“Vin la rând judecătorii, fiecare după numele său,
toţi a căror inimă nu a servit idolilor şi care nu s-au depărtat de Domnul.
Amintirea lor este o fântână de binecuvântare!”
(Ben Sirah 46,11).

Cine au fost aceşti judecători sau salvatori din cartea cu acelaşi nume, cea a Judecătorilor? Israelul nu era încă unificat, triburile sale, în număr de 12, erau încă disparate, trecând printr-o perioadă obscură din istoria lor. Judecătorii îşi exercitau puterea numai în anumite regiuni şi nu asupra întregului Israel. Cei mai vestiţi şi mai cunoscuţi dintre ei au fost renumitul Samson urmat de alţii ca Debora şi Baruq, de Otniel, Ehud, Şamgar, Ghedeon, Abimelec şi aşa mai departe. Despre istoria şi isprăvile lor de credinţă vă recomand din nou, cu aceeaşi căldură, să citiţi cartea din Vechiul Testament intitulată a Judecătorilor.

Este important să reţinem cadrul teologic al activităţii fiecărui judecător în parte, pentru că autorul biblic al acestei cărţi voieşte, înainte de toate, să ne transmită o lecţie religioasă legată de evenimentele la care el se referă. Poporul izraelit a uitat de mult de Dumnezeu săvârşind răul şi abando-nându-l pe Domnul, cel bun şi atotputernic. Poporul nerecunoscător slujeşte, dimpotrivă, zeilor păgâni pe care îi cinsteau populaţiile cananeene conlocuitoare. Aceşti zei erau cunoscuţi sub numele de Baal şi Astarte. Urmarea a fost că Dumnezeul cel adevărat i-a dat pe mâinile acestor zei, săvârşind fel de fel de fapte neplăcute în faţa Domnului. Atunci, evreii şi-au amintit de Dumnezeul părinţilor, strigând într-un glas către Domnul după ajutor. În cele din urmă, Dumnezeu le ascultă strigătele de ajutor, trimiţându-le judecători (Ios 2,16) sau salvatori, cum mai sunt ei chemaţi (Ios 3,9.15). Duşmanul a fost răpus, iar pentru un timp ţara s-a bucurat de pace şi prosperitate.

Am putea înlocui acest cadru de fapte cu următoarele consideraţii: păcatul aduce cu sine pedeapsa lui Dumnezeu, dar căinţa pentru păcatele săvârşite mijloceşte un judecător trimis de Dumnezeu, care să salveze poporul şi să-l protejeze. În felul acesta, autorul cărţii face o adevărată teologie a istoriei pe care o aplică întregului Israel. Acesta este, de fapt, mesajul pentru noi, cei de astăzi, care, peste veacuri, încercăm să desluşim această carte. Şi totuşi, această carte biblică este singura sursă istorică de care dispunem pentru a ne face o idee despre viaţa poporului lui Israel în acele timpuri îndepărtate, adică imediat după moartea lui Iosue. A fost o istorie plină de coborâşuri şi urcuşuri, de dificultăţi şi de duşmănii, prin care a trecut Israelul acelor vremuri care se pierd în negura timpurilor. Cartea Judecătorilor ne ajută să ne facem o idee despre perioada în care ei au trăit, cu toate contradicţiile, dar şi cu toate izbânzile asupra anumitor triburi care au fost angajate în lupte de eliberare. Din punct de vedere cronologic, ne găsim, probabil, între anii 1200 şi 1030 aC, dată la care s-a instituit oficial monarhia în Israel.

Să luăm ca exemplu un text biblic cunoscut. Acest text constituie cântarea prorociţei Debora, (Ios 5), unul dintre textele cele mai vechi din întreaga Biblie. Vom descoperi aici convingerea că Dumnezeul lui Israel este cel care îl sprijină şi îl ajută în momentele dificile ale istoriei sale. Mai învăţăm un lucru din această carte sfântă: aceşti oameni-eroi, care aveau să primească Duhul lui Dumnezeu pentru a conduce poporul cu dreptate şi adevăr, anunţă prin acesta pe viitorul Mesia, adică pe Isus Cristos, asupra căruia se va odihni Duhul lui Dumnezeu cu darurile sale. Iată textul cu pricina, pe care vă rog să-l citiţi cu luare aminte. Iată un fragment din cântarea Deborei:

“O, Doamne, când ieşeai din Seir, din ţinutul Edomului, când tu porneai cu cutremur, pământul şi cerul se zguduiau, iar norii se topeau deodată în ploaie! Munţii se clătinau în faţa Domnului, însuşi Sinaiul, în faţa Domnului Dumnezeului lui Israel.

Satele erau pustii în Israel, erau pustii de tot, până când te-ai ridicat tu, Debora! Tu ai fost ca o mamă pentru Israel! Inima mea se îndreaptă către cârmuitorii lui Israel, cei porniţi de bună voie din popor: Binecuvântaţi pe Domnul!

Ascultaţi voi, fecioare vesele de pe lângă fântâni, povestind acolo izbânzile Domnului, izbânzile lui pentru tot plaiul lui Israel. Atunci poporul Domnului se strânse pe la porţi!

Deşteaptă-te, deşteaptă-te Debora! Deşteaptă-te,
deşteptă-te şi izbucneşte în cântare!…

Aşa să piară toţi vrăjmaşii tăi, o Doamne! Iar cei ce te iubesc pe tine ca soarele să fie!

După aceasta ţara a avut tihnă vreme de patruzeci de ani!” (Jud 5,4-5.7. 9. 11-12. 31).

Biblia este o fântână inepuizabilă, comoară de mare preţ, care se descoperă numai acelora care, cu dragoste şi mult respect, se apropie de ea pentru a o citi, a o medita şi, prin urmare, a se desfăta de cuvântul său veşnic.