Printre formele de prietenie sexuală, amintim homosexualitatea. O specificare e mai mult decât necesară. Prietenia uneşte persoanele în vederea unui ideal comun. Prietenia edifică, duce la împlinire. În cazul homosexualităţii, dar şi a prieteniilor sexuale în general, e vorba mai degrabă de asocieri şi uniuni care îşi află motivaţia în compensaţii, în umplerea unui gol. Compensaţia e departe, contrară chiar, complementarităţii specifice relaţiei dintre un bărbat şi o femeie; e, de asemenea, departe de ceea ce presupune diferenţa dintre un bărbat şi o femeie. În continuare, ne vom ocupa, în prima parte, de actele homosexuale, iar în a doua, de condiţia homosexuală.

Precizări

Termenul homosexualitate, în sine, este abstract, de aceea e nevoie de precizări. Prima priveşte termenul grec “homo” care înseamnă acelaşi, aceeaşi. A doua precizare e de mare importanţă. Termenul se referă la actele de natură homosexuală. Din moment ce există o largă varietate de acte ce pot fi denumite “sexuale”, trebuie să definim actul homosexual ca pe un act între persoane de acelaşi sex. Acesta poate fi pus în practică de acele persoane care au o orientare emoţională homoerotică, dar şi de persoane heterosexuale care acţionează în mod homosexual. Cele din urmă pot recurge la astfel de acte din motive diferite: întâmplarea, izolarea cu persoane de acelaşi sex, restricţii impuse comportamentului heterosexual. Este evident că actele sexuale trebuie deosebite de condiţia de homosexual. Prin analogie, putem face distincţie între un caracter agresiv şi actele violente sau agresive ale unei persoane care are sau nu un astfel de caracter.

O a treia precizare se referă la percepţia modernă a homosexualităţii. Lumea antică greco-romană susţinea că toate persoanele sunt capabile de acte homosexuale, iar bisexualitatea este o potenţialitate permanentă pentru fiinţele umane. Atitudinea modernă are la bază impactul ştiinţelor medicale şi importanţa acordată subiectivităţii. Radicalizării subiectivismului îi slujesc, de fapt, o serie de teorii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, care vor să demonstreze condiţionările la care este supusă persoana umană încă de la zămislire şi naştere. Aceste teorii susţin că atitudinea şi comportamentul sexual sunt guvernate de factori inconştienţi, astfel încât nici un păcat sexual nu poate fi condamnat grav, din punct de vedere formal, din moment ce libertatea deplină şi suficientă nu este prezentă. Dar, în esenţă, a fi homosexual este o formă de auto-identificare care nu este obligatoriu asumată de cei care practică actele homosexuale, nici de cei cu o orientare homoerotică. Identitatea homosexuală este, în mare parte, o construcţie socială. O persoană homosexuală poate să decidă, în sinea sa, să nu practice legături homosexuale.

Legături homosexuale

Acum ne oprim asupra unor consideraţii asupra legăturilor homosexuale, pe care le-am deosebit de condiţia de homosexual. Fără această distincţie nu am putea vorbi despre gravitatea şi răutatea intrinsecă a actelor homosexuale, cu riscul de a identifica persoana cu actele. De asemenea, nu am putea aplica un principiu fundamental pentru morala creştină: persoana este mai presus de actele sale. Doar la acest nivel al acţiunii ne dăm seama de răul pe care îl reprezintă homosexualitatea. Sfântul Ioan Crisostomul denunţa acest rău: “Ce este, atunci, acest rău? O desfrânare nouă şi fără de lege ne-a invadat viaţa, o boală teribilă şi incurabilă s-a prăbuşit asupra noastră, o molimă mai teribilă decât toate molimele s-a abătut peste noi. O crimă nouă şi de nedescris a fost plănuită. Nu doar legile scrise, ci şi legile naturii au fost răsturnate”. De fapt, pentru Crisostomul, cel mai teribil era că “un astfel de lucru dezgustător este făcut fără nici o frică şi că fărădelegea a devenit lege”. Dincolo de caracterul oratoric al cuvintelor episcopului de Constantinopol, descoperim învăţătura tradiţională a Bisericii care susţine că actele homosexuale sunt păcătoase şi au un caracter ne-natural.

Un document al Bisericii catolice, Persona humana (1976), condamnă astfel de acte deoarece sunt lipsite de finalitatea lor firească. Finalitatea procreativă este, prin însăşi natura ei, heterosexuală. Actele homosexuale încalcă un scop dorit de Dumnezeu. Ele sunt sterile şi înlătură contextul heterosexual prin care Dumnezeu şi-a revelat scopurile, cât şi legea dată omenirii. Cu toate acestea, poate apărea o obiecţie serioasă. Oare legăturile homosexuale nu pot fi o expresie a iubirii? Obiecţia poate fi uşor îndepărtată, dacă ţinem cont că această formă a dragostei, în măsura în care devine sexuală, nu are nici pe departe amprenta dumnezeiască, nu oglindeşte nicidecum iubirea lui Cristos pentru Biserică, mireasa sa. Această legătură se fondează pe agape, termen analizat şi de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în Deus caritas est. Sacramentul căsătoriei, care consfinţeşte legătura dintre un bărbat şi o femeie, este chip al acestei iubiri. Mai există un alt aspect. Morala creştină pune în centrul său castitatea, iubirea care se jertfeşte şi fidelitatea. Viaţa celor ce practică homosexualitatea eşuează în toate aceste privinţe. E o viaţă anarhică, senzualistă, lipsită atât de iubire cât şi de fidelitate.

Motivaţiile teologice de respingere a oricărei etici a relaţiilor homosexuale, care implică actele genitale, constau în faptul că acestea sunt specifice doar în contextul unui “singur trup” al căsătoriei. Doar unirea dintre bărbat şi femeie poate primi binecuvântarea Bisericii. Pe lângă faptul că actele homosexuale nu sunt reproductive, uniunile homosexuale nu sunt aducătoare de har şi de mânturire. Prin ele însele zic altceva decât iubirea ca dăruire, ca jertfă, ca împlinire. Cel mai adesea ele apar ca o compensaţie, umplere a unui gol, a unei absenţe. Iubirea care se jerfeşte este acut diferită de etosul lumii homosexuale. Dacă prima găseşte în mortificare, în renunţare, o cale de descoperire de sine, cel de-al doilea, de cele mai multe ori, se manifestă în mod exhibiţionist, lacom şi vulgar, aici promiscuitatea şi inexistenţa fidelităţii crează o atmoseferă îmbibată de erotism.

O dezvoltare trunchiată

Psihanalistul american Elisabeth Moberly a analizat pe larg fenomenul homosexualităţii. Din opera sa Homosexualitatea: o nouă etică creştină? amintim câteva date. În studiile sale accentul cade pe condiţia homosexuală şi nu atât pe actele homosexuale. Teza sa este simplă: condiţia homosexuală este o neputinţă a capacităţii copilului de a avea o legătură cu părintele de acelaşi sex, neputinţă care se transmite faţă de toate persoanele de acelaşi sex, în general. Din acest defect se naşte nevoia specială de dependenţă şi de dragoste din partea unei persoane de acelaşi sex. Ceea ce-l va costa pe omul de mai târziu nu va fi atât identificarea cu părintele de sex diferit, cât neidentificarea cu părintele de acelaşi sex. În felul acesta, orientarea sexuală apare drept căutare a unei iubiri neexperimentate. Când nevoia de identitate sexuală a fost împlinită, orice persoană devine stăpână şi conştientă de sine, capabilă de a întemeia şi susţine o legătură cu o persoană de sex diferit. Pentru Morberly, homosexualitatea este un proces de dezvoltare trunchiat pe scara iubirii. De aceea e o patologie care are nevoie de vindecare. Vindecarea presupune rugăciune şi activarea dorinţei de a îndepărta imperfecţiunea morală. Aceasta este calea de reparare şi depăşire a absenţei dureoase a părintelui de acelaşi sex din copilărie.

Cheia de lectură a autoarei este interesantă, deşi, credem, incompletă. Nu vorbeşte nimic despre obsesii, despre narcisism. Nu se ocupă decât de condiţia homosexuală, lăsând actele la o parte. Activitatea homosexuală este, foarte adesea, o căutare narcisist-egoistă a plăcerii şi nicidecum dorinţa de a vorbi limbajul dragostei. E vorba de o manipulare. E adevărat însă că deplinătatea iubirii cere să fie direcţionată către celălat, aşa cum se întâmplă în contextul heterosexual. Neasumarea distincţiei şi a diferenţei dintre bărbat şi femeie pune o mare problemă. Să nu uităm că acest fapt este un dat al naturii dar şi un fapt revelat: “bărbat şi femeie i-a creat” (Gn 1,27). Astfel deschidem un nou capitol, câmpul vast al prieteniei care merge de la îndrăgostire, logodnă, la iubirea de căsătorie.