A trecut de acum un sfert de secol de când intelighenţia catolică tuna împotriva activităţii uriaşe de predicare a martorilor lui Iehova din paginile revistei Civilta cattolica (18 februarie 1984, nr. 3208, pag. 327). Astăzi, mutatis mutandis, alarmismul de atunci nu mai pare justificat, totuşi o conştiinţă mai mare a problemei impune o reflecţie mai matură care să preţuiască ceea ce s-a putut observa şi studia în aceste ultime decenii. Înainte de toate numerele: dacă este adevărat că în Europa occidentală (inclusiv în Italia) creşterea adepţilor la mişcare este aproape de zero, când nu este în regres, totuşi nu trebuie să se uite că acest lucru se datorează în mare parte celor care, voluntar sau nu, părăsesc grupul după o anumită perioadă de asociere. Aşadar, grija pastorală trebuie să fie îndreptată în primul rând spre aceştia, pentru a îngriji suferinţele şi travaliul psihologic care sunt rezultatul inevitabil al unei “dezasocieri”, pentru reconstruirea unei vieţi spirituale aflată în faţa pierderii oricărui orizont religios în care se află aproape toţi cei care au ieşit. Dar dacă grija faţă de cel care a ieşit pare să fie astăzi obiectivul principal al oricărui efort comunitar, nu se poate uita de a continua în parohii şi în mişcări opera de informare cu privire la organizarea unicului “vaccin” adevărat pentru a împiedica persoanele să cadă în mrejele mişcării din Brooklyn şi în succesiva condiţionare mintală care poate să derive apoi.

Aşa cum am putut să documentez într-o lucrare a mea, “Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi” (Tnm) este principalul instrument de lucru şi de prozelitism al Martorilor lui Iehova (Martorii lui Iehova şi falsificarea Bibliei, Bologna, EDB, 2007, 188 de pagini). De fapt, trebuie ştiut că orice propoziţie iehovistă este înzestrată, ca în cea mai bună tradiţie protestantă, de un florilegiu de versete biblice pentru a susţine ceea ce se enunţă. Până aici totul e bine, dacă n-ar fi faptul că între traducerea folosită de martorii lui Iehova (Tnm, întocmai) şi toate celelalte traduceri aflate în circulaţie există diferenţe extrem de semnificative, în special în punctele-cheie care se referă la argumente teologice precise: divinitatea lui Cristos, Sfânta Treime, nemurirea sufletului, numai pentru a le cita pe cele mai importante.

Să dăm câteva exemple: una dintre falsificările cele mai vestite din Tnm, făcută pentru a dezgropa o cristologie de factură ariană, se referă la acel incipit al Evangheliei după Ioan, în care nu citim că “La început era Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, ci “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu” (Tnm, 1987), coerent cu ideea iehovistă singulară conform căreia Isus Cristos nu ar fi decât arhanghelul Mihail sub aparenţe false: nu Dumnezeu, ci “un dumnezeu”, adică o fiinţă intermediară între Creator şi creatură. De asemenea, Tnm rescrie ex novo nici mai mult nici mai puţin decât instituirea euharistică şi expresia lui Isus asupra pâinii frânge “acesta este trupul meu” (Mt 26,26; Mc 14,22; Lc 22,19; 1Cor 11,24) devine “aceasta înseamnă trupul meu”, cu o transformare cam curajoasă a verbului a fi menită să justifice abolirea sacramentului şi a prezenţei reale a lui Cristos în speciile euharistice.

În unele cazuri rezultatul falsificărilor este grotesc, fie pentru că nu întotdeauna textul se prestează la “ajustările” redactorilor din Brooklyn, fie datorită perspicacităţii slabe a traducătorului. De exemplu “pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos” (2Cor 4,6) devine “pentru a-i lumina cu glorioasa cunoaştere a lui Dumnezeu prin faţa lui Cristos”, tentativă un pic stângace de a ascunde credinţa apostolului în divinitatea deplină a lui Isus Cristos. Aceeaşi finalitate îl face pe traducător nu numai să manipuleze textul, ci să facă adăugiri sau sustrageri cu totul arbitrare: “El a trimis fiilor lui Israel cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor” (Fap 10,36) este redată: “… prin Isus Cristos: acesta este Domnul tuturor [celorlalţi]“, unde diferenţa dintre “Domnul tuturor” şi “Domnului tuturor celorlalţi” (e încă nesigur cine ar fi aceşti “ceilalţi”) marchează distanţa dintre Dumnezeu şi dumnezeul mai mic din In 1,1 interpolat. Dar nu e totul, şi dacă în In 16,27 Isus susţine “eu am venit de la Dumnezeu”, conform comitetului Tnm Isus ar fi spus în schimb “am ieşit ca reprezentant al Tatălui”, producând o inedită viziune a unui arhanghel Mihail în mantia solemnă de judecător ca să-l “reprezinte pe Iehova din punct de vedere legal” (aşa e în Turnul de veghe din 1 septembrie 1989 şi din 15 decembrie 1978).

Manipulările se referă la orice aspect al doctrinei: Corpul de Conducere (organul de conducere al Societăţii “Turnul de Veghe”, la care fac referinţă martorii lui Iehova) stabileşte că nu se pot face rugăciuni lui Isus Cristos, şi iată că In 14,14 “Dacă-mi veţi cere ceva în numele meu, eu voi face”, pierde o bucată: “Dacă voi veţi cere ceva în numele meu, eu voi face”, pentru a arăta că nu lui Isus i se cere (aşa cum spune Evanghelia), ci lui Iehova (aşa cum vrea Corpul de Conducere).

În mod analog în relatarea din Faptele Apostolilor, în timp ce Ştefan este ucis cu pietre nu-l ruga pe Isus Cristos, ci “făcea apel” (Tnm, Fap 7,59); de asemenea, în anii ‘30 din secolul trecut se stabileşte că Isus nu a fost răstignit, ci “atârnat de un stâlp de tortură” şi iată că dispare crucea din Evanghelie, înlocuită în mod arbitrar cu un “stâlp” (necunoscut de părinţii Bisericii şi absent din orice iconografie), operaţie de marketing reuşită de fostul “judecător” Rutheford (al doilea preşedinte al Societăţii) împotriva principalului simbol al creştinătăţii. În ultimă analiză, interesul conducătorilor de la Brooklyn este mai ales acela de a crea un puternic spirit de identitate, aşadar apar în text circa şase mii de “Iehova” care iau locul lui “Dumnezeu” şi al “Domnului”, chiar (şi mai ales) când Domnul în chestiune este Isus Cristos, cu multă confuzie pentru cel care se apropie de citirea Lumii Noi fără o cultură biblică de bază.

Această cloacă de falsificări este deja în ea însăşi un antidot la prozelitismul iehovist pentru cel care cunoaşte bine textele sacre. Totuşi nu trebuie uitat că în lumea occidentală cultura biblică este în regres lent, dar constant, şi dacă pe de o parte înaintarea secularismului pune probleme serioasă şi pentru predica martorilor lui Iehova, pe de altă parte un anumit analfabetism religios poate invers să-i ofere un teren încă fertil. În această direcţie trebuie deci acţionat, promovând la toate nivelurile (şcolar, parohial, mediatic) şi în special în noile generaţii, formarea unei culturi biblice de bază.

L’Osservatore romano, 25 iulie 2008