Este cunoscut faptul că la 12 martie 1949 trupele de Securitate care au părăsit satul Fundu Răcăciuni, în cadrul represiunii anticatolice comandate de regimul comunist, au ocupat satul Faraoani. Aici au fost înfiinţate de către săteni “gărzile parohiale”, cu scopul de a-i apăra pe preoţii catolici de iminentele arestări. Scopul ocupării satului era acela de a-i aresta pe pr. Petru Bogleş şi pe colaboratorii acestuia, acuzaţi de incitare a populaţiei catolice la rezistenţă împotriva regimului comunist. A doua zi dimineaţă, la 13 martie, Martin Maier a murit împuşcat în spate cu un foc de armă tras de unul dintre ofiţerii care participau la aşa-zisa pacificare a localităţii.

Nimic din viaţa şi atitudinea lui Martin Maier, născut în anul 1876 în satul Faraoani, nu prevestise acest deznodământ tragic. Fusese un om liniştit care se dedicase meseriei sale de dulgher şi dogar şi devenise în sat o persoană populară, mereu veselă şi prietenoasă, mai ales după întoarcerea ca veteran de pe fronturile Primului Război Mondial, unde îşi pierduse în mare parte auzul.

Potrivit mărturiei lui Ioan Roca din Faraoani, nepotul lui Martin Maier, acesta ar fi fost împuşcat în apropierea bisericii, în faţa curţii consăteanului Martin Mareş. Victima se ducea liniştită la biserică pentru a se împărtăşi, deoarece cu o seară înainte se spovedise. În mâna dreaptă avea băţul de care se sprijinea, iar în mâna stângă ţinea strâns rozariul Maicii Domnului. Atât Ioan Roca, cât şi alţi martori ai acestui eveniment au emis ipoteza că din cauza surzeniei avansate de care suferea, Martin Maier nu ar fi auzit o presupusă somaţie a securiştilor care i-ar fi cerut să se oprească. Argumentul nu este credibil deoarece în cazul unei somaţii s-ar fi executat mai întâi cel puţin un foc în aer sau s-ar fi tras la picioarele persoanei somate. Or, bătrânul Martin Maier a fost executat pur şi simplu cu un singur glonţ tras direct asupra sa. Securitatea, care încercuise biserica, intenţiona probabil să dea un exemplu cu scopul de a-i descuraja pe credincioşi să mai forţeze barajul la intrarea în biserică.

De menţionat faptul că în noaptea de 12 spre 13 martie 1949, preoţii aflaţi la Faraoani au fost arestaţi, alături de mai mulţi credincioşi; apoi dascălul satului fusese obligat să se ascundă, iar clopotarului i s-a interzis părăsirea locuinţei. Trei tineri, care au sesizat faptul că s-au oprit clopotele bisericii după chemarea a doua la Liturghie, au reuşit să se baricadeze în clopotniţă, trăgând clopotele pentru alarmarea sătenilor. După ce a zăcut un timp în drum într-o baltă de sânge, Martin Maier a fost ridicat de rude şi prieteni şi transportat mai întâi în curtea parohială unde i s-a făcut autopsia. A fost preluat în aceeaşi zi de familie care, în absenţa parohului şi a dascălului, l-a înmormântat. Între timp biserica a fost închisă şi interzisă credincioşilor, fiind redeschisă abia după o săptămână în prezenţa pr. Mihai Dămoc şi a unui ofiţer de Securitate sosit de la Bacău.

Moartea prin împuşcare a lui Martin Maier a fost consemnată în Registrul pentru morţi din anul 1949 al Parohiei Faraoani, cât şi în acela al Stării civile al comunei Faraoani. A fost cel de-al doilea martir al Bisericii Catolice locale, după Anton Benchea din satul Fundu Răcăciuni, căzuţi în primii ani ai represiunii regimului ateu comunist.

Încă din 1949 rapoartele ofiţerilor de Securitate din Bacău trimise la Bucureşti consemnau faptul că Martin Maier fusese ucis de un “glonţ rătăcit”. Comuniştii căutau astfel să ascundă o crimă, rămasă nepedepsită de justiţia română, una dintr-o lungă serie de asemenea crime rămase nepedepsite. Istoria poate consemna însă numele lui Martin Maier drept un erou martir, căzut pentru libertatea Bisericii.