De ce este viaţa lui Moise o speranţă pentru noi toţi cei de astăzi? Ce mai are să ne spună un om care a trăit acum mai bine de trei mii de ani? Mai este el actual, mai atrage el pe cineva, sau face parte din marile personaje ale istoriei peste care s-au aşezat de mult straturi groase de praf şi de uitare?

Istoria rugului ce ardea fără să se consume, revelarea numelui divin, cele zece plăgi, sărbătorirea pentru prima oară a Paştelui, eliberarea din Egiptul sclaviei, trecerea minunată a Mării Roşii, alianţa încheiată pe Muntele Sinai, cele Zece Porunci, istoria stâlpului de foc, drumul, însoţit de multe pericole, spre Ţara Făgăduinţei, prin deşertul Sinai, sunt doar câteva din multele fapte săvârşite de Moise cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, la care se referă cartea Exodului. Aceste fapte au valoare indicativă şi pentru noi astăzi căci, în ciuda timpului care s-a scurs inexorabil, ele rămân pe drept cuvânt fapte primordiale la care fac referinţă gesturile şi faptele profunde ale oamenilor. Gesturile şi faptele nu au în vedere ceva ambiguu, nesigur, ci ceva concret şi palpabil. Sunt fapte şi gesturi care conţin în sine demnitatea şi forţa de convingere pentru a face binele şi a evita răul. Aceste fapte, prin care observăm degetul lui Dumnezeu care a fost către Moise pentru a-l sluji şi a-l lăuda pe Dumnezeu pentru că a avut milă de poporul său. Pentru acest motiv, cartea Exodului este numită Evanghelia Vechiului Testament. Biblia ne descoperă în drumul împresurat cu tot felul de greutăţi, pe care l-a străbătut poporul spre Ţara Sfântă, cu Noul Testament, carte care trasează calea pe care noi toţi suntem chemaţi să păşim pentru a ne vedea în cele din urmă cu Dumnezeu, cel unic şi atotputernic, faţă-n faţă.

Iată cuvintele pline de căldură prin care Isus Sirah (45,4-5), la apusul Vechiului Testament, preamăreşte figura marelui Moise lăudându-i personalitatea:

”Pentru fidelitatea şi dulceaţa sa, Domnul l-a sfinţit şi l-a făcut să audă glasul său şi să intre în nourul de pe munte şi i-a pus în mână poruncile sale, legea vieţii şi a înţelepciunii!”

În cadrul teologic al Vechiului Testament, cartea Exodului reprezintă un moment de început al Israelului ca popor al Alianţei Sinaitice, constituind faza de adolescenţă a Israelului, fază în care Israelul şi-a însuşit o experienţă religioasă nouă şi valoroasă prin care l-a descoperit pe Dumnezeu ca eliberator şi aliat al său. Iată de ce, în logica religioasă a poporului evreu, orice reîntoarcere la timpul de odinioară al Exodului, va însemna reîntoarcerea noastră la Dumnezeul cel viu şi adevărat, căci cine îl cunoaşte pe Dumnezeu, cunoaşte şi viitorul pe care Dumnezeu, al dragostei şi al jertfei, i-l făureşte. Călăuziţi de acest gând, oamenii au sperat întruna într-o revenire a unui nou exod, a unui nou deşert, a unui nou legământ şi, în sfârşit, a unui nou Ierusalim.

Cartea Exodului, o carte a unui popor în călătorie, nu este nicidecum o carte ce s-a încheiat, dimpotrivă este o carte deschisă, în care speranţa şi dorinţa de libertate a unui popor prinde contur. De aceea, cartea Exodului este şi o imagine vie şi concretă a chemării lui Dumnezeu la libertate şi la slujire prin credinţă şi speranţă în cadrul Bisericii lui Cristos. Biserica este confruntată necontenit, în realităţile ei de fiecare zi, cu probleme asemănătoare cu cele ale Israelului din deşert. Ea este preocupată, azi ca şi ieri, să rezolve toate aceste probleme de viaţă, bine ştiind că soluţia ultimă a acestora este dincolo de marginile deşertului. Acolo se află şi pământul făgăduit pe care astăzi Biserica îl are în perspectiva anunţului evanghelic. De asemenea, Biserica este peregrină în istorie asemenea poporului evreu în deşert, ea fiind conştientă că este legată intim de Dumnezeu-Tatăl şi de Cristos-Fiul printr-un pact de legământ scris pentru vecie, graţie căruia Biserica primeşte nu gloria lui Dumnezeu, ca odinioară în cortul alianţei, ci Duhul lui Cristos cel Înviat.

Am intitulat prezentul articol, Viaţa lui Moise, o speranţă pentru noi azi. Prin acesta am voit să vă spun: Moise este garanţia noastră dar şi speranţa noastră de azi, pentru ca ”să ne înveţe legământul cu Domnul, precum şi poruncile şi îndreptările sale!” (Isus Sirah 45,5d).