Fii stăpânul voinţei tale şi sluga conştiinţei tale! (M. v. Ebner-Eschenbach)
„Se înşală acela care crede că, dacă în tinereţe s-a dovedit a fi slab, mai târziu va deveni bărbat cu un caracter solid”. (Eötvös József)

Cunoşti istoria primului erou al mitologiei greceşti, a lui Hercule? El a fost imaginea tipică, întrupată a forţei şi a curajului bărbătesc. Adversarul său a voit să-l ucidă încă din leagăn, plasând lângă el doi şerpi, dar puternicul copil a sugrumat şerpii. Viaţa sa este plină de fapte eroice, una mai frumoasă decât alta. El a omorât hidra din Lerna, a îmblânzit taurul din Creta, a învins Amazoanele, a măturat grajdul lui Augias, a furat mărul de aur al Hesperidelor… Cu toate acestea, nici acest erou legendar nu a putut evita proba pe care – e drept – nici unul dintre fiii oamenilor n-o poate ocoli. Odată în viaţă a ajuns şi el la momentul alegerii căii de urmat, când, ireversibil, definitiv, a trebuit să decidă: unde, încotro să meargă, ce cale să apuce?

Pe calea alegerii

Era în anii tinereţii, când copilul Hercule începea să treacă pragul adolescenţei. Odată, singur fiind, i-au apărut spontan două figuri feminine. Una dintre ele a început să-i vorbească:
– Văd, Hercule, că te frământă gândul pe ce cale să apuci în viaţă. Dacă mă vei lua pe mine de prietenă, te voi conduce pe căi plăcute pe care toată viaţa vei avea numai satisfacţii şi nici un necaz. Toată grija ta va consta numai în a mânca, a bea, în a-ţi satisface simţurile… Dacă vei fi al meu, vei avea toate bucuriile, fără muncă, fără trudă…

Hercule a intervenit:
– Femeie, care-ţi este numele?
– Prietenii îmi zic „Fericire”, a răspuns femeia, iar duşmanii „Patimă”.

Intre timp s-a apropiat şi a doua femeie:
– Eu nu vreau să te induc în eroare – şi-a început ea expunerea – dar îţi spun că zeii nu acordă nimic măreţ şi bun fără muncă şi trudă. Dacă mă vei urma, e drept, vei munci foarte mult. Dacă vrei ca întreaga Grecie să-ţi laude virtuţile, străduieşte-te să faci bine întregii Grecii! Dacă vrei ca ogoarele să-ţi dăruiască roade bogate, munceşte-le! Dacă vrei să fii bărbat vestit în lupte, învaţă de la oamenii experţi în branşă meseria armelor! Dacă vrei să pui accent pe forţele trupului, obişnuieşte-ţi trupul să asculte de raţiune şi să suporte munca grea şi truda!

Aici a intervenit Patima:
– Auzi, Hercule, auzi pe ce cale grea vrea să te conducă această femeie? Pe când eu, cât de uşor te duc la fericire!…
– Nenorocito! – a strigat Virtutea – de fapt, ce bunuri poţi tu oferi? Poate exista la tine şi cea mai neînsemnată fericire dacă tu nu faci nimic pentru ea? Tu mănânci înainte de a-ţi fi foame, bei înainte de a-ţi fi sete. Vara tânjeşti după zăpadă şi gheaţă. Mori de somn, dar nu pentru că ai fi lucrat mult, ci pentru că nu ai făcut nimic. Pe cei ce te urmează îi îndemni la amor înainte ca firea lor să aibă nevoie de aşa ceva, iar cu abuzul celor două sexe defăimezi natura. Pe adepţii tăi îi obişnuieşti ca noaptea să facă lucruri condamnabile, iar o bună şi preţioasă parte a zilei să doarmă. Deşi eşti nemuritoare, zeii totuşi te exclud din anturajul lor, iar oamenii buni te detestă. Prietenii tăi cei tineri se ruinează trupeşte, iar cei mai în vârstă se tâmpesc intelectual. În tinereţe au scormonit în plăceri până li s-a aplecat, iar acum, la vârsta realizării, abia se târăsc sleiţi. De faptele lor de odinioară se ruşinează, iar acum sunt epuizaţi. Eu, dimpotrivă, locuiesc cu zeii şi printre oamenii cei mai buni. Pe lume încă nu s-a realizat un lucru bun fără mine.

Zeii, ca şi oamenii, mă respectă. Artiştii mă iubesc ca pe aceea care îi ajută, iar părinţii de familie, ca pe aceea care le păzesc casa. Celor care mă urmează le este plăcută mâncarea şi băutura, deoarece o consumă atunci când au nevoie de ea. Somnul le este mai plăcut lor decât leneşilor; cu toate acestea, pentru somn nu-şi neglijează nici o datorie. Prietenii îi stimează, iar patria îi iubeşte. Iar în cele din urmă, când le soseşte ceasul hotărât, ei nu se scufundă în marea uitării, ci amintirea lor trăieşte veşnic pe buzele generaţiilor viitoare. Hercule, copil de părinţi cinstiţi, dacă vei face aşa, vei ajunge la veşnică mărire…

*

Iată, aceasta este istoria lui Hercule, pe care am citit-o într-un vechi autor grec Xenophon, în cea de-a treia carte a operei sale: „De Cyri expeditione”, iar acum ţi-am scris-o ţie, dragul meu, căci, odată şi tu, necondiţionat, vei ajunge la răscrucea drumurilor, când vei lua la cunoştinţă constatarea veşnic actuală a Sfintei Scripturi: „Trupul doreşte împotriva spiritului” (Gal 5,17) şi când şi tu va trebui să decizi.
Fii însă atent la cele ce-ţi spun!

Din copil, tânăr

Cum ajungi la vârsta de 14-16 ani – eventual chiar şi mai devreme – constaţi că se întâmplă cu tine lucruri ciudate, noi. Trupul şi sufletul tău încep să se schimbe, totul începe să fiarbă; simptome noi, idei noi, preocupări noi, dorinţe până acum necunoscute, încep să se trezească în tine. Eşti ca şi mustul care începe să fiarbă, pentru ca prin fermentare să devină vin nobil. Zorii perioadei de tranziţie încep să se arate: copilul inconştient din tine se transformă în tânărul conştient.

Această importantă schimbare implică transformări majore în tine, transformări care vor afecta şi vor zgudui şi cele mai mici părticele din fiinţa ta. Aproape aş putea spune că acel copil condamnat la dispariţie se luptă cu tânărul care e pe cale să se nască în tine. Ca primăvara, când se declanşează puterea încordată a vieţii şi invadează crengile copacilor adormiţi în timpul iernii, iar seva proaspătă, mustind, destramă, umflă, face să crape mugurii, tot aşa clocoteşte şi în tine sângele incandescent al primăverii vieţii, care pulsează în venele tale, îţi mestecă gândurile şi dorinţele.
Iar tu?
Tu, pe jumătate tulburat, pe jumătate ruşinat, priveşti fără să înţelegi în sufletul tău, în învolburarea noilor senzaţii şi aproape că te simţi străin în faţa celui ce ai fost. Şi ca păsările călătoare la primele raze ale soarelui de toamnă, tu însuţi eşti cuprins de o reală febră, de nelinişte.
Spune-mi, nu-i aşa?

Ţi se dezvoltă organismul

Ţi se schimbă năvalnic, în primul rând, trupul. Membrele ţi se lungesc. Şi la această vreme, într-adevăr, capeţi o căutătură cam bizară. Nu ştii ce să faci cu mâinile tale lungi – decât doar să le bagi în buzunar. Cât de repede ţi-au rămas scurţi şi primii pantaloni lungi! Într-o singură vacanţă te întinzi chiar şi 15 cm, iar unii dintre voi, la această vârstă, în doi-trei ani ajung ca şi Păsărilă. Acum nu mai alergi cu atâta uşurinţă ca cei mici, dar nici nu poţi umbla atât de natural ca cei mari. Plămânii ţi se lărgesc, oasele ţi se îngroaşă, toracele ţi se umflă. Pe fosta ta faţă netedă de copil se gravează primele trăsături bărbăteşti. Curând se duce şi frumoasa ta voce de soprană… Iar când nimeni nu te vede, în faţa oglinzii, cauţi să vezi dacă-ţi poţi răsuci mustaţa care începe să mijească.
Spune-mi, nu-i aşa?
Toate acestea sunt indicii că te afli în primăvara vieţii. Iar primăvara este un anotimp foarte preţios, decisiv pentru recolta anului întreg. După o primăvară nefericită urmează o vară fără roade şi o toamnă fatală.
Dar, nu numai aspectul exterior ţi se schimbă, ţi se dezvoltă şi organele mai nobile, interne. Şi inima şi plămânii şi creierul şi întreg sistemul nervos, se avântă, cresc, printr-un efort interior se măresc, pentru a deveni instrumente pe măsura corpului tău lungit.

Această trecere de la copilărie la tinereţe este o furtună, o răscolire reală. Uneori simţi şi dureri de cap, ameţeli, ai hemoragii nazale, iar inima începe să pulseze îngrijorător. Nu te speria, acestea toate sunt inerente firii în dezvoltare. De sănătate te poţi îngriji printr-o alimentaţie corespunzătoare şi prin odihnă şi recreere.
Notează-ţi însă că această perioadă, „perioada adolescenţei”, este cea mai importantă perioadă din întreaga ta viaţă pământească şi – vai! – câţi sunt cei ce, din ignoranţă, distrug în mod iremediabil această perioadă a dezvoltării atât de importantă!

Când tu vei deveni aprilie

Şi starea ta sufletească devine foarte schimbătoare, capricioasă, uşor iritabilă, egoistă, mofturoasă, încăpăţânată, obraznică faţă de autoritate; în schimb, va fi căutătoare de mărire, dându-şi importanţă mai presus de toate, pretinzând respect şi apreciere din partea altora. Schimbări asemănătoare se produc şi în temperamentul tău. Vei fi un adevărat aprilie: dimineaţa soarele străluceşte vesel ca în basme, după o jumătate de oră te prinde ploaia pe stradă şi te face ciuciulete, iar numai cât ai ajuns necăjit acasă, iarăşi apar razele soarelui. Vei fi stăpânit de astfel de stări de moment. Acum eşti prins de entuziasm şi purtat spre cer, acum abătut şi trist, te simţi trântit în praful drumului, iar cauza acestor schimbări nici tu nu o ştii. Te va prinde dorul de a călători. Începi să tânjeşti după aventuri, după faimă, vrei să faci lucruri mari (în astfel de stări unii tineri fug chiar de acasă). În aceste luni, în aceşti ani, sufletul îţi va fi dominat de o adevărată stare febrilă. Cel mai neînsemnat curent îi va dăuna şi vei face o infecţie; nu infecţie pulmonară, ci infecţie sufletească. Vei fi stăpânit de o febră ridicată, vei murmura, te vei manifesta nemulţumit, te vei supăra. Vei începe să transpiri, vei scuipa din tine mult năduf prostesc; cu temperatura ta ridicată nu vei mai putea vorbi respectuos, ci numai dur, gesticulând, lezând. În această perioadă, tinerii sunt obsedaţi de o singură dorinţă: ah, de-aş fi şi eu odată mare! Ce n-ar fi în stare să dea ei, numai să fie cu 4-5 ani mai în vârstă! Şi deşi nu sunt mari, cu atât mai mult îi imită pe aceştia. Şi, – ciudat – nu le imită virtuţile şi faptele lor de valoare, ci aspectul exterior al vieţii lor: se îmbracă, se mişcă, îşi piaptănă părul, conversează ca cei mari şi, desigur, fumează şi beau ca cei mari.

Cei care nu cunosc această perioadă râd de tine, iau peste picior pe „adolescentul maimuţoi”. Poate că nici propria ta mamă nu te înţelege, căci înainte erai atât de ascultător şi nu poate pricepe de ce acum îi întorci vorba, te iriţi! Celor mici le este frică de tine, bătrânii se supără pe tine şi, desigur, acest lucru te deranjează, deoarece tu în faţa ta însăţi eşti o enigmă, care n-ar trebui să fie dispreţuită, ci ajutată.

O, cât este de fericit acela care în această perioadă întâlneşte un ghid înţelept, matur, căruia să-i poată descoperi cu sinceră încredere toate problemele! O, cât este de nenorocit acela care pentru îndoielile, pentru problemele sale, apelează pentru explicaţii la colegii săi corupţi!

Cugetări noi, dorinţe necunoscute

Dar tu simţi şi constaţi şi altceva în tine. În sufletul tău – până acum cel mai senin, cel mai armonios, cel mai vesel, cel mai lipsit de griji, suflet de copil – se petrec schimbări nu mai puţin importante. O nebulozitate aparte te copleşeşte, parcă un fel de ceaţă nedefinită ţi-ar acoperi sufletul. Din nebuloasa necunoaşterii apar cugetări şi dorinţe cu care până acum nu ai avut nici un fel de tangenţă şi care, acum, la primul contact cu ele, te bulversează de-a dreptul. Te gândeşti cu îngrijorare la sentimentele tale liniştite, netulburate de numai câţiva ani în urmă şi, în bulversarea gândurilor tale prezente, cu frică îţi pui întrebarea: ce se întâmplă – oare chiar atât am decăzut moral?
Dar nu este aşa. Fii liniştit! Încă nu ai nici un motiv să te sperii.
Aş dori totuşi să-ţi destăinuiesc ceva, şi anume: tot viitorul tău, formarea întregii tale vieţi morale, se decide acum, în aceşti ani, în perioada adolescenţei. Acum se hotărăşte dacă sufletul tău, singurul chemat să stăpânească, va putea domni peste instinctele tale de ordin inferior, animalice, sau nu; dacă vei şti să fii un om cu simţăminte nobile, un cavaler cu sentimente mature, sau vei fi sclavul vrednic de compătimire al deprinderilor tale păcătoase. Acestea, şi ceea ce voi scrie în paginile următoare, le adresez numai acelor tineri care au ajuns până la această perioadă a dezvoltării, până la „adolescenţă”, fără să fi fost afectaţi de nici o influenţă externă negativă. Din păcate, mare este numărul acelor adolescenţi pe care prietenii lor corupţi, cu mult înainte i-au introdus în lucruri pe care procesul de maturizare al organismului, în ordinea firească abia acum le evocă pentru prima oară, adolescenţi care au depăşit deja, mai devreme – dar nu nevătămaţi – această criză.
O energie nouă de existenţa căreia nici măcar nu ai avut cunoştinţă începe să se maturizeze în tine: este aşa numita „vigoare sexuală”.
Cât este de ciudat măreţul plan al lui Dumnezeu! Copilul când vine pe lume este total neajutorat şi numai lent, progresiv, dobândeşte acele aptitudini de care are nevoie la timpul potrivit. La început nu are dinţi, dar nici nu are nevoie de ei. După primul an însă trebuie de acum să mestece şi ceva mâncare. Şi iată, îi apar câţiva dinţişori. Progresiv, îi apar şi ceilalţi, în măsura în care are nevoie de ei, în perioada respectivă de viaţă. Germenele fiecărui dinte există deja în momentul naşterii, dar aceşti germeni aşteaptă liniştiţi în gingii, până vine vremea să fie nevoie de ei.
Şi energia sexuală, tot astfel stă latentă în copil, până spre vârsta de 14-15 ani. Până la această vârstă copiii nici nu ştiu că ar exista aşa ceva (numai dacă prietenii lor corupţi nu le-au vorbit despre ea ca despre ceva senzaţional). La această vârstă însă începe să se trezească şi această energie şi, treptat – într-o formă sau alta – începe să se manifeste, neliniştea coboară în sufletul băieţilor conştiincioşi. Această maturizare, începută pe la 14-15 ani, continuă până spre vârsta de 25 de ani. Iar perioada cea mai violentă este între 14 şi 18 ani.
Concret: în ce constă, de fapt, această noutate pe care ai început tu s-o constaţi acum?
În această perioadă începi să cugeţi mai mult la faptul (pe care şi până acum îl ştiai, dar nu te neliniştea în mod deosebit) că omenirea se împarte în două sexe. Un sex îl reprezintă bărbatul, iar celălalt femeia.
Aceasta o vedeai şi până acum, dar nu te interesa pentru moment. Relaţia ta cu fetele consta doar în aceea că la joacă le trăgeai de păr şi-ţi făcea o plăcere deosebită să le auzi cum ţipă.
Acum însă nu ai mai face acest lucru pentru nimic în lume! Când te joci sau conversezi acum cu fetele în societate te simţi stăpânit de o anume stângăcie până acum necunoscută, apoi te trece parcă o căldură, o bucurie încă neexperimentată. Te străduieşti să apari înaintea lor cât mai frumos, cât mai inteligent, discuţi cu ele despre unele însuşiri pozitive de ale tale, reale ori inventate, despre aptitudinile tale şi, nu numai că nu le-ai mai trage de păr – ferească Dumnezeu – dimpotrivă, cu generozitate, le oferi „serviciile tale de cavaler”, iar dacă, întâmplător, ai ocazia să te apleci, cu stângăcie, să ridici vreuneia mănuşa de jos, te simţi în al nouălea cer.

Prima dragoste

Când ajungi acasă, între cărţile tale – căci eşti abia în clasa a V-a, a VI-a elementară – trebuie să faci un adevărat efort de voinţă ca să-ţi poţi face lecţiile pentru a doua zi. Ai vrea să înveţi cum se ridică la putere şi cum se scoate rădăcina… dar… iat-o!… îţi face impresia că rădăcina pătrată a făcut ochi, a făcut urechi, gură – nici tu nu ştii cum – şi, deodată, pe caietul tău de matematică apare desenat un cap fermecător de fată!

Atunci pui mâna pe română. Pe mâine ai de învăţat despre poezie. Ia să încercăm, ştiu să aplic practic regulile învăţate? Şi, rozând în dinţi capătul creionului, aşterni pe hârtie strofă după strofă şi deodată, iată prima ta poezie – o poezie de dragoste. Profesorul de literatură apreciază „opera” ta drept o descoperire din epoca de piatră; rima seamănă cu poezia lui badea Gheorghe, ritmul scârţâie şi se bălăbăneşte ca o căruţă neunsă când trece prin hârtoape, dar tu eşti convins că poezia ta rivalizează cu operele lui Eminescu şi ale lui Coşbuc luate împreună.
Şi, acesta este doar începutul.

Încetul cu încetul începi să-ţi dai seama că astfel de gânduri ocupă tot mai mult timp, pun tot mai multă stăpânire pe mintea şi fiinţa ta. În zadar! Trebuie să recunoşti: eşti îndrăgostit! Şi, conştiinţa ta sinceră, cu spaimă, începe să se tulbure şi te întrebi: ce-i cu mine? În tine începe să se maturizeze o semănătură tainică a cărei sămânţă până acuma a moţăit în adâncul fiinţei tale şi pe care cu ochiul sufletului tău pur de copil o priveşti cu nedumerire: aceasta e grâu sau neghină?

Dezvoltarea, plan al lui Dumnezeu

Din nou îţi spun doar atât, dragul meu: nu-ţi face încă probleme. Acest lucru este foarte firesc, deci el este un curs care mai curând sau mai târziu apare la fiecare. Şi, ca să fiu şi mai explicit, aceste mişcări şi senzaţii sexuale din tine se întâmplă din voinţa lui Dumnezeu.

Îţi aminteşti ceea ce ţi-am spus în primul capitol despre „planul Creatorului”, potrivit căruia vocaţia majorităţii oamenilor este şi de a asigura perpetuarea speciei?Ai citit acolo înţelepciunea minunată şi sfântă cu care a dispus Dumnezeu conservarea omenirii. Intenţia sa este ca iubirea reciprocă a unui tânăr matur şi a unei tinere mature să se contopească în sanctuarul vieţii conjugale şi ca urmare rodul iubirii celor două trupuri, a celor două suflete contopite, să sporească omenirea neîncetat şi prin noii născuţi, prin noii muguri umani, să umple golurile pe care moartea le produce între oameni. Aşadar, aceste senzaţii noi în tine se nasc potrivit legilor firii, iar legile firii sunt şi rămân sfinte până când omul nu abuzează cu mână murdară de ele. Sfânt ne este sufletul dacă trăieşte după legile lui Dumnezeu şi sfânt ne este şi trupul, această locuinţă a sufletului, înzestrată cu frumuseţi inegalabile.

Iată, dragul meu, acesta este, aşadar, planul Creatorului. După voinţa sa se face că în tânărul ce se dezvoltă începe să se trezească interesul, dorinţa după fete, printre care şi tu odată îţi vei găsi partenera vieţii. Iubirea, adică atracţia reciprocă a celor două sexe – la timpul şi la locul ei – nu numai că nu este păcat, ci, dimpotrivă, este unul dintre cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu.
Iubirea însă este totodată şi o neagră capcană!

Curat până la altar, fidel până la mormânt

Potrivit celei mai sfinte şi irevocabile voinţe a lui Dumnezeu, aceste instincte care acum pentru prima oară încep să apară în fiinţa ta şi care de aici înainte, în pas cu vârsta, se vor întări tot mai mult, îţi va fi permis să le satisfaci în exclusivitate numai în căsătorie, adică în acea instituţie pe care Creatorul a orânduit-o în scopul conservării neamului omenesc. Tu însă eşti încă departe de căsătorie! Şi cât de departe încă!

Datoria ta cea mai sfântă, deci, este ca la această vârstă să-ţi păstrezi aceste dorinţe, aceste instincte în neprihănirea lor, în puritatea lor, în nevinovăţia lor juvenilă, până în ziua în care o vei conduce în faţa altarului Domnului pe imaculata ta logodnică. Înainte de căsătorie, niciodată, sub nici un pretext, nici singur, nici cu altă persoană nu-ţi este îngăduit a le satisface. Orice om necăsătorit comite păcat grav dacă, cu voia şi ştiinţa sa, se îndeletniceşte cu gânduri, senzaţii şi fapte, care se referă la aşa numita „viaţă sexuală”. Veghează şi niciodată, cu voia ta, să nu-ţi permiţi astfel de gânduri, priviri, vorbe sau fapte. Iar dacă organismul tău în evoluţie îţi aduce în imaginaţie astfel de gânduri, în momentul în care îţi dai seama de ele, îndepărtează-le gândind altceva şi nu uita că până când nu te-ai cununat în faţa altarului cu logodnica ta, până atunci nu-ţi este permis în nici un fel şi niciodată să-ţi satisfaci aceste senzaţii. Dacă faci aşa, eşti pe drumul cel bun. Acest lucru este cel mai important pe care – te rog – să ţi-l însemnezi şi să nu-l uiţi niciodată.

În aceşti ani eşti ameninţat de un pericol deosebit din partea imaginaţiei. În această perioadă fiecare tânăr – mai mult sau mai puţin – devine visător. Tu însă, ai grijă să nu cazi în greşeala atâtor tineri care la această vârstă, săptămâni, luni în şir, se visează drept eroul din cutare roman, în imaginaţie retrăieşte romane întregi şi în timp ce-şi urzeşte planuri fanteziste, colorate în ceea ce priveşte ce va ajunge în viitor, îşi neglijează obligaţiile, munca, şi rămâne în urmă pe toate tărâmurile. Veghează, deci, ca ceaţa viselor sentimentale să nu te obsedeze.

Repet ceea ce ţi-am spus: aceste noi dorinţe, vise şi instincte, se trezesc în fiecare tânăr în evoluţie, fără excepţie. Acel instinct sexual pe care-l simţi în tine este sfânt, deoarece este o tainică participare la tainica putere a Creatorului. Aceste prezenţe, deci, să nu te bulverseze. Acestea sunt semnalul că în tine a început cursul maturizării bărbăteşti şi că, potrivit planurilor lui Dumnezeu, acum se acumulează în tine vigoarea necesară vocaţiei tale de tată de familie. Dar, este cu atât mai bine cu cât intri mai târziu în procesul acestei maturizări. Cel mai devreme intră în acest proces cei bolnavi şi cei cu sistemul nervos afectat (deja în jurul vârstei de 12-13 ani); cel mai târziu cei sănătoşi (abia spre vârsta de 16-17 ani). Bucură-te, deci, cu cât eşti mai multă vreme „copil”, cu atât te poţi dezvolta mai liniştit. Fructele şi tinerii prematur dezvoltaţi nu prezintă nici o bucurie. Acest lucru l-ai putut experimenta tu însuţi. Ieşi în livadă: pomul este încărcat cu mere, cele mai multe necoapte încă, dar, uite ici şi colo, câteva mere roşii. Bucuros, iei unul căci este atât de frumos; muşti cu poftă din el şi îl arunci căci este viermănos, este bolnav. Nu în zadar, „Gute Dinge brauchen Zeit„ (Orice lucru bun, cere timp).

Când însă evoluţia trupului tău ajunge la maturizare, obligaţia ta sfântă să fie ca să nu-l exciţi cu nici un fel de lecturi senzuale, să nu soliciţi cu vorbe, priviri, gânduri sau fapte, ci să sorbi puterea necesară pentru lupta pe care stăpânirea acestora o necesită, din cunoaşterea sfintelor tale îndatoriri care stau şi te aşteaptă.

În primejdii, în furtună

Iată, dragul meu, astfel vei ajunge şi tu cândva în cursul dezvoltării tale, la momentul critic al alegerii căii de urmat. În faţa ta, ca şi în faţa lui Hercule, apar Patima şi Virtutea şi te invită să le urmezi. Într-o postură seducătoare se prezintă înaintea ta Patima şi cu braţele încărcate îţi oferă plăcerile senzuale.
Instinctele despre care ţi-am vorbit mai sus, cu trecerea anilor (în timpul cursurilor superioare, apoi în timpul studiilor universitare), tind să-ţi poruncească tot mai impertinent.
Precum răcnetul răguşit al hienelor şi al şacalilor conturbă mereu caravanele din Sahara în popasurile lor de noapte, tot aşa te însoţesc în anii tinereţii atacurile impertinente ale instinctelor tale ordinare. În culori seducătoare îţi etalează acea desfătare, acea voluptate pe care ţi-o promite ademenitor satisfacerea imediată a instinctelor sexuale. Tentaţii continue te vor îmbia să părăseşti calea nevinovăţiei morale, ca şi când un demon dezlănţuit s-ar răzvrăti în tine, aşa cere, porunceşte, te batjocorăşte, te duce la disperare, numai să porneşti odată, să păşeşti pe calea ademenitoare a plăcerilor senzuale.

Iar în vuietul înspăimântător al acestei furtuni interioare cu greu poţi observa figura nobilă a Virtuţii; cu greu îi poţi distinge glasul din vacarmul impertinent al instinctelor, glas care-ţi spune: Dragul meu, să nu cazi rob păcatului! Rămâi inocent! Să nu păcătuieşti împotriva curăţiei sufletului, nici măcar cu un singur gând! Păzeşte-ţi trupul şi sufletul neprihănite aşa cum o cere porunca lui Dumnezeu, păstrează-te pentru viitoarea ta logodnică! Crede-mă, numai aşa vei fi cândva un bărbat cinstit, de caracter, fericit…

Furtuna însă continuă să urle ameninţător, cu cea mai mare furie spre anii 18-20-24. Iar tu, scumpul meu, trebuie să rămâi puternic, neclintit în vâltoarea ameninţătoare a valurilor înspumate! Ani în şir trebuie să rezişti în lupta cu patimile, dar aceşti ani războinici sunt ani care „se socotesc dublu”. Dublu, deoarece acum ţi se clădeşte caracterul incoruptibil. Acum se decide soarta întregii tale vieţi. Ca nişte lovituri de ciocan răsună şi astăzi cuvintele păgânului Ovidiu: „Nulla reparabilis arte laesa puducitia est: deperit illa semel”. (Ov. Her. V, 103.104) (Castitatea numai o singură dată ţi-o poţi pierde!) E vai dacă şi o singură dată ai căzut, ai alunecat şi ai pornit pe povârniş în jos! Numai acela care în anii tinereţii a ştiut să-şi ţină puternic în frâu patimile, poate fi mai târziu un bărbat de caracter. Pe cât este de uşor primul pas greşit, pe atât este de grea întoarcerea. Pe cât este de uşoară căderea din şa, pe atât este de grea urcarea în ea. Astăzi lupţi doar – şi aceasta nu e rău. Ai grijă ca din cauza unui pas greşit să nu trebuiască să-ţi plângi împreună cu versurile lui Grillparzer bucuria de aur a sufletului, nevinovăţia.

Răufăcătorule, tu înapoi să-mi dai
Pacea de aur a sufletului meu,
Întreaga fericire a existenţei mele
Şi nevinovăţia aş vrea să mi-o redai.
(Die Ahnfrau III. 109)

Dragul meu, vrei să rămâi neclintit? Poţi recunoaşte că în perioada dezvoltării poftele ce se trezesc în tine încă nu au nici un drept să ridice pretenţii, deoarece ele, deocamdată, nu sunt decât nişte semnale ale lui Dumnezeu, care se referă la acea măreaţă activitate creatoare pe care el ţi-a pregătit-o pentru viitor? Vrei să-ţi asiguri grădina de flori a tânărului tău suflet împotriva îngheţului nimicitor de mai? Vrei ca braţul tău puternic să ţină în frâu patimile neastâmpărate? Vrei să faci ordine în gândurile tale? Vrei tu să rămâi neclintit ca o stâncă şi să nu alergi după fantasme amăgitoare? Vrei tu să-ţi ţii firea cu instinctele ei animalice ferecată în lanţurile gândirii umane superioare, atunci când se aprinde în venele tale infernul mistuitor al poftelor trupeşti? Dragul meu, scumpul meu, vrei tu să rămâi în tinereţea ta curat?

Puteţi cumpăra această carte prin Internet, de la Librăria Presa Bună!