Despre Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea s-au scris în ultimii ani mii de pagini. Scriitorii din toată lumea sunt fascinaţi de personalitatea puternică a acestui smerit slujitor al lui Dumnezeu, care este deopotrivă păstor de suflete, dar şi poet, dramaturg şi filozof, un profund gânditor care şi-a acceptat cu seninătate destinul uneori necruţător, ducându-şi Crucea cu umilinţă creştinească şi dragoste.

Recent, am descoperit cu neţărmurită bucurie, într-una din librăriile Romei, un volum intitulat: „Poesie – l’opera poetica completa”, avându-l ca autor pe Karol Wojtyla – Giovanni Paolo II. Acest volum, care cuprinde întreaga creaţie lirică a papei Ioan Paul al II-lea a apărut la Roma în anul 1994 şi conţine poezii scrise în perioada anilor 1939-1975. Introducerea semnată de Santino Sparta ne ajută să descoperim lucruri inedite despre poetul Karol Wojtyla.

La noi, în România, poezia lui Karol Wojtyla este cunoscută cititorilor încă din anul 1992, când Editura S.C. „Diacon Coresi” din Bucureşti publica volumul „Poeme”, tradus de Nicolae Mareş. Acest volum este precedat de o prefaţă semnată de poetul Ioan Alexandru. Karol Wojtyla a început să scrie de timpuriu, încă de când frecventa Liceul „Marcin Qadowita” din Wadowice, oraşul său natal. Îi citise, la vârsta adolescenţei, pe poeţii polonezi ai secolului al XVIII-lea, influenţă având asupra sa Cyprian Norwid (1821-1883). Multe dintre creaţiile sale poetice erau semnate cu pseudonimele: Andrezej Jawien, Stanislaw Andrezej Gruda şi Piotr Jasien.

Marea majoritate a poemelor sale sunt de inspiraţie biblică. Întâlnim însă şi poeme profund patriotice, care dovedesc că poetul nu este indiferent realităţilor neamului său, istoriei, culturii şi spiritualităţii acestei ţări cu rădăcini adânci în cultura şi civilizaţia lumii. Nu este ignorat nici omul cu preocupările sale cotidiene, care este îndemnat să se întoarcă spre Biserica fondată de Cristos, pentru a putea renaşte pe plan spiritual. Poetul are harul „de a trezi cuvintele”, aşa cum observa André Frossard în cartea intitulată „Nu vă temeţi! – Convorbiri cu Ioan Paul al II-lea” apărută la noi în anul 1994 la Cluj-Napoca, Editura „Viaţa creştină”. Odată trezite, aceste cuvinte pătrund în sufletul nostru, făcându-ne să ne deschidem inimile pentru a-l putea primi în ele pe Cristos.

Firul roşu care străbate poezia sa este tocmai această prezenţă a Mântuitorului în natură şi în noi înşine. Astfel, prezenţa lui Cristos în surâsul limpede al apei, în privirea plină de candoare a copiilor, în murmurul pădurilor, trezeşte în sufletul poetului dorinţa ca fiecare dintre noi să străbată tărâmurile liniştii fără grabă, deoarece „Trebuie să te opreşti şi să priveşti tot mai adânc până ce sufletul se va clinti din străfund” (Ţărmuri de linişte pline). Această cutremurare a sufletului nu înseamnă altceva decât revelaţia pe care o putem avea fiecare dintre noi în faţa frumuseţii divine. Îndemnul poetului „Cedează în faţa Celui ce de-aici pleacă” înseamnă a ceda în faţa lui Dumnezeu pentru a reuşi să alungăm umbrele şi îndoielile din sufletul nostru, făcând loc Luminii şi Adevărului.

Sentimentul puternic ce-l domină pe poet este iubirea. Însăşi viaţa sa este un exemplu de dăruire şi iubire faţă de Dumnezeu, de oameni, de patria sa. Întâlnim în versurile sale acea rugă interioară, acea sfâşietoare dorinţă de cunoaştere, acel strigăt profund „Ia-mă cu tine, Învăţătorule!” sau prinosul de recunoştinţă faţă de Dumnezeu care, prin harul ce i l-a dat, i-a îndepărtat sufletul de vrajbă. Adoraţia poetului faţă de natură este aproape la fel de covârşitoare ca şi cea faţă de Dumnezeu Tatăl, Fiul sau Duhul Sfânt, precum şi cea faţă de Fecioara Maria, mama noastră spirituală. În poezia „Ador” acest sentiment se revarsă şi asupra „copacului aspru” din al cărui trup a fost făcută Crucea mântuirii noastre: „Pe tine te-ador, copac aspru, / Căci spatele lui l-ai acoperit / Atunci când sângele din el a şiroit”. Învăluit în dragostea pentru Cristos, poetul nu se mai înspăimântă în faţa destinului, privind împăcat cu sine zilele care curg inexorabil, ştiind că „pavăza lui Dumnezeu este mereu deasupra sa”. El ne îndeamnă să-l purtăm permanent în inimă pe Creator căci „Domnul, când în inimă îl ai, e ca o floare / Ce tânjeşte după a soarelui căldură” (Apleacă-te inimă). Într-o lume a contrastelor permanente, într-o lume în care există deopotrivă lumini şi umbre, adevăr şi minciună, război şi pace, într-o lume în care nu întotdeauna binele învinge deoarece, aşa cum observă poetul, „ura şi iubirea se nasc împreună”, poezia lui Karol Wojtyla are menirea de a ne trezi inimile şi de a arăta calea pe care noi, creştinii, trebuie s-o urmăm pentru a putea accede la o viaţă superioară. Multe din versurile sale sunt ca un memento mori menit să-l trezească pe om din somnul letargic care-l îndepărtează de Dumnezeu. Poetul ne reaminteşte că, dacă vrem să-l întâlnim pe Învăţător, trebuie să trăim asemenea lui: în simplitate. Să nu uităm că Isus a venit pe lume într-o iesle săracă. Să nu uităm cât de mult ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu, jertfindu-şi Fiul pentru mântuirea noastră.

De asemenea, poetul ne arată că învierea lui Isus este speranţa dată de Dumnezeu omenirii, aceea că moartea trupului este doar un prag către viaţa eternă. În poemul „Nu mă-nspăimânt” poetul se defineşte pe sine atunci când ne mărturiseşte: „Sunt o câmpie deschisă brăzdată de-un pârâu liniştit, / Făr’ de talaz, care se zbate pe-al curcubeului arc, / Sunt un val potolit ce luminează până-n adânc / Prin frunze neargintate lumini respirând”.

Creaţia poetică a lui Karol Wojtyla a fost tradusă în foarte multe limbi: italiană, engleză, franceză, germană, spaniolă, română, maghiară, bulgară etc., dovedindu-se că aceste poeme şi-au găsit ecou în sufletul creştinilor de pretutindeni. Structura lirică a versurilor sale este pătrunsă de un bogat substrat filozofic şi mistic. Exegeţii care vor analiza în profunzime creaţia literară a Sanctităţii sale nu vor putea ignora importanţa covârşitoare a acestor poeme menite să înlăture răul de pe această planetă şi din noi înşine, convingându-ne că „mai presus de toate e iubirea”.