“Fraţilor! Rămâneţi cu bucurie, năzuiţi la desăvârşire; îmbărbătaţi-vă, fiţi un singur simţământ, trăiţi în pace, iar Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi!” (2Cor 13,11).

Apostolul Paul a avut o viaţă destul de trepidantă în slujba lui Isus. Aşa cum ne mărturiseşte el însuşi, s-a angajat cu trup şi suflet pe urmele lui Isus Cristos, pe care l-a slujit cu dragoste, l-a iubit cu toate puterile sale şi l-a urmat în toate, până în îndepărtata Romă, unde şi-a dat viaţa pentru credinţă. De la Paul avem atâtea de învăţat, deşi de la moartea sa au trecut două mii de ani; peste viaţa şi activitatea sa nu s-a aşternut praful istoriei şi al uitării.

După convertirea sa, Paul a rămas, vreme de trei ani, în regiunea Damascului, meditând la învăţătura lui Cristos şi rugându-se mult pentru el şi pentru alţii, înainte de a merge la Ierusalim, unde îl va cunoaşte pe apostolul Petru, cel căruia Cristos “i-a încredinţat cheile Împărăţiei Cerurilor”(Mt 16,19). Despre toate acestea, Paul ne vorbeşte în scrisoarea sa adresată Galatenilor, pe care v-aş îndemna din inimă să o citiţi, aşa cum vă îndemn să faceţi şi cu cele trei călătorii misionare ale lui Paul, din Faptele Apostolilor.

După o împărţire tacită între creştinii proveniţi din iudaism şi cei proveniţi din păgânism, Paul s-a ocupat de convertirea păgânilor, mai precis a grecilor şi, mai târziu, a romanilor, aşa cum Petru s-a preocupat de convertirea evreilor (Gal 2,8). A făcut-o cu mult zel şi dăruire. L-a luat pe fiecare aşa cum era, cu greşeli şi lipsuri, respectându-i calităţile şi puterea de a iubi sau de a fi iubit, după cum stă scris: “Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii, ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos de pe lume şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu!” (1Cor 1,27-29). Acesta a fost crezul apostolului Paul, înainte de a pleca la drum.

În prima sa călătorie misionară, (Fap 13,13-15,35) Paul ia cuvântul sâmbăta, în sinagoga din Antiohia Pisidiei, unde a vorbit poporului despre Isus ca urmaş firesc al personajelor care au animat întreaga istorie a mântuirii; el a vorbit despre mântuirea făgăduită. Predica a fost acceptată în termeni pozitivi, dar o bună parte a evreilor îl părăsesc pe Paul. În această situaţie, el concluzionează: “Vouă trebuia să vă fie adresat mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece voi îl respingeţi şi nu vă socotiţi vrednici de viaţa veşnică, iată, ne îndreptăm paşii spre păgâni!” (Fap 13,46).

De la Antiohia, Paul a plecat la Iconium şi de acolo, mai departe, la Listra, unde a vindecat un paralitic. După ce, împreună cu Barnaba, au reuşit să tempereze poporul în urma acestei minuni, Paul a scăpat, cu greu, teafăr de agresivitatea conaţionalilor săi.

Urmează participarea la conciliul de la Ierusalim, unde a fost dezbătută o problemă importantă pentru creştinii de pretutindeni. Nu era normal ca respectarea Legii sau a Torei să fie impusă şi creştinilor proveniţi din păgânism, aşa cum pretindeau creştinii proveniţi din iudaism. Cristos ne-a chemat la libertate, aşa cum se exprima Paul în scrisoarea către Galateni (5,1).

Imediat după conciliul din Ierusalim, Paul, însoţit de data aceasta de Silas, începe cea de a doua călătorie (Fap 15,36-18,17), ducând vestea cea bună tuturor Bisericilor din Siria şi Cilicia. Paul se întâlneşte cu Timotei, care era deja discipol al Domnului; acesta i se alătură în călătoria misionară. Ajunşi în localitatea Troas, Paul are o viziune foarte importantă. Un macedonean, un cetăţean de pe cealaltă parte a Bosforului, îl ruga insistent pe Paul: “Treci dincolo, în Macedonia, şi ne ajută!” (Fap 16,9). Această călătorie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu multe convertiri.

Paul cunoaşte mai multe cetăţi, cum ar fi: Filipi, Tesalonic, Bereia, Atena, unde a vizitat areopagul, şi Corintul. Corintenilor, Paul le va adresa două din scrisorile sale importante. Aici Paul a fost încurajat din nou: “Nu-ţi fie teamă, ci vorbeşte!”(Fap 18,9). Paul a plecat în cea de a treia călătorie misionară, însoţit de doi evrei convertiţi: Acvilla şi Priscila (Fap 18,18-20,38). Merge mai întâi la Efes, apoi la Corint, de acolo trece prin Macedonia şi Grecia, apoi pleacă mai departe la Milet şi de acolo spre Ierusalim. În final, Paul face o mărturisire memorabilă: “Eu nu pun preţ pe viaţa mea, numai să-mi duc la capăt misiunea şi însărcinarea ce am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre Vestea cea Bună a harului lui Dumnezeu!” (Fap 20,24).

Într-adevăr, câte eforturi, câte renunţări, câte pericole, câte neînţelegeri nu a întâmpinat apostolul Paul în timpul acestor călătorii misionare?! Pe toate le-a îndurat, pe toate le-a depăşit, pe toate le-a învins, pentru dragostea cea mare a lui Isus. Pentru Paul, Isus însemna totul. Să ne convingem de acest lucru citind imnul dragostei din 1Cor 13.