Este binecunoscută devoţiunea pe care Papa Ioan Paul al II-lea a avut-o către Fecioara Maria. Unul dintre sanctuarele mariane care i-a fost deosebit de drag este sanctuarul Fecioarei de la Czestochowa, pe care l-a vizitat în timpul primei sale călătorii ca Papă în Polonia, din 1979. “Chemarea unui fiu al Poloniei pe scaunul Sf. Petru are o legătură evidentă şi puternică cu acest loc sfânt, cu acest sanctuar al speranţei: Totus tuus (‘Sunt cu totul al tău’), am şoptit în rugăciune de multe ori în faţa acestei icoane” (4 iunie 1979). În acest număr, cu caracter omagial, al revistei noastre, vă propunem o călătorie în timp şi spaţiu la acest sanctuar.

Devoţiunea către Fecioara de la Czestochowa îşi are punctul central în icoana Preasfintei Fecioare Maria. Pictată pe lemn, icoana o prezintă pe Maria ţinându-l cu braţul stâng pe Copilul Isus, în timp ce arată spre El cu mâna dreaptă, acest tip de pictură fiind cunoscut în iconografie ca Hodighitria (Călăuzitoarea). Ca şi în alte icoane, Isus este reprezentat cu chip de adult în braţele Mamei sale, pentru a exprima astfel maturitatea deplină a pruncului Cristos în natura Sa divină. De-a lungul timpului, datorită expunerii la lumânările aprinse lângă ea, icoana s-a întunecat, astfel că Fecioara de la Czestochowa mai este cunoscută şi ca “Madona neagră”.

La origini, tradiţia spune că Sfântul Luca a pictat icoana pe lemnul unei mese făcute de Sf. Iosif, pe care Maria a păstrat-o atunci când s-a mutat la Efes şi a trăit în grija Sf. Apostol Ioan. Să ne amintim că Sf. Luca a inclus în Evanghelia sa detalii despre Buna Vestire, despre vizita la Elisabeta, despre Naştere, despre prezentarea în Templu, despre regăsirea lui Isus în Templu, detalii care nu se găsesc în alte Evanghelii şi pe care poate să le fi aflat chiar de la Maria. Sf. Elena este cea despre care se spune că ar fi găsit icoana în anii 300. Teodor (530) menţionează existenţa icoanei Hodighitria într-o biserică din Constantinopol înainte de anul 450.

În anul 988, icoana a ajuns în posesia prinţesei Ana, fiica împăratului bizantin Vasile al II-lea, soţia Sf. Vladimir din Kiev (975-1015), care a convertit populaţia şi a devenit primul domnitor creştin din Rusia. În 1382, prinţul Ladislau Opolczyk a adus icoana în castelul său din Belz. Mai apoi, s-a decis să transfere icoana în localitatea sa natală, oraşul Opala. În drum spre Opala, el şi însoţitorii săi s-au oprit şi au petrecut noaptea la Czestochowa, o localitate din Polonia, de pe râul Warta. În ziua următoare, caii înhămaţi la căruţa ce transporta icoana au refuzat să se mişte, iar prinţul Ladislau a interpretat acest refuz ca un semn miraculos că icoana trebuie să rămână în Czestochowa. Astfel, el a încredinţat icoana grijii călugărilor pauliţi (din Ordinul Hermiţilor Sf. Paul), care aveau o mănăstire la Jasna Gora (Dealul Luminii), de deasupra oraşului. În 1396, regele Jagellon (Ladislau al II-lea) a construit o frumoasă biserică-sanctuar pentru mănăstirea ce adăpostea icoana.

Primele relatări despre miracole atribuite venerării icoanei datează din 1402. Tot pe atunci, credincioşii au început să îi spună Mariei “Vindecătoarea Bolnavilor, Maica Milei şi Regina Poloniei”. La scurtă vreme, sute de pelerini au început să vină pentru a venera icoana şi pentru a cere rugăciuni Preasfintei Maici. Din acest motiv, în 1430, husiţii (adepţii lui Ioan Hus, cel care a denunţat devoţiunea la Fecioara Maria şi orice venerare a icoanelor) au atacat sanctuarul. Unul dintre husiţi a lovit icoana cu sabia sa, făcând trei zgârieturi pe obrazul drept al Mariei. După ce a lovit a treia oară, husitul a căzut şi a murit. Acest incident a provocat o şi mai mare devoţiune către Fecioara de la Czestochowa.

În 1655, regele Carol Gustavus al Suediei a invadat Polonia cu armatele sale şi a cucerit o mare parte din ţară. Suedezii au fost urmaţi de ruşi şi de tătari, care au ocupat de asemenea părţi din Polonia. Dar atunci când o armată de două mii de suedezi a atacat mănăstirea de la Czestochowa, călugării pauliţi i-au respins şi au atribuit victoria mijlocirii Fecioarei Negre. Victoria a transformat războiul într-unul pentru credinţă, al catolicilor împotriva luteranilor suedezi, a ruşilor ortodocşi şi a tătarilor musulmani. Încredinţându-se protecţiei Fecioarei Maria, polonezii au prins noi puteri. La 3 mai 1556, regele Jan Cazimir i-a declarat Fecioarei de la Czestochowa: “Eu, Jan Cazimir, rege al Poloniei, te iau pe tine ca Regină şi Patroană a împărăţiei mele. Pun poporul meu şi armata mea sub protecţia ta.” Rezultatul a fost victoria polonezilor. De atunci, Fecioara de la Czestochowa, Regina Poloniei, a devenit un simbol polonez al naţiunii, al patriotismului şi al libertăţii religioase. Credinţa şi patriotismul erau inseparabile, iar “pentru credinţă şi pentru patrie” a devenit un strigăt de luptă.

La 14 septembrie 1920, în sărbătoarea Sfintei Cruci, armata rusă se afla la râul Vistula, gata să invadeze Polonia. Tradiţia spune că ruşii au văzut-o într-o viziune, pe cer, pe Fecioara de la Czestochowa, şi drept urmare s-au retras. Incidentul este cunoscut ca “Miracolul de la Vistula”. În timpul ocupaţiilor naziste şi comuniste, guvernul a interzis pelerinajele la sanctuar şi a impus pedepse grave pentru orice nerespectare a interdicţiei. Cu toate acestea, milioane de credincioşi au continuat să rişte, mergând să o venereze pe Madona Neagră.

La 26 august 1982, cu ocazia sărbătorii Fecioarei de la Czestochowa, Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat a 600-a aniversare a sosirii icoanei în Polonia. Din capela sa de la Castel Gandolofo, unde există o icoană a Fecioarei de la Czestochowa, la altarul principal, fostul Suveran Pontif a transmis un mesaj special polonezilor săi, care atunci se luptau pentru independenţă, fiind sub tirania comunismului: “Dragii mei compatrioţi! Oricât de dificile sunt vieţile polonezilor în acest an, conştiinţa trebuie să învingă în voi, pentru ca vieţile să vă fie îmbrăţişate de Inima Maicii. Aşa după cum l-a câştigat pe Maximilian Kolbe, Cavalerul Imaculatei, aşa să vă câştige şi pe voi. Fie ca Inima Mariei să învingă! Fie ca Fecioara de la Jasna Gora să ne câştige pe noi şi prin noi! Fie ca ea să câştige chiar şi în mijlocul întristărilor şi înfrângerilor noastre. Fie ca ea să ne întărească, pentru a nu ne opri niciodată din a lupta pentru adevăr şi dreptate, pentru libertate şi pentru demnitatea vieţilor noastre. Fie ca puterea să se exprime în slăbiciune, după cuvintele Apostolului Neamurilor şi după exemplul compatriotului nostru, pr. Maximilian Kolbe. Regină a Poloniei, sunt cu tine, îmi amintesc de tine, privesc la tine!”