În lume sunt multe vicii. Dar la noi parcă sunt mai multe ca la alţii. Recent a mai apărut un viciu: cel de procedură. Prea des auzim la ştiri că un anume ins sau altul, care a fraudat ţara cu sume considerabile, nu a fost reţinut sau n-a păţit nimic din viciu de procedură.

Acum şi europenii s-au obişnuit cu viciile noastre aşa de mult că au uitat să ne mai dea steguleţe roşii pe ici pe colo şi probabil că, după o scurtă tărăgănare, văzând că suntem de neschimbat, ne vor primi în Uniunea Europeană aşa cum suntem. Unii spun că vor fi nevoiţi să ne primească pentru că mai mare nevoie au ei de noi decât invers. Cine mai ştie cum stau lucrurile? Cert este că oamenii vor să trăiască mai bine decât până acum. Din păcate, binele e înţeles doar la nivel economic. La nivel spiritual cine se mai gândeşte? O Europă atinsă din ce în ce mai mult de păgânism, ce poate să aducă în Uniune?

Printre lucrurile pe care oamenii şi le împrumută sunt şi viciile. Europenii ne dau din viciile lor, iar noi dintru ale noastre.

Pentru campionatul mondial de fotbal din anul acesta, care are loc în Germania, se pregătesc şi locuri speciale pentru viciile oamenilor, cât mai multe case de prostituţie în preajma stadioanelor. Pe stadioane, în tribunele frumos amenajate, viciul de înjurătură va fi practicat cu siguranţa în multe limbi de fanii echipelor care vor pierde. Noi nu vom fi acolo pentru că nu ne-am calificat. Românii au înjurat însă la timpul potrivit pentru pierderea calificării. Câte înjurături a primit antrenorul, câte jucătorii sau câte a primit cel de sus, e greu de spus. Am auzit oameni, cu un pic de conştiinţă, spunând că nu se mai duc la meci pentru că nu mai suportă corul de înjurături din tribună. Alţii în schimb s-au obişnuit cu acest lucru aşa de mult încât li se pare ceva normal. Viciul a intrat în normalitate. E normal să-l înjuri pe adversar, dar şi nevasta căreia i-ai spus cândva că o iubeşti la nebunie. E normal să pufăi toată ziua din ţigară şi când eşti trist, dar şi când te bucuri. E normal să tragi o beţie şi la supărare şi la bucurie. Şi câte lucruri rele nu au devenit o normalitate.

Viciul de procedură a intrat şi el în normalitate. Când auzim la ştiri că cineva nu mai păţeşte nimic pentru răul săvârşit ni se pare ceva normal.

Dumnezeu priveşte această lume, creată cândva după chipul şi asemănarea sa, şi regretă că lumea şi-a desfigurat aşa de mult chipul său. Regretă că păcatul a devenit o normalitate. Înainte de potop a fost aşa de mâhnit încât a spus: “Îmi pare rău că l-am creat pe om”. Dacă am fi mai buni decât înainte de potop am avea motiv să spunem că Dumnezeu şi-a schimbat gândul de atunci. Dar cum stau lucrurile, tare mă tem că Dumnezeu a rămas cu acelaşi gând sau poate regretul e şi mai mare.