Omul simplu are o mare încredere în limba în care el vorbeşte şi în care i se vorbeşte. Dacă termenii limbajului cotidian sunt verificabili, el admite acest lucru uşor şi pentru alte domenii. Câtă influenţă le revine de aici celor abili întru mânuirea limbajului!

Este ştiut că printr-o susţinută strategie de publicare a unor false şi exagerate date statistice, “inginerii” limbajului statistic au reuşit să modifice de-a lungul câtorva ani mentalitatea publică, făcând credibilă necesitatea unei legi a avortului. A mărturisit-o Dr. Bemard Nathanson, unul dintre întemeietorii Societăţii NARAL.

Aceeaşi strategie au folosit-o apoi promotorii culturii morţii în crearea expresiilor care trebuiau să distragă atenţia de la uciderea pruncilor nenăscuţi. “Întrerupere de sarcină”, “extracţie menstruală”, “reglare a menstruaţiei”, “chiuretaj” etc.

În jurul anilor ‘60 ai secolului XX, s-au impus pe scară largă diferitele contraceptive. Până atunci termenul de “contracepţie” a fost acceptat la modul general cu semnificaţia sa originară care provine din latină (contra= opus, şi concepto = a concepe). Însă odată cu amplificarea şi diversificarea uzanţei acestora, diferite grupuri pro-abortive şi grupuri de control al populaţiei au început în mod premeditat să şteargă linia de demarcaţie dintre contraceptive, care previn unificarea ovulului cu spermatozoidul, şi abortive – care pun capăt vieţii fiinţei umane în fază de dezvoltare incipientă, după ce ovulul şi spermatozoidul au fost deja uniţi. Majoritatea contraceptivelor acţionează în ambele moduri, previn concepţia dar şi împiedică nidarea – moment fatal pentru viaţa umană deja concepută, însă ignorat şi şters cu bună ştiinţă din datele de informare de către medicii şi farmaciştii contracepţiei.

După Brian Clowes (1), acest “subterfugiu semantic s-a comis cu trei intenţii: 1. Pentru a anticipa schimbul avorturilor de la măcelăria chirurgicală la omorurile chimicale silenţioase, care sunt mult mai acceptabile pentru public; 2. Pentru a proteja accesibilitatea abortivelor în cazul în care avortul chirurgical ar fi interzis; 3. Pentru a promova folosirea abortivelor, care, ca şi categorie întreagă, au o rată mai mare de eficienţă.

Ca şi concluzie, toate dicţionarele medicale la ora actuală aşează contraceptivele în aceeaşi oală cu abortivele. De ex., Enciclopedia şi Dicţionarul Medicinei, Asistenţei Medicale şi a Sănătăţii Alinate, Miller şi Keane (ed. a treia, 1983), defineşte “contracepţia” ca şi “prevenire a concepţiei sau a nidării” şi înşiră pe lângă o serie de metode de ‘contracepţie’ toate pilulele de prevenire a naşterii şi sterilete, care ambele sunt abortive.

Singurele contraceptive adevărate sunt sterilizarea chirurgicală şi metodele de barieră, care includ condoame pentru femei şi bărbaţi, diafragma, spray-uri vaginale, geluri, creme şi supozitoare”. Însă această ultimă categorie au o rată considerabilă de eşec, până la 30-40 %.

Aborţioniştii vor să ne facă să credem că un copil nenăscut nu este viu şi că el provine din celule vii şi trece printr-o fază intermediară, până să ajungă la viaţa născută. Le place să folosească chiar termenul “produs abortiv”, ca nimeni să nu-şi aducă aminte că acolo este vorba de un trup omenesc neînsufleţit, sfârtecat şi omorât mişeleşte, care ar merita şi el o înmormântare creştinească prin nevinovăţia lui.

Unul din argumentele preferate ale aborţioniştilor este că nu se ştie momentul când începe viaţa – ceea ce nu este adevărat. De mult există acest consens între toţi remarcabilii oameni de ştiinţă, că viaţa începe odată cu fecundarea ovulului de către spermatozoid. Fiecare student ştie că diviziunea celulară nu are loc în organisme moarte sau neînsufleţite. Şi tocmai aceşti aborţionişti au la îndemâna cea mai simplă probă a vieţii intrauterine: ei o experimentează direct în timpul procesului “eliminării”.

Susţinătorii avorturilor susţin de multe ori surprinzătoare contorsiuni semantice, care conduc până la absurd, într-o completă detaşare de datele biologice sau medicale. În mod repetat ei demonstrează că inteligenţa şi învăţătura nu produc întotdeauna cunoaştere.

În 1970 a apărut un pasaj faimos într-un ziar din California care descrie exact ce anume au de făcut strategiştii pro-aborţionişti, cu scopul de a obţine avortul la cerere:

“Deoarece vechea etică nu a fost cu totul înlocuită, a fost necesar de a separa ideea avortului de ideea de ucidere, care continuă să fie respinsă de către societate. Rezultatul a fost o curioasă ocolire a faptului ştiinţific, după care fiecare, de fapt, ştie că viaţa umană începe odată cu concepţia şi este continuă, atât intra cât şi extrauterină, până la moarte. Gimnastica semantică destul de considerabilă, cerută pentru a percepe avortul ca fiind orice afară de luarea unei vieţi omeneşti, ar fi ridicolă, dacă ea n-ar fi emisă şi publicată destul de des sub auspicii sociale impecabile”(2).

(1) Brian Clowes, PhD, The Facts of Life, an Authoritative Guide To Life And Family Issues, Human Life International, Front Royal, Virginia, a doua ediţie, 2001, pag. 35.

(2) “A New Ethic for Medicine and Society”, 113 California Medicine 67, 68 (1970), pasaj citat de Brian Clowes în op. citată, pag. 158.