Saul, cel din Tarsul Ciliciei, fariseu din tribul lui Beniamin, după convertirea de pe drumul Damascului din anul 36, devine un înflăcărat apostol, un neobosit misionar, un scriitor şi un teolog de mare profunzime, întemeietor de comunităţii creştine dar şi un înflăcărat rugător către Dumnezeu.
Momentul de pe drumul Damascului l-a schimbat total. Se ducea la Damasc pentru a aresta şi a aduce în lanţuri la Ierusalim pe discipolii lui Isus. Deodată, aude un glas: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti? ” Iar el a zis: „Cine eşti, Doamne? ” şi i s-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti”. Cuvintele s-au imprimat în inimă şi vor rămâne vii în inima sa pentru totdeauna. (Fa. Ap. 9, 4-5). Schimbarea produsă i-a schimbat total viaţa. Se angajează în slujba lui Isus şi va avea principiu conducător: „Vai mie dacă nu voi bine vesti Evanghelia” (1 Cor. 9, 16).
Buna vestire va fi de acum înainte pentru el un titlu de glorie, o sfântă obligaţie. Totul pentru Isus, pentru Trupul său Mistic, pentru Biserica Sa, unde nu este iudeu, nici elen, nici sclav, nici liber, numai parte bărbătească şi parte femeiască, pentru ca toţi una să fim în Isus Cristos” (Gal. 3, 28). Împărăţia lui Cristos cuprinde întreaga omenire şi va transforma toate categoriile sociale şi umane. Credinţa în Isus şi rugăciunea apostolică îi vor susţine toată viaţa şi-i vor aduce mângâiere.
Pentru Isus „m-am lăsat păgubit de toate şi le socotesc drept ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos”. „În Isus am aflat propria mea îndreptare, nu aceia pe care o dă Legea, ci aceia pe care o dă credinţa în Isus Cristos. Credinţa în Isus Cristos îmi dă putere să particip la suferinţele Lui, ca să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Fil. 3, 9-11). Prioritatea spiritului ce însufleţeşte, dă viaţă este primatul spiritului, al harului, faţă de litera care ucide, de observările externe rituale. Aceasta este prioritatea rugăciunii, a curăţeniei inimii, Pavel continuând a rămâne evreu din neamul lui Israel şi, după lege, fariseu” (Fil. 3, 5)
Pentru Sfântul Pavel totul, sacrul şi profanul, rămâne câmp de sfinţenie prin Sfântul Spirit: „Aşa că orice mâncaţi, orice beţi, ori altceva faceţi, toate pentru mărirea lui Dumnezeu să le faceţi (I Cor. 10, 31).
Neîncetat le aminteşte cuvântul Domnului către Sfântul Luca: „Le-a spus apoi o pildă cum totdeauna trebuie să ne rugăm, să nu-şi piardă speranţa: Parabola văduvei şi a judecătorului nedrept (Lc. 18, 1-2) Deci, să te rogi neîncetat. Sfântul Pavel o făcea şi o repeta mereu: „Martor îmi este Dumnezeu, că neîncetat fac pomenire despre voi”… „Cer în rugăciunile mele să vă pot împărtăşi mângâiere prin credinţa voastră şi a mea” (Rom. 1, 9-12). „Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu este spre mântuirea voastră” (Rom. 10, 1). Această rugăciune este un elan al inimii: „Totdeauna, în toate rugăciunile mele, cu bucurie, din inimă mă rog pentru toţi” (Filimon 1, 14).
Rugăciunea apostolică a lui Pavel este una fierbinte. „Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Întru toate, prin închinăciune şi rugă, cererile voastre vor fi arătate lui Dumnezeu cu mulţumită. (Fil. 4, 6)
Sfântul Pavel cere ceea ce este necesar tuturor: „Mulţumesc lui Dumnezeu căruia îi slujesc cu cuget curat. Neîncetat, zi şi noapte, vă pomenesc în rugăciunile mele”(I Tim. 1, 39)
Viaţa apostolică este una de luptă cu misterul descoperit în Isus şi Evanghelia pe care o propovăduiesc: „Vă îndemn fraţilor, pentru Domnul Isus Cristos şi pentru iubirea Spiritului Sfânt, luptaţi pentru mine cu rugăciuni către Dumnezeu” (Rom. 15, 30). „Să ştiţi cât de mare luptă am dus pentru voi, pentru cei din Laodicea pentru toţi” (Col. 21) „Pentru că prin propovăduirea bunei vestiri v-am născut” (I Cor. 4, 15)
În toate acestea rugăciunea îl întăreşte, îi dă putere, întrebându-se: „Cine mă va despărţi de iubirea lui Cristos? Necazul? Strâmtorarea? Prigoana? Foametea? Sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa şi nici o altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea cea întru Isus Cristos Domnul” (Rom. 8, 35-39). De aceea stăruitor îi îndeamnă: „Rugaţi-vă pentru mine ca să-mi dea cuvânt spre a face cunoscută cu îndrăzneală Evanghelia lui Isus. ” (Ef. 6, 19) Toate epistolele, fie cele către Corinteni, fie cele către Galateni, Tesaloniceni sau Efeseni, cuprind acelaşi călduros îndemn: „Cât despre voi, fraţilor, nu pregetaţi a face binele” (II Tes. 3, 13). Şi epistolele pastorale cuprind acelaşi mesaj al apostolului: „Petreceţi o viaţă paşnică, liniştită, întru toată cuvioşia şi bunăvoinţa! (I Tim. 2, 27).
„Iar, tu, Timotei, ce ai urmat învăţătura mea, să nu uiţi că cei ce voiesc să trăiască cucernic, vor fi prigoniţi” (II Tim. 3, 10, 1). „Credinţa voastră să nu fie înţelepciune omenească, ci în puterea lui Dumnezeu” (II Cor. 2, 5-7). „Nici o clipă să nu uitaţi că suntem slujitorii lui Cristos la neamuri slujind Evanghelia lui Dumnezeu pentru ca prinosul neamurilor fiind sfinţit în Sfântul Spirit să fie bine primit” (Rom. 15, 15-16)
Aşadar, ca şi Pavel, să ne rugăm unii pentru alţii să ne rugăm neîncetat, cu îndrăzneală ca prin deschiderea gurii să vestim Evanghelia lui Cristos.
Mesajul paulin, cel plin de credinţă, de rugăciuni stăruitoare, stăruitor te îndeamnă să-l primeşti şi să-l urmezi.

Bibliografie: Jacques Loew: „La priere L’ecole des grandes priants”