Benedict s-a născut la Norcia, în Umbria (Italia) în jurul anului 480, într-o familie bogată. Adolescent fiind, a fost trimis la Roma pentru a urma studiile umanistice, dar aici îşi dă seama de vanităţile şi de corupţia acestui ambient. Inspirat de Duhul Sfânt, se retrage în singurătatea de la Subiaco pentru a-l căuta pe Dumnezeu [...]
Arhiva pentru iulie, 2008
Sfântul Benedict




(Nu s-au dat note inca)Problematica ereziilor secolelor IV-V




(Nu s-au dat note inca)Cuvântul erezie înseamnă alegere, părere diferită, eroare. El se întrebuinţează pentru a arăta învăţăturile greşite, erorile de doctrină ale celor care n-au primit sau n-au păstrat învăţătura creştină, aşa cum a fost predicată de Sfinţii Apostoli şi cum a fost înţeleasă şi păstrată de Biserică.
Arianismul
În anul 318, episcopul Alexandriei, Alexandru, predica despre “Marele mister al [...]
Mihai Frăţilă – “Cu o singură gură şi o singură inimă”




(Nu s-au dat note inca)Micuţa carte pe care am ales să o prezint în acest număr al revistei noastre mi se pare interesantă din două motive: întâi, pentru că are în centru tezaurul liturgic al unei Biserici martire – Biserica Greco-Catolică; apoi fiindcă, deşi scrie despre lucruri complicate, autorul nu face paradă de erudiţie (deşi ea se ghiceşte la [...]
De ce se înmulţesc divorţurile?




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Dezvoltarea economică, explozia serviciilor, creşterea puterii de cumpărare, lărgirea ofertei de divertisment, mişcările feministe, schimbarea regimurilor politice au determinat restructurarea întregii comunităţii. Toate au produs mutaţii profunde în cadrul familiei. La începutul anilor â80, se discuta deja despre dezintegrarea familiei şi chiar despre posibila ei dispariţie. Sociologia, psihologia aplicată sau antropologia au deschis un vast [...]
Pedagogia sfântului Paul – O şcoală născută pe drumul Damascului




(1 voturi, media: 5.00 din 5)Una dintre expresiile cele mai pregnante ale întregului corp epistolar al lui Paul este cu siguranţă aceea care apare în Ef 4,29: “Dar voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos”. Aşa de pregnantă încât Biblia Conferinţei Episcopale Italiene, de exemplu, a simţit datoria să traducă: “Dar voi nu aşa aţi învăţat să-l cunoaşteţi pe Cristos”. [...]
Un apostol al timpurilor noastre




(Nu s-au dat note inca)Paul a rămas în conştiinţa tuturor creştinilor ca una dintre cele mai mari personalităţi ale credinţei noastre. Încă din anii tinereţii, ia parte regulat la lecţiile lui Gamaliel, unde primeşte o educaţie religioasă sănătoasă, după doctrina fariseilor. La această educaţie aleasă a contribuit şi timpul petrecut la şcoala lui Isus, la care s-a adăugat mai [...]
Între zelul şi întristarea paulină




(Nu s-au dat note inca)Mulţi dintre autorii de factură creştină, ceva mai recenţi, în special din domeniul literaturii, bat monedă pe necesitatea afişării bucuriei ca şi caracteristică fundamentală a speranţei creştine. Pe de altă parte, anumite mişcări, catolice sau mai puţin catolice, demonstrează o seninătate impresionantă în cadrul mărturiei de credinţă pe care se străduiesc să o prezinte altora. [...]
Paul, de la convertire până astăzi




(Nu s-au dat note inca)Ceea ce s-a întâmplat, într-o zi neprecizată între anii 33-35 d.C., pe drumul care duce din Galileea la Damasc, a rămas imprimat în memoria colectivă conform unei tipologii, în sine fantezistă, care a fost reprezentată în mod pictural de Caravaggio pe o pânză a lui din Santa Maria del Popolo la Roma: un cal uriaş [...]
Originea morală a politicii adevărate




(Nu s-au dat note inca)“Îmi face plăcere că această broşură curioasă a mea să ajungă în mâna cititorului italian – scrie Vaclav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe, făcând el însuşi introducerea – deoarece cred că va găsi ceva interesant. Nu am voit şi nici n-am putut scrie adevărate memorii, dar am auzit că, după tot ceea ce am [...]
Enigma din Damasc




(Nu s-au dat note inca)Ca despre multe personaje din antichitate, nu cunoaştem anul exact al naşterii lui Paul şi cu atât mai puţin anul morţii. Însă o întreagă serie de date sigure şi de diferite indicii ne permite să fixăm cu mare aproximaţie fie extremele, fie etapele intermediare.
Atunci când scrie biletul către Filemon, probabil în anul 54 (sau, conform [...]
Evidenţieri
Ce se ştie despre viaţa Sfântului Pau...
Biografie alarmantă Sfântul PaulSă ne imaginăm un om care în timpul tinereţii sale a fost plin [+]
125 de ani de la înfiinţarea Arhiepisc...
În anul 1870, Mons. Ignazio Paoli a fost numit Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic [+]
Marele Papă al tragediei mondiale...
Papa Benedict al XV-leaLa 27 aprilie 2005, la doar câteva săptămâni după ce a fost [+]
Teme
- Actualitate (7)
- Apologetica (14)
- Arta (5)
- Biblic (26)
- Bioetica (36)
- Biserica (28)
- Cultura (23)
- Drept canonic (3)
- Ecumenism (8)
- Educatie (8)
- Familie (108)
- Interviuri (7)
- Istorie (26)
- Liturgic (15)
- Magisteriu (9)
- Mass-media (28)
- Pelerinaje (16)
- Personalitati (23)
- Recenzii (2)
- Religii (1)
- Sanatate (4)
- Sexualitate (16)
- Sfinti/Fericiti (59)
- Social (28)
- Spiritualitate (79)
- Stiinta (6)
- Teologie (19)
- Tineri (12)
- Varia (8)
Arhive
- septembrie 2008 (18)
- august 2008 (17)
- iulie 2008 (31)
- iunie 2008 (32)
- mai 2008 (27)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (1)
- septembrie 2006 (1)
- iunie 2006 (29)
- mai 2006 (18)
- aprilie 2006 (16)
- martie 2006 (5)
Cu voturi mari
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii




(5.00 out of 5) - Criza paternităţii




(5.00 out of 5) - Originea şi destinul căsătoriei şi familiei




(5.00 out of 5) - Cum am părăsit schisma lefebvristă




(5.00 out of 5) - Papa Ioan al XXIII-lea




(5.00 out of 5) - Odată într-un secol: Amintindu-ne de Papa Ioan Paul al II-lea




(5.00 out of 5) - Despre vise şi vedenii false




(5.00 out of 5) - Trasul cu ochiul




(5.00 out of 5) - Din Compendiul Catehismului Bisericii Catolice




(5.00 out of 5) - Subminează Evanghelia lui Iuda creştinismul?




(5.00 out of 5)
Cu multe voturi
- Adevărata poveste a Scufiţei Roşii - 5 votes
- Criza paternităţii - 5 votes
- Aude sau nu Dumnezeu rugăciunile noastre? - 5 votes
- Eurovision 2006 si votul pentru Satana - 5 votes
- Păstorind turma după avort - 5 votes
- Originea şi destinul căsătoriei şi familiei - 4 votes
- Mâinile împreunate în rugăciune - 4 votes
- Are purgatoriul fundamente scripturistice? - 4 votes
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural - 4 votes
- Cum am părăsit schisma lefebvristă - 3 votes
Meta
Reclame
Articole recente
- Vinul, cel mai vechi antibiotic natural
- BOR despre transplantul de organe
- BOR despre avort
- Tabagismul, toxicomania cea mai răspândită în lume
- BOR despre eutanasie
- Sarcina extrauterină
- Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos
- Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar
- Relatarea secretă a stigmatizării lui padre Pio
- De ce Lourdes continuă să atragă mulţimile
Cele mai afişate
Taguri populare
- Anton Durcovici Arta Asceză Avort Benedict XV Benedict XVI Biblic Bioetica Copii Credinţă Căsătorie Devoţiuni Dogme Ecumenism Enciclice Familie Fecioara Maria Fericiţi Film Icoane Ignaţiu de Loyola Internet Interviuri Istorie Media Mons. Ghika Morală Papi Paul Apostolul Pelerinaje Personalitati Qumran Recenzii Rugăciune Sanatate Sfinţi Social Spe Salvi Sport Stiinta Sărbători Teologie Tineri Întrebări Ţara Sfântă
Comentarii recente
- Petru: Am cercetat si mai in amanuntit pontificatul lui Benedict al XV-lea si am inteles mai bine de ce actualul...