Multe articole apar în presa noastră despre Statele Unite, ultimele fiind cu fond sportiv, datorită Olimpiadelor de la Atlanta, mai puţin cu fond religios, unii socotind că locuitorii Americii ar avea mai puţin timp pentru Dumnezeu. Cine merge însă la faţa locului curând se va convinge de contrariu.

Realitatea este că viaţa sufletească a unui popor face mai puţin zgomot, ea consumându-se de cele mai multe ori în tainele sufletului în convorbire cu Creatorul a toate şi se exteriorizează numai în măsura în care serveşte preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui.

Două săptămâni este prea puţin pentru a cunoaşte o latură atât de delicată cum este cea religioasă; încerc totuşi câteva impresii care mi-au rămas în suflet.

Aş începe cu Bazilica of the National Shrine of the Immaculate Conception din Washington, monument ridicat în cinstea Maicii Domnului, pe o splendidă colină a oraşului inundat cu ronduri de flori. E un sanctuar în stil bizantin, având o criptă semiluminată, unde grupuri de pelerini, în reculegere, se roagă, meditează sau pur şi simplu privesc fără a spune nimic. Biserica de la sol are deasupra altarului principal figura lui Cristos, cu braţele larg deschise, voind parcă să spună: „Veniţi la mine toţi…”. Patru coloane susţin o cupolă ce acoperă altarul, ceva asemănător cu „San Pietro” din Roma. Împrejurul navei centrale, mai multe capele, care mai de care mai frumoase, încing sanctuarul, ele fiind lucrarea principalelor grupuri de catolici din cele patru colţuri ale lumii, fiecare reprezentând pe Maica Domnului aşa cum era reprezentată în ţara de origine. Sfinţii, cei mai mulţi în mozaic, sunt reprezentaţi după anumite criterii, fiind prezenţi, de la cei din primele veacuri, până la cei din zilele noastre, nelipsind cei pe care noul continent i-a dat Bisericii Universale.

Lângă sanctuar străjuieşte un turn înalt, având deasupra Crucifixul, semn al speranţei creştine.

În spirit ecumenic am vizitat diferite biserici născute din Reformă, dintre care m-a impresionat mai mult cea episcopaliană, unde am văzut lume în rugăciune sau admirând în tăcere frumuseţile pe care le păstrează. Alături de pliantele ce prezintă istoricul şi valoarea artistică a acestor lăcaşuri, pretutindeni sunt texte de meditat sau invitaţii la diferite activităţi creştineşti ce atestă vitalitatea lor.

Cimitirul „Arlington” e un prilej de reculegere şi reflecţie. Deservirea e ireproşabilă, se dau şi explicaţii, dar realităţile vorbesc mai mult. Mormântul preşedintelui John Kennedy şi al fratelui său, Robert, surprind prin simplitate şi mulţimea vizitatorilor.

O surpriză deosebită a fost vizitarea Academiei Navale din Maryland! Aici, în centru, se află tot capela, dacă se poate chema aşa, ea fiind înzestrată cu două orgi unde, în spirit ecumenic, îşi alternează rugăciunile şi cântările studenţii acestui lăcaş de cultură. În subsol, e capela catolică cu un loc special pentru sfânta Taină, unde arde permanent lampa veşnică.

În prima săptămână am celebrat sfânta Liturghie într-o parohie închinată sfântului Marcu, unde am putut vedea implicarea foarte activă a laicilor în diferite activităţi parohiale. Ei sunt expresia vitalităţii parohiei în mijlocul lumii.

Ultimele zile le-am împărţit cu călugării benedictini, a căror deviză este „Ora et labora” – „Roagă-te şi munceşte!”. Cu toate că-şi au conventul într-un loc central al oraşului Washington, ei împlinesc slujirea faţă de Dumnezeu şi aproapele prin rugăciunea publică şi prin predarea ştiinţelor umane într-o şcoală superioară.

Pentru a vedea mai multe şi a mă putea opri cât era cazul, am călătorit prin oraş de câteva ori pe jos. E important, totul poate fi o lecţie, depinde de ochii care privesc.