În pregătirea noastră pentru jubileul a două milenii de creştinism, anul 1997 este rezervat întăririi credinţei noastre în Cristos. Având în vedere această intenţie a Bisericii, câteva consideraţii despre evlavia către Inima preasfântă a lui Isus, în cinstea căreia e consacrată luna iunie, cred că, sunt binevenite.

Cultul Inimii lui Isus s-a generalizat relativ recent în Biserică. Sfinţii Părinţi, deşi n-au vorbit direct despre acest cult, totuşi credincioşi fiind intenţiei sfântului Ioan din Evanghelia sa (cap. 19,35), au văzut în vărsarea totală a sângelui şi a apei din Inima Mântuitorului răstignit simbolul Bisericii născânde (cf. „Tractatus in Ioannem” al sfântului Augustin).

În Evul Mediu meditarea suferinţelor lui Cristos conducea, nu numai la acele „mistere”, care erau reprezentări artistice ale pătimirii Domnului, dar şi la concentrarea sufletelor pioase asupra Inimii preasfinte a lui Isus, sediul iubirii dumnezeieşti, care a fost străpunsă de suliţa soldatului pe Calvar. Astfel am putea consemna apariţia primelor devoţiuni către Inima lui Isus în mănăstirile benedictine şi cisterciene. Ştim că sfânta Gertruda (+ 1334), superioara unei astfel de mănăstiri, a avut o vedenie în care Isus îi cerea inima ei promiţând să pună în pieptul ei Inima sa preasfântă.

Sfântul Ioan Eudes e primul iniţiator al evlaviei către Inima preasfântă a lui Isus prin înfiinţarea la Caen în 1643 a congregaţiei sale eudiste. El întocmeşte prima schemă de cult liturgic în cinstea Inimii lui Isus şi a Inimii neprihănite a Mariei. Devoţiunea iniţiată de sfântul Ioan Eudes are un caracter simbolic. Inima lui Isus şi Inima neprihănită a Mariei simbolizează sentimentele cele mai frumoase ale lui Isus şi ale sfintei Fecioare Maria, cum ar fi mila şi iubirea lor deosebită faţă de noi.

Cei ce vor duce la o mare răspândire cultul Inimii lui Isus vor fi sfânta Maria Margareta Alacoque (1647-1690) de la mănăstirea vizitandinelor din Paray le Monial (Franţa) şi spiritualul ei pr. Claudiu de Colombière. Caracteristica devoţiunii propagate de sfânta Maria Margareta Alacoque este contemplarea Inimii materiale a Mântuitorului omorât pentru păcatele noastre, Inimă ce e din nou rănită de infidelitatea creştinilor reci de azi şi care totuşi arde din dragoste către ei. „Iată Inima care atât de mult iubeşte pe oameni şi cu toate acestea nu primeşte în schimb decât indiferenţă şi răceală, „i-a spus Isus sfintei la o apariţie arătându-i Inima sa în flăcări.

Cultul modern al Inimii lui Isus, ce s-a generalizat în Biserică prin scrierile sfintei Maria Margareta Alacoque este un cult euharistic de ispăşire şi reparare ale ofenselor faţă de Mântuitorul prin neglijenţa creştinilor de azi faţă de sfânta Taină din tabernacol. Astfel a apărut şi practica novenei de nouă vineri întâi din lună cu primirea sfintei Împărtăşanii, de care e legată o serie de promisiuni deosebite ale Inimii preasfinte, practică propusă de însuşi Mântuitorul prin sfânta Maria Margareta Alacoque.

Nu putem încheia aceste scurte consideraţii despre evlavia către Inima lui Isus în istoria Bisericii fără să pomenim de enciclica papei Pius al XII-lea „Haurietis aquas in gaudio” în care găsim un adevărat bilanţ spiritual şi o adevărată teologie a cultului Inimii preasfinte a lui Isus. Prin acest cult se reînnoieşte doctrina sfântului Paul despre trupul mistic al lui Isus, ca şi practica primirii cu evlavie a sfintei Euharistii.