În navigările mele pe Internet, am găsit la un moment dat un sit care are o rubrică intitulată “fotografia zilei”. De regulă sunt fotografii trăznite, care te fac să râzi singur în faţa monitorului în timp ce ceilalţi se întreabă dacă eşti sănătos la minte sau nu. Dar într-o anume zi a săptămânii, responsabilii de rubrică publică fotografia câte unei fete frumoase. Dacă nu am mai râs copios la acele fotografii, măcar am zâmbit: în majoritatea cazurilor, comentariile vizitatorilor se învârteau în jurul sentinţei: “prea mult Photoshop!”

Adică? Dacă nu aţi mai auzit până acum de Photoshop, iată descrierea lui în câteva cuvinte. Este un program pentru calculator, un foarte puternic editor de imagini, folosit chiar şi de marile publicaţii, inclusiv pentru retuşarea copertelor. Cu ceva măiestrie este uşor ca unei anume vedete ce apare pe copertă să îi scoţi ridurile, să îi pui mai multă culoare în obraji, ba chiar şi să îi mai reduci din talie. Cunoscătorii identifică rapid dacă o fotografie a fost manipulată grafic sau nu. Iar pe situl pe care îl aminteam mai sus, majoritatea fetelor nu sunt cu frumuseţea lor naturală, ci ajutate din plin de prelucrările de imagini. Şi uite de aici expresia profundă a acelor comentatori-vizitatori: “prea mult Photoshop!”

De ce profundă? Pentru simplul fapt că în jurul nostru cam toate lucrurile suferă manipulare la capitolul imagine. Mass-media, şi în principal televiziunea, conduc detaşat la acest capitol. Realitatea are mereu nevoie de retuşare în opinia multor “jurnalişti”. Îmi amintesc cum un jurnalist din presa seculară îmi explica “tehnicile” folosite pentru a face un material mai de impact. Spunea: “Este bine să ai mereu în buzunar un ursuleţ de jucărie!” M-am uitat mirat la el: “De ce?” “Dacă ajungi de exemplu la locul unui accident de maşină sau al unei explozii de gaz într-un bloc şi vrei să filmezi… arunci mai întâi ursuleţul pe jos, eventual îl târăşti puţin prin murdărie, iar când începi filmarea, începi de pe ursuleţ. Spectatorul face imediat conexiunea între ursuleţi şi copii şi de aici drama este mai puternică!” Nici nu ne putem închipui câte dintre ştirile pe care le citim sau le vedem nu sunt puternic “regizate”. Dacă manipularea s-ar limita la ştiri… în final însă, chiar şi vieţile ne sunt manipulate. Din cauză la “prea mult Photoshop!”

Vieţile noastre? Da, chiar ele. Mass-media fac parte atât de mult din viaţa noastră încât sunt pentru noi ca o pereche de ochelari prin care vedem. Cum ne arată ele lumea, aşa credem noi că este. Dacă ne luăm după ştiri, putem crede că în fiecare şcoală profesorii sunt luaţi la mişto; că orice vecin e un posibil psihopat, criminal sau hoţ; că orice afacere prosperă nu poate avea la bază decât furtul. Dacă ne luăm după filme, atunci ajungem să tânjim la case şi maşini ca în telenovele (cu servitori şi tot tacâmul), la iubiri ca în producţiile romantice hollywood-iene. Da, o iubeşti, este prietena ta sau soţia ta, dar tare regreţi că nu arată ca Jennifer Aniston, că nu este înzestrată de la mama natură ca Pamela Anderson, sau că nu îmbătrâneşte ca Madonna (adică deloc). Ni se vând zi de zi mituri, realităţi ireale, prelucrate cu atenţie. Îmi amintesc de un interviu luat lui Robert Redford, cu ocazia unuia dintre ultimele sale filme. Interviul era din când în când întrerupt de secvenţe din film. Ei bine, în film Robert Redford avea un ten de adolescent, iar când imaginea revenea la interviu spuneai că chipul este străbătut de tranşee şi marcat de explozii. Ne este greu să mai acceptăm naturalul. Punem atunci straturi groase de fard, adică “prea mult Photoshop!”

Ce avem oare cu naturalul? Zilele trecute am revăzut un film vechi, foarte vechi şi poate nu multora cunoscut: “Nebunia zeilor”. O comedie extraordinar de… naturală. Filmul începe cu prezentarea vieţii simple a boşimanilor iar apoi prezintă viaţa la oraş. Sunt multe elemente de umor în această prezentare, dar concluzia naratorului este că oamenii moderni au complicat existenţa tot mai mult şi mai mult, încât astăzi copiii sunt condamnaţi să studieze minim 12 ani în şcoli pentru a şti cum să se descurce în această realitate creată artificial. Dincolo de umor, este trist, nu? Nu că aş vrea să trăim ca boşimanii, dar parcă avem alergie la natural. Nu este natural ca unii să fie mai graşi alţii mai slabi: nu! prototipul ni-l dau manechinele cu gradul de vizibilitate al oaselor lor şi toţi trebuie să ne aliniem! Apoi Doamne fereşte de riduri! Dăm rapid cu creme. Investim în operaţii estetice pentru a păstra şi la 50 de ani sânii fermi şi buzele pline (în cazul femeile, desigur, nu al meu). Nu mai ştim să fim noi înşine, aşa că ne retuşăm după vedeta cutare sau cutare. Ce mai! Am devenit experţi în a ne modifica propria realitate. Cât de orbi putem să fim să nu ne dăm seama: “prea mult Photoshop!”

Atât de mult iubim fiecare programul Photoshop încât îl folosim zi de zi. Pictăm soare în jurul nostru, maşini frumoase, prieteni cu dantura de îţi ia ochii, un univers mirific, cu speranţa că va acoperi mirosul neplăcut al existenţei noastre. Iar dacă unul din partid comentează ceva, este dat afară pentru că doreşte subminarea conducerii. Dacă vreunul din firmă calcă strâmb, este demis pentru că strică imaginea instituţiei. Bunicul ramolit şi care varsă mereu supa nu scapă nici el: este trimis la azil. În toate cazurile problema vine din factorul uman – ţinem la imagine: a mea, a familiei mele, a instituţiei mele. Dar vorbim de imagine, vedeţi? Iar imaginile pot fi mereu prelucrate: mai mult roz! mai multă claritate! nici o pată! Aceasta este calea spre schizofrenie. Cauza? “Prea mult Photoshop!”

Chiar schizofrenie? Da. Nu ai cum să nu înnebuneşti dacă tu pretinzi că trăieşti într-o lume, dar de fapt aceasta este alta; dacă negi realitatea ei, susţinând ferm că realitatea ta, creată de tine, este cea adevărată. Ne-am dori să ne creştem copiii sub un clopot de sticlă, ferindu-i de tot ce este rău. Dar ne dăm seama că mai devreme sau mai târziu se vor ciocni cu realitatea şi este mai bine să fie pregătiţi pentru ea, decât să clacheze în faţa ei. Şi atunci de ce noi stăm în clopote de sticlă? De ce purtăm ochelari de soare iarna? De ce nu îndrăznim să ne uităm în oglindă dincolo de imagine, pentru a descoperi cine suntem? De ce ne ferim atât de mult de adevăr şi cosmetizăm totul, îl acoperim cu parfum să miroasă bine, îl lustruim să arate bine? Oare negându-ne problemele ele se vor rezolva de la sine? Să ne gândim sincer: oare nu am exagerat cu “prea mult Photoshop!”?

Ei bine, închei gândurile mele legându-le de apropiata sărbătoare a Crăciunului. Să ne înfrângem tentaţia de a căuta brazi din Danemarca, de a avea cele mai frumoase instalaţii cu lumini, de a ne epuiza fizic gătind şi făcând curăţenie. Gata cu Photoshop-ul! Sunt lucruri importante, dar nu esenţiale. Cu adevărat important este să ne descoperim cine suntem. Să ne uităm în suflet. Atenţie, poate să ne doară! Probabil vom descoperi un loc jenant, urât mirositor. Ca un grajd! Nu contează. Pentru Isus a fost un loc bun să se nască acum două milenii. Şi se va naşte şi acum, în grajdurile noastre, dacă ne ocupăm nu să le transformăm în apartamente de lux, ci în locuri pline de căldură, de dragoste, de umilinţă, de speranţă.