Un articol apărut în Washington Times, în noiembrie anul trecut, reia o temă din ce în ce mai preocupantă, în ultima vreme. “În leagănul civilizaţiei, leagănele sunt goale. De la Atlantic până la Urali, în economii prospere sau în cele aflate în dificultate, în ţări catolice sau protestante, ţările Europei sunt martore ale unui declin fără precedent al ratei natalităţii.”

Această “distrugere a copiilor” (baby-bust), analiştii ne avertizează, va afecta creşterea economică, programele de bunăstare socială şi abilitatea Europei de a-şi mări influenţa în probleme culturale, diplomatice şi militare în secolul al XXI-lea. În 1900, conform statisticilor Naţiunilor Unite, un om din patru (24,7%) trăia în Europa. Astăzi populaţia Europei reprezintă puţin peste 10%, iar în 2025, cu o rată a natalităţii în UE de 1,48, raportul între Europeni şi restul lumii va fi de 1 la 14 adică 7%.

Lipsa copiilor, combinată cu creşterea longevităţii, provoacă îngrijorarea imediată privitor la programele de protecţie socială. “Dar problema este mult mai gravă decât reforma în domeniul pensiilor”, spune Vladimir Spidla, comisar UE pe probleme sociale.

Această evoluţie va afecta toate aspectele vieţii noastre: modul în care se fac afaceri, planurile urbanistice, proiectarea apartamentelor, transportul public etc. Toate grupele de vârstă vor fi afectate; oamenii trăiesc mai mult şi se bucură de o mai bună sănătate, rata natalităţii scade, şi forţa de muncă se diminuează. Acum este momentul să acţionăm!” conchide acesta.

Dar iată, citind acest articol, am putea întrezări o perspectivă neaşteptată a răscolitoarei întrebări din evanghelie: Isus, la a doua lui venire, va mai găsi credinţă pe pământ?

Declinul demografic alarmant din lumea creştină trezeşte serioase îngrijorări. Un articol apărut în numărul din martie al revistei Actualitatea creştină observa cu îngrijorare scăderea procentului catolicilor în lume. Revista electronică Darul Vieţii nr. 22 citează din discursul cancelarului german Horst Kohler la un simpozion referitor la dezvoltarea demografică: “Societatea ar trebui să se preocupe mai serios de consecinţele scăderii natalităţii. Părinţii ar trebui să-şi ia mai în serios misiunea educativă. Nu atât din cauza perspectivei demografice, cât pentru faptul că urmaşii oferă deschidere şi sens vieţii noastre.”

Se observă o îngrijorare crescândă, atât în mediile laice cât şi în cele religioase. Toată lumea constată că omenirea se îndreaptă spre propria distrugere, însă mulţi nu reuşesc să se sustragă subtilei capcane de dezinformare condusă în special de mass-media. Opinii ferme şi neechivoce privitoare la sfinţenia şi indisolubilitatea uniunii dintre un bărbat şi o femeie în sfânta taină a căsătoriei conduc la priviri piezişe, acuze de intoleranţă, de atac la libertatea semenilor… Dacă nu suntem atenţi, copiii noştri vor învăţa din filmele de la televizor şi de pe marile ecrane (chiar anul acesta au câştigat Oscarul două filme pro-homosexuali) că relaţiile homosexuale sunt ceva firesc, că divorţul şi adulterul pot fi vesele (sunt adesea subiecte de comedii) şi că întotdeauna cel care se opune acestor aşa-zise situaţii normale este în general personajul negativ: ursuz, invidios şi care are şi el tot felul de vicii cumplite pe care le ascunde cu grijă. Desenele animate, la care adesea ne lăsăm cu inconştienţă copiii să se uite ore în şir, de asemenea au mesaje subliminale vădit negative şi anti-familie.

Biserica a observat cu îngrijorare aceste tendinţe negative chiar înainte ca acestea să devină atât de vizibile şi a insistat: Salvaţi familia şi veţi salva viitorul creştinismului şi al omenirii! Un număr impresionant de Documente ale Magisteriului Bisericii atrag atenţia, dau norme şi cheamă poporul lui Dumnezeu la cunoaşterea şi aplicarea voinţei lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi a familiilor creştine. Familii sănătoase cu copii echilibraţi şi cu putere de discernământ vor putea răsturna încet încet balanţa în favoarea normalităţii.

Nu este uşor, cu siguranţă! Isus se referea şi la asemenea situaţii când spunea: Nu am venit să aduc pacea ci sabia! A pleda pentru dreptul nostru şi al copiilor noştri, pur şi simplu la normalitate, ne poate aduce în situaţii triste de neînţelegere, de respingere, de ironizare, însă este evident că durerea ce o încercăm acum Domnul ne-o va schimba în bucurie, conform promisiunii Fericirilor.

Salvaţi familia! Dar cum?

Unul dintre paşi ar fi să i se redea familiei mama! Mame care să renunţe măcar parţial la visul “realizării de sine”, pentru binele copilului.

De ce au nevoie copiii de mame cât mai mult timp acasă? În articolele apărute în mai multe numere din Actualitatea creştină abordez o părere radicală privind necesitatea prezenţei mamei în cadrul căminului. Există mame care din motive financiare îmbină cu eroism activitatea profesională cu cea maternă. Efortul lor este vrednic de toată stima, mai ales că cel mai adesea, revenite acasă după o zi obositoare de muncă, ele preiau şi greul muncii din gospodărie.

Cu toate că mentalităţile s-au schimbat radical în ultimul secol şi apare ca o necesitate afirmarea femeii pe plan profesional la egalitate cu bărbatul, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu distribuirea sarcinilor gospodăreşti din cadrul căminului. Chiar dacă există bărbaţi care îşi asumă cu responsabilitate egală cu cea a soţiilor lor treburile gospodăreşti, din nefericire în majoritatea căminelor, pentru bărbaţi momentul revenirii de la serviciu însemnă sfârşitul zilei de muncă iar pentru femei (mai ales pentru mame) ziua de muncă se continuă până la ore târzii din noapte.

Efortul acestor femei este vrednic de toată stima, iar multe dintre ele ar opta cu siguranţă pentru alternativa de a sta acasă pentru educarea copiilor dacă condiţiile financiare ale familiei s-ar schimba. Totuşi, multe dintre femeile care optează pentru a reîncepe serviciul când copiii lor au vârste foarte fragede (adesea 3-4 luni) fac parte în general din pătura socială cu venituri medii şi mari, iar această opţiune nu este determinată de nevoi financiare, ci de dorinţa de afirmare profesională.

Nu este de mirare această opţiune a lor. Trăim într-o societate în care modestia este adesea confundată cu prostia şi unicul criteriu de clasificare a oamenilor este puterea financiară. Totul în lume este într-o schimbare ameţitoare, se caută câştigul rapid, satisfacţiile imediate, iar opera de creştere a unui copil, care implică o aparentă monotonie, progrese lente şi necuantificabile, apare în zilele noastre ca o pierdere de timp.

Femeile care decid pentru un timp să se dedice creşterii copiilor în momentul în care doresc să se reintegreze în sfera profesională întâmpină o opoziţie aproape insurmontabilă, de aici şi faptul că o nouă sarcină este privită nu ca un dar ci ca o ameninţare care trebuie evitată prin orice mijloace. Am fost şi eu amăgită de-a lungul anilor de mitul acesta al super femeii vehiculat mai ales de mass-media: carieră strălucită, mamă devotată şi soţie iubitoare: “3 în 1″ cum ar spune o reclamă modernă…

Şi mie într-un anumit moment al vieţii, o persoană puternic implicată în lupta pentru viaţă, Dna Mihaela Cosmovici, mi-a deschis ochii asupra amăgirii de a crede că acei copii lăsaţi de-a lungul întregii zile, timp de ani întregi, singuri ori cu diverse persoane plătite să-i supravegheze, pot deveni adulţi senini şi responsabili, cu valori morale nealterate…

Aşadar, chiar dacă sună radical afirmaţia că nu-ţi poţi educa cu adevărat copiii decât fiind alături de ei, este o atenţionare şi nu o acuză – anii trec şi ne putem trezi îngroziţi că după ce am crezut că am făcut totul pentru bunăstarea copiilor noştri, aceştia – ajunşi la adolescenţă – încep să se drogheze, devin alcoolici şi nu rareori aleg să-şi curme viaţa nefiind învăţaţi să prelucreze multitudinea de mesaje negative cu care sunt zilnic bombardaţi şi neavând conştiinţa că viaţa lor are o valoare nepreţuită atât în ochii lui Dumnezeu cât şi în ochii părinţilor lor care au ales să renunţe la ei înşişi în favoarea copiilor lor.

Este cunoscută creşterea alarmantă a numărului tinerilor care se droghează, a adolescenţilor alcoolici, a adolescentelor care rămân însărcinate în urma relaţiilor promiscue, iar afirmaţii de genul: “Mie nu o să mi se întâmple aşa ceva, copilul meu n-ar face niciodată una ca asta… ” , sunt de-a dreptul naive şi iresponsabile.

Informaţii suplimentare asupra pericolului drogurilor şi alcoolismului, precum şi rolul familiei în experimentarea drogurilor de către copil se pot afla dintr-o carte foarte bine documentată : “Copiii noştri şi drogurile”, apărută la Editura Curtea Veche. Autorul, Ross Campbell, afirmă: Într-o “cultură a drogurilor”, copilul dumneavoastră adolescent va intra într-un fel sau altul în contact cu drogurile. Viciul drogului, dependenţa de drog şi folosirea drogurilor pentru distracţie sunt fapte de viaţă pentru milioane dintre copiii de astăzi. Nici un copil nu este imun!

La complexa întrebare: “De ce?”, autorul răspunde cu un apel: “Divorţul şi lumea pe care au creat-o părinţii care au nevoie de ‘împlinire de sine’ însingurează copiii, care sunt primii candidaţi la experimentarea drogurilor. Nu sunt împotriva drepturilor femeii, nu sunt împotriva nimănui, însă undeva pe drum cineva a uitat cum se cresc copiii. Mă tem că societatea îşi ratează copiii [...] Părinţi, copiii au nevoie de dvs şi vor să faceţi parte din vieţile lor [...] Copiii nu sunt dotaţi să se apere cum se cuvine. Într-o mare măsură ei sunt victime ale circumstanţelor create de generaţia adultă. Ei ne dăruiesc bucurie. Ei ne dau motive să sperăm. Ne solicită o grijă responsabilă faţă de ei. Sunt copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Nu trebuie să-i facem să eşueze.” Să medităm asupra acestor lucruri şi să luăm măsuri înainte de a fi prea târziu.

Preţul timpului petrecut în familie

Calcule făcute asupra bugetului familiilor în care ambii părinţi lucrează comparativ cu bugetul familiilor în care un singur părinte lucrează (in general tatăl, iar mama stă acasă cu copiii) dovedesc că diferenţa nu este în general de la simplu la dublu, ci mult mai mică.

Banii cheltuiţi cu îmbrăcămintea suplimentară necesară pretenţiilor de la locul de muncă, banii cheltuiţi pe transport, pe plata unor persoane externe care să se ocupe de menaj şi de copii şi banii cheltuiţi pe cadouri suplimentare aduse copiilor, cu care în mod inconştient părinţii doresc să compenseze lipsa de acasă, fac să se reducă substanţial diferenţa dintre bugetul familiilor cu două salarii şi cel al familiilor cu unul singur.

În familiile care hotărăsc ca mama să stea acasă, în general o nouă sarcină nu este privită ca o ameninţare ci ca o bucurie. Un nou copil este în mod natural o sursă de bucurie. Dar din păcate, copilul a devenit o ameninţare, de când s-a insinuat subtil în conştiinţele oamenilor ceea ce se numeşte în mod curent: “cultura morţii” – o abordare utilitaristă şi hedonistă a vieţii, în care copiii şi bătrânii sunt priviţi ca pericole pentru timpul, confortul şi finanţele persoanelor în plină putere de muncă.

Iată, am pornit de la un mănunchi de cifre, care indică “iarna demografică” ce ameninţă Europa în primul rând, dar privind mai atent asupra cauzelor, asupra impactului negativ pe care îl au asupra copiilor stilurile actuale de viaţă, am ajuns în chiar interioritatea familiei, care trebuie ajutată să-şi redescopere misiunea: aceea de a fi un “sanctuar al vieţii” şi al iubirii.