Iudaismul este alături de creştinism şi islam, una dintre cele trei mari religii ale lumii. Evreii sunt unul dintre puţinele popoare antice care şi-au păstrat neştirbită identitatea etnică.

Hans Kung scrie în Le judaïsm referitor la acesta că este o religie etnică, "religia unui popor", o religie care a făcut istoria lumii, care a traversat istoria lumii. E una dintre cele mai vechi religii de pe pământ, care în ciuda persecuţiilor incredibile, se menţine vie până în ziua de astăzi.

În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de iudaism indică istoria generală a poporului ebraic, de la începuturile sale în epoca biblică, până în ziua de astăzi. Iudaismul îşi defineşte propria identitate prin permanenta exegeză a Biblei ebraice şi a istoriei poporului evreu, prevestită în textele biblice.

Conform Eliade & Culianu poporul evreu îşi face apariţia în istorie după 2000 î.Cr. El provine, parţial, din amoriţii care s-au instalat în Mesopotamia la sfârşitul mileniului al treilea. După Biblie, strămoşii lui Israel sosesc în Egipt ca oameni liberi, dar cad mai târziu în sclavie (sclavia egipteană). Ei au ieşit cu miile din Egipt, pe la 1260 î.Cr., urmându-l pe profetul Moise. S-au instalat în Canaan şi au format acolo 12 triburi. Au ocupat astfel pământul făgăduit de Dumnezeu acestui popor.

Iudaismul este o religie care are la bază Biblia (ebraică) şi Talmudul. Biblia ebraică e o culegere de 39 de cărţi împărţită în trei părţi: Legea (în ebraică Torah), Prorocii, Scrierile.

Teologia ebraică

Acest popor s-a afirmat în lume ca un popor exclusiv monoteist. Dumnezeu este unul singur şi fără egal. Încă din momentul când îl cheamă pe Avraam să iasă din Ur-ul Chaldeii, El îşi descoperă unicitatea Sa, într-o lume rătăcită spre politeism. De aceea şi dând poruncile, Decalogul lui Moise, El insistă: "Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!" Dumnezeu este creatorul şi stăpânul universului, El conferă existenţă tuturor existenţelor, este veşnic, atotînţelept, călăuzitor şi omniprezent. Este numit şi: Elohim (Dumnezeu), YHWH (Cel care există pentru /prin Sine), Adonai (Stăpân), El Şadai (Dumnezeu Atotputernic), El Olam (Dumnezeul cel veşnic).

Semnul legăturii sau al legământului dintre Dumnezeu şi fiecare evreu este tăierea împrejur a bărbaţilor şi îndeplinirea cu stricteţe a prevederilor legii divine în toate privinţele.

Iudeii acordă o deosebită importanţă vieţii religioase. Stan Alexandru în Istoria Religiilor descrie câteva elemente care ţin de viaţa lor religioasă şi anume: locaşurile de cult, sacerdoţiul, jertfele, sărbătorile, rugăciunea.

Locaşurile de cult

La început evreii au fost un popor de păstori. Iniţial ei s-au închinat lui Dumnezeu în locurile de popas, fără să aibă sanctuare propriu zise. Abia după robia egipteană, după exod, la începutul peregrinării prin pustiul Sinai, evreii au construit un cort sfânt, ca loc de păstrare a chivotului Legii şi de jertfă pentru curăţirea păcatelor poporului.

Cortul era compus din două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor. În Sfânta aveau acces preoţii iar în Sfânta Sfintelor numai marele preot, o singură dată pe an, iar atunci rostea numele lui Dumnezeu.

Primul templu a fost zidit de către Solomon, după exodul din Egipt. Templul a fost devastat şi ruinat în timpul cuceririlor balcanice. Regele Nabucodonosor a pus să se de-a foc Templului şi a dărâmat zidurile Ierusalimului.

Nevoia de cult, prezentă în orice oraş din Palestina a dus la construirea unor locaşuri speciale. Acestea sunt sinagogile. Acolo se păstrează sulurile cu texte sfinte şi tot acolo se desfăşoară cultul local.

Sacerdoţiul

Funcţia sacerdotală a fost îndeplinită individual de fiecare dintre patriarhii Vechiului Testament (VT) începând de la Avraam, fără să fie vorba de o preoţie specializată. De astfel, jertfa şi rugăciunea s-au adus în cort până la instituirea preoţiei lui Aaron. Preoţia a fost instituită prin poruncă divină, de către Moise în cadrul tribului lui Levi. Aaron a devenit mare preot printr-o sfinţire specială, după primirea Legii şi construirea Cortului mărturiei.

Consacrarea s-a făcut prin ungere cu sânge din jertfa unui berbec, apoi prin stropire cu mir şi sânge.

Sub autoritatea marelui preot se aflau preoţii, şi aceştia au fost consacraţi în mod special. Ei erau ajutaţi în slujba lor de leviţi. Toţi purtau veşminte speciale. Marele preot având câteva semne distinctive şi un plus de veşminte, pentru a-l deosebi de toţi ceilalţi.

Jerftele

Jertfele ebraice au fost întotdeauna din animale. Un singur caz de jertfă umană este amintit în VT, când Avraam primeşte poruncă să-l jertfească pe unicul său fiu, Isaac, dar când toate erau gata, îngerul Domnului îl opreşte pe jertfitor, întrucât Dumnezeu a văzut dovada credinţei sale.

Jertfele din VT sunt speciale; ele sunt din animale curate dar şi din cereale şi produse derivate din cereale. Au existat jertfe de ardere de tot unde materialul jertfei se incinera complet, dar şi jertfe parţiale, unde o parte din trupul animalului, în special grăsimea se ardea, restul fiind consumat ca hrană. Se aduceau şi jertfe de păsări: turturele sau porumbei. De obicei întâiul născut trebuia răscumpărat prin jertfă, deoarece el aparţinea prin definiţie lui Dumnezeu. La fel şi în ce priveşte rodul turmelor şi a ogoarelor. Odată cu dărâmarea templului lui Irod cel Mare a încetat şi aducerea de jertfă la templul din Ierusalim. Ea a rămas însă într-un fel până astăzi, în cadrul tăierilor rituale.

Sărbătorile

Şabatul este zi de odihnă în mod obişnuit.

1. Ros Hasana e cea mai mare sărbătoare din anul calendaristic ebraic; serbată la începutul lunii septembrie, e o zi de pocăinţă în care fiecare evreu îşi face un examen de conştiinţă.

2. Yom Kipur este ziua Purificării. E o zi de post şi de iertare a păcatelor.

3. Şukkot ţine 7 zile; e o sărbătoare a colibelor sau a corturilor amintind de peregrinarea evreilor în pustiu. Este totodată o sărbătoare a culesului la care se binecuvintează lămâile şi se poartă ramurile de palmier, mirt şi salcie.

4. Hanuca, o altă mare sărbătoare. Se aprind lumânări timp de o săptămână, plecând de la una în prima seară şi adăugându-se mereu câte una la fiecare apus de soare din acele şapte zile.

5. Hamisa Asar Bisvat este sărbătoarea când se mănâncă fructe proaspete îndeosebi portocale.

6. Purim aminteşte de salvarea poporului evreu de la un masacru ordonat de Aman. Este o ocazie deosebită, un carnaval al triumfului. Se citeşte cartea Esterei în care se relatează întâmplarea care stă la originea serbării.

7. Pesah este Paştele. Aminteşte de ieşirea evreilor de sub robia egipteană. Se mănâncă azimă, carne de miel cu ierburi amare şi se bea vin în amintirea plecării din Egipt.

8. Şavuot, sărbătoarea săptămânilor, a secerişului la cincizecime, atunci se petrece în priveghere şi se citeşte din Tora.

Rugăciunea

Viaţa spirituală a evreilor este marcată puternic de rugăciune; aceasta se face în mod public dar şi individual. Rugăciunea principală a fiecărui serviciu divin este "semone esre" sau cele 18 binecuvântări.

Rânduieli de rugăciune pentru diverse prilejuri se găsesc în cartea de rugăciuni zilnice şi în Mahor; cartea de rugăciuni pentru zilele de sărbătoare. Pentru rugăciunea în comun ce se face în lăcaşul de cult sunt necesare 10 persoane de parte bărbătească toate trecute de vârsta de 13 ani, majoratul religos.

Rugăciunea publică se face şi în ocazii speciale, nu numai la sărbători; ea are un caracter aparte la nuntă şi la înmormântare sau în diferitele momentele solemne din viaţa comunităţii.

Rugăciunea individuală este obligatorie pentru bărbaţi. Aceştia având şi o ţinută obligatorie pentru rugăciune.

Rugăciunea preferată a iudeilor este Sema Israel: "Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei fi plecat în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile casei tale. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-L adori şi pe numele Lui să juri.” (Deuteronom 6, 4-13)

Ce (nu) au evreii, conform lui Hans Küng:

- au un stat fără a avea unul: pentru că după exilul babilonean evreii locuiesc pe întreg teritoriul pământului.

- sunt un popor fără a fi unul: pentru că sunt o entitate internaţională, ei acum sunt şi ruşi, francezi, italieni… israeliţi locuind în străinătate.

- o rasă fără a fi una: israeliţii sunt multirasiali, cu oameni de toate culorile pielii.

- o singura limbă? Da şi nu. Nu au nici limbă, nici cultură comună tuturor evreilor. Mulţi evrei nu cunosc limba ebraică.

- o singură comuniune religioasă? Da şi nu pentru că unii evrei nici nu cred în Dumnezeu şi afirmă că iudaismul nu are nimic de-a face cu realitatea, alţii însă sunt religioşi.

Asemănări dintre iudaism, creştinism şi islam, conform lui Hans Küng:

- originea şi limba lor semitică: în structura şi vocabularul său, araba e asemănătoare cu ebraica, de asemenea cu aramaica pe care a vorbit-o şi Isus Cristos şi a credinţelor primitive.

- credinţa în singurul şi acelaşi Dumnezeu a lui Avraam, strămosul lor care în cele trei tradiţii, e marele martor al acestui unic şi adevărat Dumnezeu viu.

- viziunea asupra istoriei orientate spre un final care nu este gândit în termeni de "ciclu cosmic", o istorie orientată spre universal, care s-a deschis cu creaţia realizată de către Dumnezeu şi se continuă în timp, orientată spre un final.

- aspectul profetic şi revelaţia consemnată o dată pentru toţi în Sfânta Scriptură.

- etos-ul fundamental a unei umanităţi elementare, fondată pe voinţa Dumnezeului unic: cele 10 porunci.

- aceste trei religii avraamice, iudaismul, creştinismul şi islamul, constituie mişcarea monoteistă universală spre o orientarea etică.