“Samuel a spus către tot poporul:
Uitaţi-vă la acela pe care l-a ales Domnul, că nu este nici unul la fel cu el în tot poporul.
Atunci întreg poporul a strigat cu bucurie şi a zis: Trăiască regele!”
(1Sam 10,24).

Orice schimbare în structura unui popor însemnă, de fapt, o schimbare de mental şi se realizează cu foarte multe dificultăţi. Marile transformări profunde, le-aş numi de mentalitate, au necesitat multă trudă şi s-au impus cu greu şi după multă caznă. Este foarte greu să schimbi modul de a fi şi de a gândi al unui popor. Este mult mai uşor să continui cu aceleaşi obiceiuri şi moravuri care nu afectează cu nimic comoditatea unui popor, decât să te implici şi să dai o altă traiectorie vieţii şi activităţii de fiecare zi. Să ascultăm o parabolă minunată din paginile Vechiului Testament, în care este ridiculizată posibilitatea de a alege un rege. Este una din cele mai frumoase pagini păstrate în cadrul Bibliei, ea este o mărturie a spiritului creator al acesteia:

“Copacii au plecat odată să ungă un rege care să stăpânească peste ei. Au zis măslinului: Fii rege peste noi! Măslinul însă le-a răspuns: Să mă lipsesc eu oare de untdelemnul meu, întru care se cinstesc zeii şi oamenii, şi să mă duc să domnesc peste copaci?
Atunci copacii i-au spus smochinului: Vino tu şi fii rege peste noi! Dar smochinul le răspunde: Să mă lipsesc eu oare de dulceaţa mea şi de preagustoasele mele roade, şi să vin să domnesc peste copaci?
Atunci copacii au grăit către viţă: Vino tu şi fii regele nostru! Însă viţa le-a răspuns: Să mă lipsesc eu oare de mustul meu, care înveseleşte pe zei şi pe oameni, şi să vin să domnesc peste copaci?
Atunci copacii s-au îndreptat către mărăcine: Vino tu şi fii regele nostru! Mărăcinele a rostit către copaci: dacă voiţi să mă ungeţi ca rege al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă la umbra mea, iar de nu, foc să izbucnească din mărăcine şi să mistuie cedrii Libanului! (Jud 9,8-15).

Avem în faţa noastră o fabulă în sensul clasic al cuvântului. Copacii sunt poporul, adică noi toţi. În felul acesta, măslinul, smochinul, viţa-de-vie reprezintă tot ce este mai de preţ în cadrul societăţii ebraice. În schimb, şi acest lucru este ştiut de către toţi, mărăcinele, dispus să accepte să fie uns rege fără nici o condiţie prealabilă, trebuie să ne dea de gândit. El îi invită pe toţi să se odihnească la umbra sa, pe care, de fapt, el nu o are. Acesta a fost mesajul profund pe care ni-l transmite această parabolă.

A fost greu, foarte greu, ca poporul să accepte un rege care să-l conducă. Şi, totuşi, timpurile s-au schimbat foarte mult. Poporul a devenit mai matur şi mai răspunzător de propria-i soartă. Nu a fost uşor deloc ca poporul, în totalitatea sa, să-l accepte ca rege, dar el totuşi s-a impus şi a domnit peste triburile israelite. Pe de altă parte, este un lucru ştiut de toţi, cel ce întârzie, pe acela îl pedepseşte însăşi viaţa. Saul, cel din tribul lui Benianim, despre care Biblia ne vorbeşte în cartea 1Sam 9-22. 28. 31, este cel ales de Dumnezeu, să conducă, să domnească şi să apere poporul de vrăjmaşii săi. El a fost rege peste Israel între anii 1030-1010 îC. Mulţimile s-au strâns în jurul său încă de la început şi l-au ovaţionat în strigăte de bucurie: “Trăiască regele!” Profetul Samuel se deplasează personal şi-l unge rege la Ghilgal, oraş situat pe malurile Iordanului, care trebuia să amintească Israelului că în acest oraş au poposit şi au păşit pentru întâia oară pe Pământul Făgăduinţei sub conducerea viteazului Iosue, urmaşul lui Moise.

Regele Saul nu a fost întotdeauna la înălţime, a comis nenumărate greşeli şi s-a îndepărtat de voinţa Domnului; pentru aceasta el şi-a atras mânia divină. Poporul a fost martor la toate acestea, de aceea profetul Samuel s-a apropiat încetul cu încetul de tânărul David pe care, mai târziu, l-a uns rege punându-l în locul lui Saul devenit între timp nevrednic. Lui Dumnezeu i-a părut rău că i-a făcut o aşa de mare cinste. Puterea l-a zăpăcit pur şi simplu pe regele Saul, făcând din el o victimă neputincioasă. Este o regulă de dreptate în viaţă. Dumnezeu ne dăruieşte harul şi lumina sa, pentru ca noi să ducem la bun sfârşit misiunea pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o. El aşteaptă de la noi să ne facem în toate datoria! Este trist, atunci când noi nu răspundem la chemarea Domnului. Ne înşelăm pe noi înşine şi-l înşelăm şi pe Dumnezeu prin tot ceea ce facem. Astfel s-a comportat regele Saul, de aceea a avut un sfârşit atât de trist.