“Voi sunteţi lumina lumii… Nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.” (Mt 5,14-16)

Isus le spune discipolilor săi, astăzi ca şi ieri: “Voi sunteţi lumina lumii, voi sunteţi sarea pământului”. Rostirea acestor cuvinte în celebrarea euharistică nu are doar scopul de a ne readuce în memorie un document antic, ca şi cum ar fi o frază frumoasă scrisă de un celebru scriitor. Cuvântul celebrat este rostit mereu, pentru noi, astăzi.

Cine este astăzi lumina lumii?

Gândul nostru zboară imediat la Papa, acest bătrân puternic care, transformând crucea în toiag, călătoreşte neobosit pe meridianele lumii anunţând vestea cea bună la toată făptura. Lumină a lumii este episcopul care nu precupeţeşte nici un efort pentru a-şi conduce turma pe calea mântuirii. Sunt sutele de preoţi care, în calitate de apostoli, propovăduiesc Evanghelia la toţi oamenii. Sunt apoi mii şi mii de tineri care se întâlnesc la Taize pentru a cânta şi a se ruga împreună. Sunt de asemenea centrele misionare din toată lumea unde se anunţă Cuvântul prin opere de binefacere: şcoli, spitale, distribuire de ajutoare, unde misionarii sunt încă persecutaţi, răpiţi şi ucişi în pentru credinţa lor. Sunt grupurile de rugăciune formate din persoane consacrate care alimentează rezervele de speranţă ale pământului. Iar în satele şi oraşele noastre sunt grupurile de voluntari care stau alături de cei care suferă, de cei marginalizaţi, de cei care sunt supuşi violenţei fizice şi psihice. Iată lumina lumii. Iată operele bune prin care se aduce slavă lui Dumnezeu.

E frumos să descoperi lumina lumii şi să recunoşti că întunericul nu are ultimul cuvânt, că minciuna, injustiţia, violenţa, alţi zei moderni nu pot triumfa.

Dar noi, părinţi creştini?
Dar familia creştină?

Cuvintele lui Isus, “voi sunteţi lumina lumii”, ne sunt adresate, în egală măsură, şi nouă: părinţi, copii, bunici! De ce e mai uşor pentru noi să recunoaştem lumina numai în sfinţi, în cei mari, în cei ce săvârşesc opere extraordinare? De ce să nu medităm la misiunea extraordinară a mamei şi tatălui de a fi “sare a pământului” pentru familia noastră, pentru cei de lângă noi, pentru cei care au nevoie de modele?

Să ne gândim: cei cărora Isus le adresa aceste cuvinte, cine erau? Oameni obişnuiţi, tineri şi bătrâni, pescari şi prostituate, farisei şi cărturari, oameni ai timpului său. Oameni din familii normale care mergeau la El, fiecare cu necazul lui, bolnavi şi păcătoşi, entuziaşti şi îndrăgostiţi de El, fascinaţi de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi lor le-a spus Isus: “Voi sunteţi sarea pământului”. Da, şi noi, familii care alcătuim poporul Său, părinţi, copii şi bunici, suntem chemaţi să fim “lumina lumii” şi “sarea pământului”. De ce tocmai noi? Şi în ce mod recunoaşterea noastră ca lumină a lumii poate da forţă, putere, încredere?

Exemplul personal al tatălui şi al mamei este “lumină” pentru micuţul care priveşte cu maximă curiozitate fiecare gest, ascultă fascinat fiecare cuvânt care iese din gura părinţilor, învaţă de mic “legea” care guvernează micul univers al familiei. Aşa cum e normal, fiii urmează exemplul părinţilor. Părinţii sunt “pietre vii” la temelia formării copiilor lor. Ei caută în părinţi, în tot ceea ce aceştia fac, modele de viaţă. Iată de ce familia îşi pune amprenta asupra comportamentului şi personalităţii fiilor. Dacă în familie copiii descoperă adevăratele valori religioase, etice, moral-creştine, cu siguranţă, la rândul lor, vor trăi viaţa proprie în conformitate cu aceste valori. Călăuziţi de “lumina” părinţilor, copiii nu vor umbla în “întuneric”, ci vor descoperi calea adevărului.

Familia constituie însă model şi în cadrul comunităţii parohiale. Iată un mic exemplu: într-o parohie zece perechi de logodnici se pregătesc pentru căsătorie. Alte cinci familii se pregătesc să-i întâlnească pe logodnici, să dea mărturie despre sacramentul căsătoriei aşa cum e trăit de ei înşişi, în viaţa cotidiană. Zece persoane care, prin simpla lor prezenţă alături de cei care se pregătesc să înceapă un drum în doi, întrebându-se ce înseamnă celebrarea dragostei lor în Dumnezeul Vieţii, se pronunţă în favoarea sacramentului căsătoriei. Sunt persoane care păstrează seminţe de speranţă şi mici lumini de mărturie a faptului că celebrarea sacramentului nu este doar o frumoasă amintire, cu fotografii sau film, a celei mai importante zile din viaţa lor în doi. Nu, sacramentul este înăuntrul vieţii lor cotidiene, ca semn al salvării. Isus e mereu prezent în mijlocul familiei lor, cu discreţie, devenind mesager şi martor al dragostei lor.

Vorbesc despre lucruri simple, cotidiene, chiar banale. Cum, întorşi de la lucru, binecuvântează masa, fericiţi de darul de a cina împreună, povestindu-şi cele de peste zi; cum hrănesc micuţul şi decid la care şcoală să-l înscrie; cum fetiţa mijlocie e suspectă de scarlatină; cum băiatul mai mare a avut o altercaţie cu cel mai bun prieten; cum sting lumina seara şi fiecare îi spune celuilalt, prin cuvinte sau gesturi: “Îţi voi fi fidel totdeauna, pentru că dragostea Lui îmi dă forţa de a te iubi şi azi la fel ca la început. Te iubesc.”

Iată, aceste familii, prin mărturia lor simplă, sunt lumina lumii. Aceste familii cred în Dragoste, sunt martori ai puterii dragostei, chiar dacă îşi recunosc limitele. Aici se aprinde o lumină pentru lume: aici ura, deziluzia, resentimentul, frica, suferinţa nu supravieţuiesc, deoarece Cristos este mereu prezent. Cele cinci cupluri care dau mărturie şi se îngrijesc de familiile creştine care urmează să se nască, chiar dacă nu sunt perfecte, au o lumină proprie de arătat, care reflectă lumina Aceluia de la care au primit misiunea de a fi martori, sare a pământului, modele de viaţă şi iubire.

Părinţi, să nu ascundem lampa sub obroc, căci am fost aleşi să fim lumină care luminează în întuneric şi martori ai lui Cristos până la marginile pământului. Părinţi, să trăim cu bucurie viaţa de familie, care este în esenţă o viaţă de adeziune, de urmare a Domnului Isus. Şi vom fi “sare” în “aluatul” lumii pe care El a venit să o mântuiască.