Bradul şi ieslea sunt două simboluri reprezentative ale sărbătorii Crăciunului. Primul este legat de o tradiţie foarte veche, care slăveşte valoarea vieţii: “Iarna, plantele perene devin un semn al vieţii veşnice”. “În general, bradul este decorat şi darurile de Crăciun sunt aşezate sub el. Simbolul este elocvent şi dintr-un punct de vedere tipic creştin: ne aminteşte de “pomul vieţii”, reprezentare a lui Cristos, darul suprem al lui Dumnezeu pentru omenire. De aceea, mesajul bradului de Crăciun este acela că viaţa este perenă dacă dăruim nu atât lucruri materiale, ci pe noi înşine: în prietenie şi afecţiune sinceră, în ajutor fratern şi iertare, în timp petrecut împreună şi în ascultare reciprocă”.
Cel de-al doilea simbol, ieslea, reprezintă locul în care, potrivit Evangheliei după sfântul Luca (Lc 2,7), a fost aşezat Pruncul Divin la naşterea sa, deoarece Iosif şi Maria nu au găsit alt loc în care să se adăpostească. Această mărturie evanghelică a fost preluată de sfântul Francisc de Assisi care, în noaptea de Crăciun a anului 1223, a evocat naşterea Mântuitorului, aşezând într-o iesle adevărată un nou-născut. Totul s-a petrecut în localitatea Greggio, regiunea Umbria, din Italia. Ulterior, gestul “Sărăcuţului” din Assisi a fost imitat şi de alţii şi s-a extins, devenind o frumoasă tradiţie de Crăciun.
Ieslea este “un element care aparţine culturii şi artei noastre dar, mai ales, este un semn de credinţă în Dumnezeu, care, la Betleem, “a locuit între noi” (In 1,14). Preluând această tradiţie, familiile creştine, în ajunul Crăciunului, aşează în casă, lângă brad, şi o iesle care să le amintească cine este, de fapt, sărbătoritul zilei.
Perioada de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, Adventul, poate fi trăită ca un pelerinaj spiritual către Betleemul sufletului nostru. Dar acest drum nu este nici uşor, nici lipsit de tentaţii sau obstacole. De aceea, mulţi dintre noi refuză să se angajeze într-o astfel de călătorie.
Cum să porneşti spre Betleem când eşti copleşit de suferinţa miilor de copii condamnaţi la moarte de conflicte inumane?
Cum să porneşti spre Betleem când întâlneşti, atât de des, refuzul vieţii?
Cum să porneşti spre Betleem când asta ar însemna să redevii copil, adică să fii sincer şi să te laşi purtat de mână?
Cum să porneşti spre Betleem când ştii că nu ai dăruit suficientă iubire şi că ochii îţi sunt închişi în faţa durerii şi a speranţei, în faţa bucuriei şi a neliniştilor lumii, şi că nu ai curajul să vorbeşti nimănui despre toate acestea?
Cum să porneşti spre Betleem când mulţi dintre cei care te înconjoară trăiesc departe de Dumnezeu şi sunt lipsiţi de moralitate?
Cum să porneşti spre Betleem când mulţi te cred ridicol sau nebun atunci când le spui că pentru fiecare om de pe acest pământ există un înger gata să-l ocrotească în orice moment?
Cum să porneşti spre Betleem când nu ai nimic de oferit Pruncului?
O legendă de Crăciun povesteşte despre păstorii care au pornit spre iesle pentru a-l adora pe Isus şi a-i oferi darurile lor. Printre ei era unul foarte sărac ce nu avea nimic de oferit. Sfânta Fecioară, fiind ocupată cu primirea darurilor, nu ştia cum să se descurce cu micuţul. Văzându-l pe păstorul sărac ce stătea stingher, cu mâinile goale, i-a aşezat Pruncul Divin în braţe…Este lucrul cel mai frumos ce i se putea întâmpla unui om care nu avea nimic de oferit lui Dumnezeu. În faţa unui dar atât de mare, neaşteptat şi nemeritat, te simţi inundat de recunoştinţă şi mulţumeşti pentru inspiraţia de a fi pornit către iesle, spre Betleem, chiar dacă aveai mâinile goale. Şi-atunci, în tăcere, contempli chipul divin al Pruncului şi îi mulţumeşti Creatorului că ţi-a oferit posibilitatea de a-ţi transforma inima într-o iesle.
Parcurgând drumul spre iesle, înveţi să trăieşti Crăciunul nu ca pe un eveniment comercial, cu daruri costisitoare şi petreceri zgomotoase, ci înţelegându-i adevărata semnificaţie: “Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Pruncul Divin a fost pus în braţele noastre. Putem trăi Adventul, drumul spre iesle, ca pe o ocazie de a face linişte în faţa Misterului. Doar în liniştea drumului spre iesle Cuvântul Întrupat poate fi auzit şi înţeles. “La început, a face linişte cere un oarecare efort, dar, treptat, liniştea se naşte în noi ca o forţă misterioasă care ne atrage. Apoi, El ne ajută să distingem ceea ce prinde viaţă din liniştea adevărată. Dacă începi să te antrenezi pe această cale, o lumină inefabilă vei simţi în tine”.