Presa românească din martie-aprilie 2002 a reprodus unele dispoziÅ£ii guvernamentale prin care se interzice evocarea favorabilă a unor acÅ£iuni ÅŸi persoane din perioada 1940-1944, ÅŸi se afirmă în acestea că poporul român nu s-a manifestat prin acÅ£iuni publice împotriva măsurilor dure, inumane, adoptate de autorităţile antonesciene împotriva populaÅ£iei evreieÅŸti din România. Se mai afirmă în aceste dispoziÅ£ii guvernamentale că în România de atunci ar fi existat un adevărat holocaust asupra evreilor. Tot de curând a fost realizat filmul “Amin”, de cineastul Constantin Costa-Gavras, în care autorul ÅŸi colaboratorii săi caută să aducă papei Pius al XII-lea, de fericită pomenire, învinuirea că ar fi fost indiferent la prigonirea evreilor de către naziÅŸti.

Când în 20 iunie 1942 s-a semnat “Protocolul Wannsee” privind exterminarea tuturor everilor1, autorităţiile horthyste din Ardealul de Nord, ocupat prin Diktatul de la Viena din septembrie 1940, au trecut la arestarea ÅŸi deportarea populaÅ£iei evreieÅŸti în lagăre de concentrare. Episcopul Dr. Iuliu Hossu a contactat ierarhia confesiunilor ungureÅŸti din Ardeal, făcând demersuri la autorităţile din Cluj ÅŸi la guvern ca să li se aplice un tratament mai uman. ÃŽn martie 1944 a cercetat familia Braunfeld ÅŸi pe evreii care erau în spitalul evreiesc. Cunoscând condiÅ£iile mizerabile în care se aflau evreii adunaÅ£i în ghetoul de la cărămidăria oraÅŸului, episcopul Iuliu a intervenit la prefectul judeÅ£ului ÅŸi la primarul oraÅŸului să li se asigure condiÅ£ii igienice, observând că ÅŸi câinele are dreptul acesta cu atât mai mult un om în veacul nostru de civilizaÅ£ie creÅŸtină. Evreii ÅŸi evreicele din ghetou, când primeau ceva însărcinări prin oraÅŸ, treceau ÅŸi pe la reÅŸedinÅ£a episcopală, unde erau primiÅ£i de episcop, care se interesa de soarta lor ÅŸi le dădea alimente. Toate acestea le-a făcut conÅŸtient că îşi îndeplineÅŸte o datorie umanitară faţă de cei năpăstuiÅ£i.2

Mărturisiri foarte preÅ£ioase face în privinÅ£a aceasta ÅŸi fostul ÅŸef-rabin al Clujului, Dr. Moshe Carmilly Weinberger: “ÃŽn timpul celui de al doilea război mondial nici America, nici Anglia nu au venit în ajutorul evreilor, nici măcar punându-le la dispoziÅ£ie un mic vas pentru a se duce într-un port străin. România în schimb a ajutat evreimea persecutată de naziÅŸti în două perioade: a) 1933-1940, când mii de evrei refugiaÅ£i din Germania hitleristă au fost primiÅ£i în România ÅŸi de aici unii în 1940, circa 2400, au plecat de la Sulina ÅŸi ConstanÅ£a cu vapoare în Palestina, ÅŸi b) între 1940-1944 când salvarea evreilor s-a făcut numai pe două căi: prin România ÅŸi peste Pirinei, în Spania. Din cei 180.000 de evrei din Transilvania nordică ocupată de horthyÅŸti, alături de cele două milioane de români ajunÅŸi minoritari în propriul lor pământ, au fost mulÅ£i salvaÅ£i refugindu-se în România. După declanÅŸarea războiului, în 22 iunie 1941, contra Rusiei, evreii între 18-48 de ani au fost încadraÅ£i de horthyÅŸti în detaÅŸamente de muncă unde au murit zeci de mii. Cei de acasă nu aveau voie să aibă funcÅ£ii la stat, să practice negoÅ£ul, să-ÅŸi exercite profesiunile libere. ÃŽn România lui Ion Antonescu deportarea evreimii a fost împiedicată de forÅ£e interne ÅŸi externe, deÅŸi practic era ocupată de naziÅŸti până în ianuarie 1941. România nu a fost aÅŸa de speriată de ocupaÅ£ia nazistă, iar opinia publică românească nu era ostilă evreilor. Astfel evreii refugiaÅ£i din Germania, Ungaria, Polonia ÅŸi Cehoslovacia au fost primiÅ£i în România ÅŸi li s-au deschis porturile ConstanÅ£a ÅŸi Sulina. ÃŽntre Cluj-Turda au fost salvaÅ£i circa 6-8.000 de oameni în 1943 ÅŸi 3-4000 în aprilie-iunie 1944, iar în iulie 1944 peste 4.000. Pe linia Oradea-BekeÅŸ Csaba-Arad, 6.000, iar prin LuduÅŸ-SărmaÅŸ circa 1.000. Raoul Åžerban, cu atelierul său de pictură ÅŸi profesorul dr. Coriolan Tătaru au ajutat mult în acÅ£iunea de salvare a evreilor. Un ajutor substaÅ£ial l-a acordat Episcopul Dr. Iuliu Hossu care “mi-a cerut lista acelor meseriaÅŸi, negustori ÅŸi muncitori evrei care nu aveau serviciu ÅŸi pe care i-a ajutat”. ÃŽn primăvara anului 1944 au acÅ£ionat Dr. Emil HaÅ£ieganu, Ep. Iuliu Hossu, Aurel Socol ÅŸi mulÅ£i preoÅ£i greco-catolici ÅŸi ortodocÅŸi: Titus Moga, Florea MureÅŸan, protopop ortodox al Clujului, Vasile AÅŸtileanu, secretarul episcopului Hossu, Cosma Stănescu, precum ÅŸi Eugen Filotti, ambasadorul României la Budapesta, Mihai Marina, consulul României la Oradea, colonelul Mihai Gurgu, ataÅŸat militar român cu maÅŸina căruia au trecut mulÅ£i evrei frontiera în România. Printre cei trecuÅ£i în România a fost ÅŸi rabinul-ÅŸef Moshe Carmill Weinberger al Clujului cu soÅ£ia, fugiÅ£i din Aiton la BucureÅŸti unde i-au ajutat Raoul Åžerban, Iuliu Maniu ÅŸi Mihai Antonescu, de unde cu documente au plecat în Palestina, din ConstanÅ£a, în 1944. Iuliu Maniu le-a dat 12 formulare pentru a veni la BucureÅŸti, în alb, pentru a salva viaÅ£a multor evrei. La BucureÅŸti l-a însoÅ£it pe rabinul-ÅŸef Moshe, dr. W Fildermann, A.L. Zissu, A. Iancu care au înfiinÅ£at, în iunie 1944, Biroul Orat pentru a facilita expedierea everilor cu vapoare ÅŸi ÅŸalupe spre Palestina, printre vasele hitleriste. Ungaria a asasinat 80% din evreii săi pe care i-a trimis la Auschwitz, Maidanek, în timp ce România a vrut să salveze ceea ce se mai putea salva. “Hitler a pierdut războiul, evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi; lumea ÅŸi-a pierdut umanitatea, la fel ÅŸi iubirea creÅŸtinească a aproapelui. Poporul român s-a străduit în schimb să-ÅŸi salveze credinÅ£a în omenie. Iar noi – evreii – îi suntem ÅŸi îi rămânem recunoscători pentru aceasta”. (Moshe Carmilly, New-York, mai 1988).3

“Am venit să mulÅ£umesc poporului român, prietenilor mei care ne-au deschis uÅŸa”, aÅŸa a afirmat Rabinul-ÅŸef dr. Moseh Carmilly Weiberger în interviul acordat scriitorului Mircea Vaida, reîntors în Cluj în 1988 să-ÅŸi revadă comunitatea ÅŸi sinagoga unde a slujit, după 44 de ani petrecuÅ£i la New-York. Cu acest prilej a depus o coroană de flori roÅŸii pe mormântul lui Emil HaÅ£ieganu, însoÅ£ită de inscripÅ£ia: “Curajosului ÅŸi înÅ£eleptului conducător al românilor din Transilvania de Nord, care în timpul suferinÅ£ei noastre din 1940-1944 a contribuit la salvarea a mii de evrei. Cu recunoÅŸtinţă”. ÃŽn acest interviu mărturiseÅŸte, pe lângă cele scrise în “Almanah estival Luceafărul”, BucureÅŸti, 1988, p. 49, ajutorul acordat salvării vieÅ£ii evreilor, pe lângă cei amintiÅ£i, ÅŸi din partea lui Gheorghe Giurgiu, redactorul ÅŸef al ziarului “Ardealul”, profesorul Tudor Bugnariu, consilierul Ion Isaiu la Oradea, avocatul Iuliu MicÅŸa din Dej.4

Câteva date biografice privind viaÅ£a rabinului-ÅŸef Moshe Carmilly sunt utile pentru orientarea activităţii sale. S-a născut în 1908 la Budapesta. Åžcoala primară a făcut-o la Satu-Mare cu învăţătorul Sima. Este laureat al Diplomei de Onoare oferită de Universitatea din Budapesta, al premiului literar Karoly Roboz, autor a numeroase lucrări de istorie, critică literară ÅŸi de artă iudaică (Institutul de Studii Iudaice, înfinÅ£at în Cluj în 1990 îi poartă numele). Diploma de rabin a obÅ£inut-o prin studii ÅŸi examene la BucureÅŸti. “ÃŽnainte cu câteva săptămâni de deportare, Moshe Carmilly soseÅŸte la BucureÅŸti. Solicită liderilor comunitari din România, Åžef Rabinului Safran, doctorului Fildeman, cunoscutul sionist A.I. Zissu, să-ÅŸi unească eforturile pentru salvarea evreilor din Nordul Transilvaniei. Safran apelează la NunÅ£iul Papal, Fildeman la ambasadorii Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii ÅŸi-l însoÅ£eÅŸte pe Carmilly la sediul Crucii RoÅŸii InternaÅ£ionale din BucureÅŸti. Zissu obÅ£ine de la autorităţile româneÅŸti asigurări legale pentru refugiaÅ£ii existenÅ£i în România. Cu ajutorul doctorului Sorban se întâlneÅŸte cu Iuliu Maniu, care oferă 1200 de vize de intrare în Å£ară pentru evreii refugiaÅ£i din Cluj, încercând să tranziteze România”.5

“ÃŽn acele vremuri grele ÅŸi tulburi, când era cea mai mare nevoie de ajutor, doi episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu ÅŸi Marton Aron, primul greco-catolic, al doilea romano-catolic, au oferit un exemplu al umanitarismului lor. Pe episcopul Iuliu Hossu nu l-am cunoscut personal. Cei care-l cunoÅŸteau îmi spuneau că era un om înÅ£elept, înzestrat cu însuÅŸiri deosebite. Pe lângă înÅ£elegere ÅŸi iniÅ£iativă el era generos ÅŸi gata de sacrificii… Episcopul Iuliu Hossu ÅŸi-a concentrat generozitatea într-o Chemare adresată românilor din Ungaria pentru ajutorarea evreilor, text aflat, după mărturia profesorului Raoul Åžerban, în arhiva personală a lui Gh. Giurgiu, redactor-ÅŸef al ziarului “Ardealul” din Cluj, în anii 1940-1944. Iată textul acestei Chemări: <>. Eu însumi – zice rabinul-ÅŸef Moshe Carmilly – însoÅ£it de Ernest Hatsezgi, l-am vizitat pe ministrul prof. Emil HaÅ£ieganu. Cererea mea a fost să intervină la autorităţile din BucureÅŸti în favoarea refugiaÅ£ilor care vor sosi acolo, nu cumva să fie trimiÅŸi înapoi”.6

“ÃŽn mai 1988 când am vizitat Clujul, am ascultat emoÅ£ionat relatarea unei evreice, la cantina Comunităţii, pe care episcopul Iuliu Hossu a salvat-o de la deportare, ascunzându-se într-o încăpere din prejma catedralei greco-catolice”.7 “Ne-am exprimat recunoÅŸtinÅ£a faţă de episcopul Iuliu Hossu ÅŸi ministrul Emil HaÅ£ieganu atunci când în mai 1988 am depus coroane de flori la mormintele lor”.8 Iată textul ce a însoÅ£it coroana de flori depusă pe mormântul cardinalului Iuliu Hossu în Cimitirul Belu Catolic din BucureÅŸti: “Cardinalului Iuliu Hossu care în anii 1940-1944 a contribuit la salvarea de la moarte a mii de evrei în Transilvania de Nord. Cu recunoÅŸtinţă, dr. Moshe Carmilly, ÅŸef-rabin al Clujului”. (va urma)

1) Oliver Lusting, Dicţionar de lagăr, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1982, p.274; 2) Pr. Prof. dr. Silviu Augustin Prunduş, Şematismul Eparhiei greco-catolice române de Cluj-Gherla, 1947, Cluj, 1947, p. 72; 3) Almanah estival `88, Luceafărul, Bucureşti, 1988, p. 49. 4) Tribuna, nr. 23, 1988, Cluj; 5) Iulia Deleanu, Carte de neuitare, Ed. Kritarion, Bucureşti, 2000, p.35 şi 256; 6) Moshe Carmilly Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 166 şi 175; 7) Ibidem, p. 167; 8) Ibidem, p 178.