“Cercetăşia nu este altceva decât creştinismul aplicat în practică”
“Religia unui om nu este crezul pe care îl rosteşte, ci viaţa sa
ceea ce face conform acestui crez, ceea ce ştie despre viaţa şi datoria sa.”
(Lord Robert Baden-Powell)

Încă din vechime, Cavalerii Mesei Rotunde, Richard Inimă de Leu şi Cruciaţii au dus până departe faima spiritului britanic. Anglia n-ar fi rămas decât o biată ţărişoară dacă timiditatea i-ar fi caracterizat pe oamenii acestei ţări, dacă ar fi rămas privind doar cu nostalgie în largul mării care îi înconjoară din toate părţile, fără curajul de a o străbate şi de a se face cunoscuţi şi respectaţi în lume, în primul rând pentru felul în care au schimbat-o.

Pe data de 22 februarie, milioane de tineri, cercetaşi de pe toate continentele, celebrează 145 de ani de la naşterea unui Lord care a schimbat pentru totdeauna destinele a zeci de generaţii de-a lungul unui secol, “transformând arta de a învăţa oamenii să facă război în arta de a-i învăţa pe băieţi să facă pace”: Lordul Robert Baden-Powell.

Robert Stephenson Smyth Baden-Powell s-a născut la Londra, la 22 februarie 1857, fiind unul dintre mezinii familiei, care număra 10 copii. Tatăl lor, reverendul H.G. Baden-Powell, profesor de matematică la Oxford, a murit în 1860, atunci când micul Robert avea doar trei ani. Situaţia familiei sale a devenit extrem de dificilă, iar doamna Baden-Powell, femeie remarcabilă, a trebuit să se descurce singură pentru a-şi putea creşte şi educa copiii. Nu i-a cocoloşit niciodată, iar printre primele lucruri cu care i-a deprins a fost şi obişnuinţa de a-şi petrece cât mai mult timp în aer liber, în natură. Acesta a fost începutul pasiunii micului Robert pentru natură, sub toate formele ei, pasiune care îi va marca întreaga viaţă.

În 1870 intră ca bursier la şcoala Charterhouse. Este apreciat, fiind considerat un elev atent, vesel şi un bun camarad. Spiritul său creativ şi original se remarcă în special în piesele de teatru organizate de şcoală, iar aptitudinile muzicale şi le demonstrează prin uşurinţa cu care învaţă să cânte la vioară şi la pian. Cu siguranţă, însă, a reuşit să înveţe mai mult decât se bănuia, din moment ce, la examenul militar din 1876 avea să se claseze pe locul al doilea în grupul de Cavalerie şi pe al patrulea în cel de Infanterie.

Este numit astfel subofiţer, cu gradul de sublocotenent, în Regimentul 13 Husari, la Lucknow, în Kenya, deprinzând ceea ce avea să numească mai târziu “meseria de cercetaş” şi arta de a conduce oamenii. După ce părăseşte Colegiul, B.P. pleacă împreună cu regimentul său în Afganistan. Aici îşi începe practic cariera sa de cercetaş militar, pe care o continuă în India, fiind apoi desemnat pentru o misune secretă şi de mare importanţă în Natal, la limita frontierei cu Burii (în Africa de Sud). La întoarcere, rămâne trei ani în Europa în serviciul de spionaj militar, având misiuni de succes în Rusia şi Turcia. După un nou periplu în Africa de Sud, este promovat deja la gradul de maior şi i se oferă postul de secretar militar şi ofiţer al Serviciului de Informaţii din Malta.

În 1895 participă în Africa de Sud la misiunea de pacificare şi civilizare din Ashanti, pentru care este decorat. În perioada revoltei Matabelilor (războinici zulu jefuitori), dă o exemplară dovadă de curaj, prudenţă şi vigilenţă, încât africanii îl denumesc Impeesa (“lupul care nu doarme niciodată”). Este promovat la gradul de colonel, iar ascensiunea sa în ierarhia militară este atât de rapidă încât este trimis pe rând în diferite colţuri ale lumii pentru preluarea în subordine a unor misiuni.

Anul 1899 şi oraşul Mafeking din Africa de Sud au să-i aducă faima militară care va depăşi graniţele Imperiului Britanic. În iunie 1899, B.P. este însărcinat să organizeze forţele de poliţie de-a lungul frontierei nord-estice a Coloniei Britanice. La 11 octombrie 1899 izbucneşte războiul cu burii (colonişti olandezi), iar oraşul este sub asediu până în 17 mai 1900, când sosesc forţele britanice. Fără a putea beneficia de nici un fel de apărare naturală, deoarece era dispus în plin veldt (platou de stepă), oraşul rezistă totuşi timp de 217 zile de asediu, datorită ingeniozităţii tactice deosebite a lui B.P., care se opune cu doar două batalioane slab dotate tehnic celor 10.000 de soldaţi ai generalului Cronje.

În 1903, la întoarcerea în patrie, este primit cu onoruri, ca un adevărat erou naţional şi este numit Inspector General al Cavaleriei pentru Anglia şi Irlanda. Succesul lucrării sale militare, “Îndrumări pentru cercetaşi”, în rândul cadrelor didactice şi al tineretului şi, pe de altă parte, carenţele educative, devianţele şi promiscuitatea care marchează tot mai mulţi tineri îl determină să înceapă o activitate nouă, dedicată exclusiv scopurilor pacifiste: cercetăşia, ca mijloc de formare practică, fizică şi spirituală a tinerilor.

Astfel, în 1907 organizează o tabără de formare pe insula Brownsea, adunând în jurul lui 22 de copii. Mişcarea ia amploare şi, în 1909, la prima întâlnire naţională de la Cristal Palace, iau parte 11.000 de tineri. Pentru a imprima bazele metodice, publică lucrări special consacrate cercetăşiei, rămase fundamentale până astăzi: “Cercetăşia pentru băieţi”, “Jocuri pentru cercetaşi”, “Manual pentru cercetaşe”, “Îndrumări pentru şefi cercetaşi” etc. În aceste lucrări defineşte linia principală a mişcării, pe care o doreşte atractivă, organizată, încadrată de nişte legi şi orientată spre un scop. Activităţile se bazează pe jocuri educative, în contact direct cu natura, pe 10 articole ale “Legii Cercetaşilor” (toate concepute pozitiv, fără să impună interdicţii) şi pe cele cinci scopuri: dezvoltarea fizică şi sănătatea, formarea pentru sesizarea concretului, formarea caracterului, dezvoltarea spiritului de servire a aproapelui, descoperirea lui Dumnezeu.

În 1910, la vârsta de 53 de ani, la îndemnul Regelui Eduard VII se retrage din cariera militară, la gradul de colonel, pentru a se putea dedica exclusiv dezvoltării mişcării de cercetaşi. Aceasta se răspândeşte rapid în întreaga Europă şi apoi în întreaga lume.

În 1912 Baden-Powell se căsătoreşte cu Olave St-Clair Soames, în care găseşte idealul său feminin: generoasă, decisă, inteligentă şi interesată la fel de mult ca el de probleme de educaţie. Cu sprijinul ei, se ocupă şi de dezvoltarea aripii feminine a mişcării, definitivând linia pedagogică generală, astfel încât, în 1920 majoritatea ţărilor din lumea civilizată adoptaseră cercetăşia.

Continuă să publice lucrări, să realizeze schiţe şi să călătorească în acelaşi timp, pentru a se întâlni cu cercetaşii din toate colţurile lumii. Primul război mondial este o probă a rezistenţei şi onoarei pe care tinerii ce au avut parte de formarea cercetăşească o trec cu succes.

În anul 1929 mişcarea numără 2.160.000 de membri, în 45 de ţări ale lumii, printre care şi România. Este de asemena anul în care prinţul de Wales, în uniformă de cercetaş, îi acordă lui Robert Baden-Powell titlul de Lord de Gilwell, ca un caz de excepţie, fără să aibă origine regală, pentru meritele sale deosebite: “istoricii viitori, vorbind despre marii reformatorii ai lumii, vor trebui să-l adauge la lista lor şi pe fondatorul cercetăşiei. Puţini oameni au adus un serviciu atât de uriaş umanităţii ca Robert Baden-Powell”. Această onoare încununează o întreagă serie de medalii şi decoraţii primite în întreaga sa viaţă şi carieră militară: 14 ordine şi decoraţii britanice, 28 de ordine şi decoraţii străine, 6 titluri academice şi, în final, 19 medalii cercetăşeşti.

După ce reuşeşte să pună bazele mişcării în toată lumea, călătorind permanent şi publicând peste 32 de lucrări dedicate cercetaşilor, în 1939 se retrage în Kenya, la poalele masivului Kilimanjaro, în mijlocul naturii pe care a îndrăgit-o atât de mult. Se stinge din viaţă la 8 ianuarie 1941, la Nyeri (Kenya), înconjurat de soţie, de cei trei fii şi de nepoţi, lăsând în urmă o imensă operă a dragostei, pe care au continuat-o generaţii întregi de copii şi tineri. Cuvintele din ultimul lui mesaj au rămas un motto perpetuu pentru toţi cei care l-au urmat:

“Adevăratul drum spre fericire îl găseşti dăruind-o celorlalţi. Încercaţi să lăsaţi această lume un pic mai bună decât aţi găsit-o, iar când se va apropia ceasul morţii veţi putea muri fericiţi gândindu-vă că nu v-aţi pierdut vremea şi că aţi făcut ce aţi putut mai bine. Fiţi gata să trăiţi fericiţi şi să muriţi fericiţi, fiţi mereu fideli Promisiunii voastre de cercetaş, chiar şi atunci când nu veţi mai fi copii; Dumnezeu să vă ajute !”