1. Prezentarea Giulgiului
“Giulgiul este o provocare a inteligenţei. Înainte de toate, el cere fiecărui om, mai ales cercetătorului, o angajare, pentru a descoperi, cu umilinţă, acel mesaj profund adresat raţiunii şi vieţii sale. Fascinaţia misterioasă a Giulgiului declanşează o serie de întrebări referitoare la relaţia dintre Linţoliul sfânt şi existenţa istorică a lui Isus. Nefiind o problemă de credinţă, Biserica nu are o competenţă specifică pentru a se pronunţa într-o astfel de chestiune. Ea încredinţează oamenilor de ştiinţă responsabilitatea de a continua cercetările în vederea soluţionării adecvate a întrebărilor legate de acest Giulgiu care, potrivit tradiţiei, ar fi înfăşurat trupul lui Isus, Răscumpărătorul nostru, când a fost coborât de pe cruce. Biserica îndeamnă la o analizare a Giulgiului fără idei preconcepute, care să conducă la rezultate presupuse, dar nu şi conforme cu adevărul. De aceea, îi invită pe cercetători să acţioneze în spiritul libertăţii interioare, cu respect, acordând atenţie atât metodologiei ştiinţifice, cât şi sensibilităţii credincioşilor.”
(Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea, în catedrala din Torino, la 24 mai 1998)

Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino este unul dintre obiectele arheologice cele mai studiate din lume. Conform tradiţiei, Giulgiul este linţoliul funerar în care a fost înfăşurat Isus după ce a fost coborât de pe cruce. Această tradiţie este foarte veche, deşi documentarea sigură despre Giulgiu este neîntreruptă, de abia începând cu anul 1353 informaţiile sunt mai precise, aparţinând lui Goffredo di Charny (Leyre – Franţa).
Din 1578 e păstrat la Torino unde a fost transferat pentru a scurta obositoarea călătorie a Sf. Carol Boromeu ce voia să-l venereze, împlinind astfel jurământul făcut pentru eliberarea oraşului Milano de ciumă.
Giulgiul este o ţesătură de fibră de in pur, în spin de peşte, lung de 4,36 metri şi lat de 1,10 metri. Greutatea sa este de 225 gr./mp. Ţesătură confecţionată manual, era considerată pentru acele timpuri o stofă foarte fină. Ţesătura este clasificată de specie” Z” , ceea ce înseamnă că originea ei este Sirio-palestiniană. De-a lungul pânzei apar urmele frontale şi dorsale ale unei figuri umane.
Giulgiul din Torino este cusut deasupra unei pânze roşie, ce îl protejează şi totul este înfăşurat pe un baston; se păstrează într-o casetă dreptunghiulară preţioasă şi sigură. În timpul expunerii din 1898, avocatul din Torino, Secondo Pia, a fost autorizat să-l fotografieze. A fost ca un şoc constatarea faptului că, negativul fotografic arăta imaginea pozitivă a unui om răstignit, cu faţa maiestuoasă, de o blândeţe impresionantă şi cu trupul bine proporţionat. Pe Giulgiu se observă linii lungi întunecate, urme ale incendiului din 1532 şi ale recondiţionării în formă triunghiulară, făcute în diferite locuri ale pânzei, de către surorile Clarise în 1534.
Se observă urmele lăsate de apa folosită pentru stingerea incendiului. Ceea ce impresionează este faptul că pe acel linţoliu este imprimată, în clar-obscur, imaginea emoţionantă a unui condamnat la moartea pe cruce, executat prin pironire, precedată de o biciuire şi de o încoronare cu spini nemaiîntâlnită. În partea dreaptă a toracelui se observă clar o lovitură de lance aplicată pentru a avea certitudinea morţii condamnatului. Toate aceste date, corespund în mod impresionant cu datele oferite de Evanghelii cu privire la suferinţa şi moartea lui Isus. Această pânză în care erau înfăşuraţi morţii este oare acel Giulgiu, ce l-a acoperit pe Isus din Evanghelii? . . .
Este enigmatică naşterea acestei imagini, a corpului imprimată pe linţoliu ca pe o peliculă fotografică. . . Dacă ar fi cu adevărat Giulgiul lui Isus, Giulgiul din Torino ar fi cea mai particulară mărturie a pătimirii şi a învierii lui Cristos păstrată până astăzi.

2. Începutul istoriei şi prezenţei Giulgiului
La Ierusalim, în anul 30 d. C., pe 7 aprilie, Isus moare, este coborât de pe cruce şi înfăşurat în Giulgiu, după care trupul său e pus în mormânt.
Citim în Evanghelia lui Marcu: “Când s-a făcut seara, întrucât era ziua Pregătirii, care este ajunul sâmbetei, a venit Iosif din Arimateea, membru respectat in Sinedriu, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi a îndrăznit să intre la Pilat şi să ceară trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că murise deja şi, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă a murit de mult. Aflând de la centurion, i-a dăruit trupul lui Iosif. După ce a cumpărat un Giulgiu, l-a luat jos, l-a înfăşurat in Giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă. Apoi a rostogolit piatra la intrarea în mormânt. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Ioses, priveau unde l-au pus.” (Mc. 15, 42- 47).
Şi în Evanghelia lui Ioan: “După acestea, losif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus.
A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de mir si aloe, cam de o sută de litre.
Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat in Giulgiuri, cu uleiurile aromatice, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. În locul unde fusese răstignit Isus era o gradină, iar în grădină era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. Aşadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.” (Ioan 19, 38-42).
Dar… la Ierusalim, de pe 9 aprilie se întâmplă ceva extraordinar care schimbă totul şi Giulgiul devine un semn de credinţă. Mormântul e gol, Isus a înviat. Petru şi Ioan aleargă la Mormânt…
“Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut Giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu Giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut.” (Ioan 20, 4-8)
De atunci Giulgiul a devenit un semn de credinţă care merită să fie păstrat.

Materialul integral