuali, înmânând în mod simbolic filozofului francez J. Maritain textul acestui Mesaj. În el Papa scria: “Căutând, să dorim a afla; când, mai apoi, am găsit, să dorim a căuta mai departe”. În puţine cuvinte Paul al VI-lea a concentrat sensul educaţiei creştine, care doreşte să orienteze omul în căutarea Celui ce doreşte nespus de mult să fie aflat.