Pe 28 iunie, cu celebrarea solemnă a Vesperelor (Vecerniei) în Basilica “San Paolo fuori le mura” Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, împreună cu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, au inaugurat “Anul paulin” care va dura până la 29 iunie 2009. M-am bucurat că la sfârşitul acestei ceremonii a luat cuvântul Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu I şi i s-a adresat Sfântului Părinte cu “venerabile frate” scoţând în evidenţă că Sfântul Apostol Paul este cinstit atât în Biserica Romei cât şi în Biserica Constantinopolului şi poate fi apostolul care contribuie la unitatea Bisericii. Totodată, în ziua de 29 iunie, Patriarhul Ecumenic, împreună cu o delegaţie a Constantinopolului, a participat la Liturghia pe care Sfântul Părinte a celebrat-o în Basilica Sfântul Petru. Deşi nu sunt exeget, aş dori ca în acest An paulin să-mi aduc contribuţia de fiu al Bisericii Catolice pentru cunoaşterea îndeaproape a Sfântului Paul, Apostolul neamurilor. Îl voi considera pe Sfântul Apostol Paul în diferite ipostaze ale activităţii sale apostolice şi misionare. Dar, mai întâi, câteva gânduri despre originea şi personalitatea acestui apostol.

Aş începe chiar cu cele ce spune Paul referitor la descendenţa sa: este mândru de originea sa şi se laudă de două ori. Iată ce le scrie Filipenilor: “Dacă un altul crede că-şi poate pune încrederea în trup, cu atât mai mult eu, circumcis în a opta zi; din poporul lui Israel, tribul lui Beniamin, evreu dintre evrei; după Lege, fariseu” (Fil 3,4-5). În 2Cor, le spune celor care-l contrazic: “Dacă s-ar mândri cineva, mă pot mândri şi eu: sunt ei evrei? Sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Sunt şi eu. Sunt ei descendenţa lui Abraham? Sunt şi eu” (2Cor 11,21-22). În ambele texte, Sfântul Paul susţine simplu că este israelit, dar şi evreu. Aceste două cuvinte se suprapun, căci ambele erau folosite în timpul lui Paul pentru a identifica un iudeu, dar când sunt folosite împreună, adaugă o anumită nuanţă. În opoziţie, israelit/israelitic, care are o semnificaţie clară, cuvântul ebraic este deseori folosit în Noul Testament pentru a arăta limba vorbită de iudeii din Palestina. Sfântul Luca, de exemplu, relatează în Faptele Apostolilor 22,2 că Paul vorbea mulţimii din Ierusalim în ebraică. Totuşi, ebraica era mai puţin vorbită, căci, de fapt, Ioan identifică ebraica cu aramaica (In 19,13) ca limba predominantă în Palestina secolului I.

Paul revendică cu mândrie faptul de a fi un evreu de limbă aramaică, pentru că, de fapt, el a moştenit această limbă de la părinţi. Deducem, de aici, că familia sa era de origine palestiniană, pentru că evreii care trăiau în afara ţării sfinte nu aveau nevoie de aramaică. Ei foloseau dialectul local pentru relaţiile zilnice şi vorbeau greaca pentru a comunica cu lumea largă. Pentru evreii din diaspora a fost necesar să se traducă în limba greacă Biblia ebraică. Paul – poate credeţi că este o noutate – din naştere era galileean. Sfântul Ieronim este unicul autor care susţine originea galileeană a lui Paul în Commentaria in Epistolam ad Philemon, vv. 23-24, De viris illustribus 5, bazându-se pe un izvor a cărui credibilitate este întărită de faptul că inventarea sa n-ar fi avantajat pe nimeni. Părinţii lui trăiau în Giscala (astăzi El-Ghis), un sat în munţii Galileei de sus. Credem că Paul ar fi avut circa 2 ani când viaţa liniştită a părinţilor săi a fost schimbată brutal.

Regele Irod cel Mare a murit şi după moartea sa, poporul care-l ura, s-a revoltat împotriva fiilor săi. Aceştia însă au cerut sprijinul Romei pentru a linişti poporul şi Varo, guvernatorul Siriei, a intervenit în Palestina cu două legiuni ; a distrus oraşul Sefforis, capitala Galileei. Mulţi galileeni au fost ucişi, alţii au fost luaţi prizonieri şi duşi în diferite regiuni. Astfel, părinţii şi micul Saul au ajuns în Tars. Tarsul era capitala provinciei romane Cilicia Pedia – o localitate situată pe râul Cidno şi avea o istorie veche de 4000 de ani. Tars era situat pe una dintre cele mai mari căi de comerţ ale lumii antice, care lega Siria şi regiuni din Orient cu Asia Mică şi Marea Egee. În câmpia foarte rodnică şi bine irigată creşteau cereale, struguri şi, mai ales, inul care furniza materia primă pentru îndeletnicirea principală a regiunii. Având în vederea puterea economică a Tarsului, conducătorii civili de odinioară au adus aici greci şi evrei şi astfel Tarsul a devenit o cetatestat greacă. Devenind o cetate foarte cunoscută, impresionându-l pe Iulius Cezar, acesta îi schimbă numele în Iuliopolis. Marc Antoniu, voind să răsplătească lealitatea cetăţenilor faţă de Iulius Cezar le acordă cetăţenilor Tarsului libertate şi imunitate de taxele imperiale. Acest privilegiu rar pentru o societate care nu fusese o colonie romană a fost confirmat de Octavian, viitorul împărat Augustus. Astfel, putem explica cum cetăţenia romană a fost moştenită şi de familia lui Paul pentru că se aminteşte în Fapte că Paul a moştenit cetăţenia romană (Fap 22,27-28).

Nu ştim exact câţi ani avea Paul când a dobândit această cetăţenie, pentru că nu avem informaţii sigure despre copilăria sa. Totuşi trebuie să ţinem cont de doi factori: primul este că părinţii săi erau buni meseriaşi, astfel încât Paul, încă din adolescenţă, era obişnuit cu munca manuală despre care vorbeşte cu mândrie. Al doilea factor e că scrisorile Sfântului Paul probează că a primit o educaţie foarte bună, atât religioasă cât şi civilă. Şi acest lucru era un privilegiu foarte scump pentru majoritatea evreilor. Sigur, părinţii săi au trebuit să plătească aceste studii şi suntem siguri că Paul nu a fost obligat să muncească în tinereţe.

În ceea ce priveşte instrucţia religioasă, Paul cunoaşte foarte bine traducerea greacă a Sfintelor Scripturi. El citează din ele cam de 90 de ori şi, în Scrisori, putem găsi multe alte aluzii şi rezonanţe. Modul în care foloseşte Scripturile poporului său trădează familiaritatea profundă cu ele; pe lângă educaţia familială se observă frecventarea sinagogii. El aminteşte textele pentru că era convins că Scripturile îi vorbesc lui personal. Erau glasul prezentului şi nu al trecutului. Această revelaţie a grijii lui Dumnezeu evocă o dragoste care-i permitea lui Paul să folosească Scripturile cu o libertate inexplicabilă pentru noi. Calitatea educaţiei civile a lui Paul se vede nu numai în stăpânirea limbii greceşti, dar şi în modul în care-şi redactează conţinutul scrisorilor. Era un scriitor fin şi folosea limba greacă pentru a-şi transmite gândurile şi emoţiile. Stăpânirea figurilor stilistice şi structura retorică a scrisorilor sale pot fi rodul unui studiu serios şi al unei practici îndelungate.

Cronologia vieţii Sfântului Paul

Primii ani ai sec. I d.C.
Deportarea părinţilor lui Saul (Paul) la Tars, în Cilicia.

Între 6 şi 10
Naşterea lui Saul (Paul) la Tars, în Cilicia – cel mai probabil în anul 8 d.C.

În jurul anului 15
Saul (Paul) vine la Ierusalim pentru studii.

Anul 33
Convertirea lui Saul (Paul) pe drumul Damascului (Fap 9).

Anul 34
Şederea în ţinutul Nabateenilor (Gal 1,17).

Anul 37
Revenit la Damasc, se vede nevoit, la scurt timp, să fugă din cetate pentru a scăpa de urmărirea etnarhului regelui Aretas (Gal 1,17) .

Anul 41
Tulburări în sânul comunităţii iudaice (din care cei care cred în Isus ca fiind Mesia/Cristos) din Roma din cauza unui oarecare “Chrestos”. Edictul împăratului Claudiu împotriva unei părţi a evreilor din Roma. Prima călătorie misionară a Apostolului împreună cu Ioan Marcu, sub coordonarea lui Barnaba (Cipru şi Anatolia).

Iarna dintre anii 45-46 la Antiohia
Cea de-a doua călătorie misionară a Apostolului împreună cu Silas, fără Banaba, conducător fiind Paul. La sfârşitul călătoriei, echipa misionară revine la Antiohia.

Vara anului 46
Călătorie către Galaţia de Nord, urmată de evanghelizarea Macedoniei: Filipi, Tesalonic, Berea, trecere prin Atena. Şedere la Corint (18 luni) pentru fondarea unei comunităţi. Întoarcere la Antiohia după ce, în prealabil, a debarcat la Cezareea.

Anii 49-50
Participarea Apostolului la Conciliul de la Ierusalim, împreună cu Barnaba şi cu Tit (“după 14 ani” Gal 2,1). Paul revine la Antiohia. Incidentul cu Petru (Gal 2,11-14).

Anul 50
Apostolul se instalează la Efes care devine centrul său de răspândire misionară.

Anii 51-52
Pe timpul proconsulatului lui Galion, Paul compare în faţa lui într-un moment în care se afla în trecere prin Corint. Ulterior Apostolul se îndreaptă către Antiohia.

Anii 53-58
A treia călătorie misionară.

Anul 58
Arestarea Apostolului la Ierusalim. Captivitatea lui la Cezareea.

Anii 61-63
Captivitatea lui Paul la Roma în aşteptarea înfăţişării sale în faţa împăratului.

Anul 64
Martiriul Apostolului la Roma (prin decapitare).