E Postul Paştelui, zi de miercuri. Azi în biserica ta se face “Calea Crucii” în amintirea drumului Calvarului parcurs de Isus, purtându-şi crucea, pe muntele Golgota, până la locul de răstignire.

Preoţi împreună cu oameni evlavioşi participă cu însufleţire, oprindu-se la fiecare din cele patrusprezece “staţiuni”, reprezentând momentele cele mai semnificative ale Patimilor lui Isus pe Golgota.

Preotul citeşte o meditaţie asupra fiecărei “staţiuni”, apoi cu toţii cântă şi se roagă, pătrunşi fiind de evenimentele care, dacă nu s-ar fi întamplat aievea, mintea omenească nu ar fi putut să le imagineze.

Tu nu vei putea participa, deşi ţi-ai dori.

Călătoreşti, te afli în tren. Cu ochii minţii reconstitui Patimile lui Isus pe acest drum. Isus e condamnat la moarte. El primeşte verdictul fără comentarii.

Sfântul Bernard se întreba: “Ce ai făcut nevinovatule Mântuitor ca să fii judecat în felul acesta? Ce ai săvârşit? Dar acum înţeleg – reia Sfântul – înţeleg pricina morţii Tale, înteleg păcatul ce l-ai făcut: păcatul Tău este dragostea Ta. Nu Pilat ci aceasta te osândeşte.” Dar cum “Iubirea nu este iubită”, aşa cum spune Sfântul Augustin, neavând de ales El primeşte crucea pe umeri, dar în acelaşi timp ne adreseaza o chemare: “Dacă cineva vrea să vină după Mine, atunci să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze (Mt. 12, 24).

Isus fiind nu numai Dumnezeu ci şi om care a a fost maltratat o noapte întreagă, lipsit de odihnă şi hrană pe parcursul drumului, cade de trei ori sub greutatea crucii, cele trei căderi reprezentând de fapt căderile pe care le-am avut sau le avem fiecare dintre noi.

Isus Răscumpărătorul nostru, deşi e părăsit de prieteni, o are alături pe Mama Sa, a cărei suferinţă se confundă cu cea a Fiului. Ea a devenit Co-răscum-părătoarea noastră odată cu “fiat-ul” Ei de la Bunavestire, care nu a fost o simplă acceptare ci şi o dorinţă fierbinte de a colabora cu Dumnezeu. Dacă Maria nu accepta atunci Cuvântul comunicat din partea Domnului, noi nu l-am fi putut avea pe Isus.

Alături de oamenii cruzi care-l umilesc, îl smucesc cu funii, îl îmbrâncesc se află şi persoane evlavioase. Se observă gestul de iubire al Veronicăi, gest răsplătit cu delicateţe de Isus. Femei miloase plâng în preajma lui. El le mângăie, dar le şi îndeamnă la rugăciune.

Ajuns la capătul drumului, lui Isus i se smulg hainele de pe El, scoţând la iveală un trup acoperit de răni. La locul de răstignire Isus este culcat pe cruce. Pironirea pe cruce i-o arată El însuşi Sfintei Brigita: “Trăgeau mâinile şi picioarele cu o funie la locul cuielor aşa încât nervii şi vinele se întindeau şi se rupeau”. “Străpuns-au mâinile şi picioarele mele, numărat-au toate oasele mele” precum prorocise David. Câtă durere… Câtă durere emană “Calea Crucii”, o durere care-ţi atinge inima şi o încarcă de iubire. Isuse, dacă aş putea şi eu să sufăr puţin, din iubire faţă de Tine!

Călătoreşti, te afli în tren. În aer pluteşte o linişte surprinzătoare. În curând voi ajunge din nou acasă, gândeşti fără a conturba liniştea care te impresoară. Dar, deodată simţi o durere în corp. Primul gând îţi sugerează să o anihilezi printr-un calmant. Al doilea gând intervine:

- Nu, Isus nu a luat nici un calmant! Realizezi că ai primit şi acceptat o suferinţă care se înteţeşte tot mai mult.

În jurul tău sunt oameni necunoscuţi cu care încerci să faci conversaţie, cu toate că suferinţa ta e tot mai acută. Lor nu le spui nimic despre ea. La ce bun? Suferinţa a fost acceptată şi nu ai nevoie de ajutor. La un moment dat ţi se pare că nu o mai suporţi. Doamne, suferinţa mea e de moarte. Primul gând încearcă să te convingă: va trebui să iei totuşi un calmant. Al doilea gând dă verdictul:

- Nu, ai promis că nu iei, suferă pentru Isus. Suferi, suferi în tăcere.

Călătoreşti, te afli în tren. Meditezi iarăşi la suferinţa lui Isus, cât a putut să îndure, dar El nu a fost numai om ci şi Dumnezeu în acelaşi timp. Deşi suferinţa ta e infinit de mică în comparaţie cu a lui, Isus ştie însă că tu nu eşti decât o biată creatură care nu mai suportă durerea. Te va ajuta. Un leşin urmat de o cădere sub povara unei cruci invizibile.

Îţi revii repede şi constaţi că Isus ţi-a dăruit câteva clipe de repaos drept recompensă pentru suferinţa acceptată. În cădere te-ai lovit uşor la tâmplă şi la picior. Oameni necunoscuţi te compătimesc şi încearcă să te ajute. Tu nu-ţi faci probleme. Eşti bucuros deşi nu te manifeşti, bucuros că ai putut răbda până la sfârşit. Lor nu poţi să le povesteşti, poate că nici nu ar înţelege de ce ai vrut să suferi împreună cu Isus.

Călătoreşti, te afli în tren. Seara, în liniştea de acasă, rememorezi întâmplarea din tren. Da, Isus mi-a dat o minuscula frântură din Patima Lui pe Calea Crucii, eşti fericit pentru acest favor şi-i mulţumeşti Lui cu toată sinceritatea. Apoi o oferi cu multă bucurie pentru oamenii care au nevoie de anumite haruri şi care poate că azi nu i-au oferit nimic lui Isus… Cât de fericit poţi să fii! . . .