Din interviul publicat pe site-ul catholica.ro, dar şi de pe alte site-uri unde pot fi găsite materiale scrise de tine, este evident că desfăşori o intensă activitate de evanghelizare. Cum anume ai ajuns la aceasta iniţiativă, din păcate, rar întâlnită între catolicii din Estul Europei?

Provenind dintr-un mediu protestant, evanghelizarea a fost întotdeauna pentru mine o parte importantă a vieţii de credinţă. Am început prin a povesti care au fost raţiunile pentru care am devenit catolic, iar publicarea unei cărţi pe această temă a fost urmată de publicarea altor câteva volume. Încercarea mea este, întotdeauna, aceea de a arăta cum poate fi credinţa catolică relevantă şi vie pentru generaţia actuală, şi de a furniza argumente în favoarea credinţei, într-o manieră pozitivă, de la care pornind oamenii să o poată descoperi ei înşişi.

 

Pot fi regăsite ecouri din doctrina Papei Ioan Paul al II-lea despre “re-evanghelizare” în acţiunile pe care le întreprinzi?

Desigur. Ioan Paul al II-lea este una dintre personalităţile marcante ale epocii noastre. Istoria ne va arăta că a fost unul dintre cei mai mari papi, iar încurajările venite din partea sa pentru ca toţi catolicii să se angajeze în favoarea noii evanghelizări este una dintre temele cheie ale pontificatului său. El însuşi este un papă misionar şi noi trebuie să ţinem seama de cuvintele şi acţiunile sale.

 

Ce raporturi ai, în ceea ce priveşte activitatea misionar-evanghelică, cu Biserica Catolică? Ai binecuvântarea vreunui Episcop sau o recunoaştere oficială a Bisericii pentru activitatea pe care o desfăşori?

Nu ocup nici o funcţie oficială în Biserica Catolică din Anglia şi din Ţara Galilor. Cu toate acestea, cooperez în calitate de voluntar cu C.A.S.E. (“Catholic Agency for Supporting Evangelisation” = Agenţia Catolică pentru Susţinerea Evanghelizării), care este o agenţie oficială pentru evanghelizare formată din episcopi englezi.

 

Care sunt raporturile tale cu Conferinţa naţională a Episcopilor din Anglia?

Sunt un simplu membru laic al Bisericii şi nu am nici un fel de relaţii oficiale cu Conferinţa Episcopilor Catolici. Totuşi, mai mulţi episcopi cunosc activitatea pe care o desfăşor şi cred că mulţi dintre ei susţin ceea ce fac.

 

Care anume sunt domeniile de misiune unde acţionezi cu predilecţie?

Activitatea mea principală constă în scrierea unor cărţi şi articole care sunt publicate în Anglia şi în ţara mea natală, S.U.A. De asemenea, sunt din ce în ce mai angajat în slujirea prin cuvânt – mărturisind povestea convertirii mele şi încurajând noi forme de evanghelizare în grupuri parohiale, decanale şi diecezane.

 

Poţi descrie mai detaliat cum anume îţi desfăşori activitatea? De exemplu, care este publicul tău? Cum ajunge mesajul tău la oameni?

Munca mea este “part-time” deoarece, de asemenea, susţin o afacere şi lucrez pentru o mică instituţie catolică de caritate. Am deschis cu câţiva prieteni discuţii despre credinţă prin e-mail. Totodată am fost implicat în dezbateri publice, la radio sau în chat-room-uri online. De asemenea, am avut privilegiul ca două din cărţile mele să fie publicate de edituri protestante. Acestea sunt cărţi de “dezbatere”, unde iau în discuţie problemele credinţei, alături de co-autori protestanţi.

 

Am văzut că ai o implicare variată, în direcţii de acţiune precum educaţia multi-media, lupta împotriva avortului, apologetica şi misiunea evanghelică. Cum se explică faptul că nu ai o “specializare” mai strictă?

Am o mulţime de idei! Dar nu toate lucrările mele sunt active în acest moment. Unele sunt proiecte pe termen lung pe care le dezvolt în timp ce mă concentrez asupra altor acţiuni. Acum lucrez la pregătirea afacerii mele şi la dezvoltarea implicării personale în opera de caritate. O altă activitate constantă a mea constă în elaborarea unor articole pentru diverse reviste şi ziare.

 

Când vorbeşti despre afacerea în care eşti implicat, la ce anume te referi, mai exact?

Afacerea noastră, “Working Hero” (www.workinghero.co.uk) foloseşte subiecte şi personaje din filme pentru a arăta cum sunt posibile schimbări, pentru a motiva persoane şi chiar colective ale unor companii să caute alternative şi să facă modificări pozitive în vieţile lor. Instituţia noastră de caritate “Ordinary Hero” face acelaşi lucru pentru persoane individuale, şi folosim această activitate pentru a ajuta deţinuţii din cadrul programelor de reintegrare, tinerii din medii dezavantajate şi persoanele cuprinse în programe de recuperare după depăşirea dependenţei de droguri spre a face schimbări pozitive în vieţile lor.

 

În interviul publicat pe site-ul catholica.ro am vazut că ai o poziţie foarte nuanţată faţă de violenţa din mijloacele de comunicare socială. De fapt, care ar putea fi un criteriu clar de discernere a violenţei?

Îmi pun această întrebare ţinând cont de întreg contextul în care violenţa îşi are locul şi în care descrierea violenţei este sau nu explicită. Violenţa prin ea însăşi – chiar aceea suficient de explicită – nu este necesarmente imorală. Reprezentările dramatice şi marea literatură conţin întodeauna o cotă-parte de violenţă. Întrebarea care trebuie pusă e aceea dacă violenţa este sau nu tratată în mod just. A fost pedepsit criminalul sau a reuşit să scape? Şi-a luat persoana negativă pedeapsa meritată? I s-a făcut victimei sale dreptate? Acestea sunt întrebările cheie – nu doar pur şi simplu prezenţa violenţei.

 

Să rămânem puţin în domeniul comunicaţiilor sociale. În România pornografia este un flagel incredibil de răspândit. Efectele unui erotism imoral se văd peste tot: în ziare şi reviste, la televiziune şi în limbajul cotidian, în comportamentul şi vestimentaţia multor tineri şi tinere. Conform experienţei tale occidentale, din SUA şi Anglia, cum se poate lupta împotriva acestor boli sociale?

Având, mai degrabă decât o atitudine negativă împotriva perversităţii, o atitudine pozitivă faţă de căsătorie, faţă de fertilitate, faţă de modestie şi de puritate, ca şi faţă de puterea unei noi vieţi. Făcând astfel, vom arăta cât de sordidă, întunecată şi pervertită este în realitate pornografia. Lumina vădeşte întodeauna întunericul. După cum spune o veche zicală, “De ce să blestemi întunericul când poţi aprinde o lumânare?”

 

Am văzut că ai prezentat în mai multe ocazii materiale multimedia despre diferite teme. Care ar fi o bună direcţie educativă pentru tinerii noştri în acest sens?

Media este, esenţialmente, artă. Arta include toate marile discipline ale artelor frumoase, istoriei, muzicii etc., etc. De aceea e necesară cunoaşterea temeinică a clasicilor literaturii într-o perspectivă universală. O solidă educaţie în domeniul culturii prin exemplele sale cele mai semnificative. O bună şi solidă educaţie în domeniul artelor liberale care să prezinte tinerilor tot ceea ce este mai valoros din diferitele discipline şi din diferitele forme artistice. Pornind de aici, ei vor putea avea o bază solidă, care le va permite să-şi aducă unica şi propria contribuţie în domeniul artelor secolului XXI.

 

Care este impactul activităţii tale în lumea occidentală?

Îmi este greu să dau un răspuns, deoarece este dificil să spun câţi oameni au citit vreuna din cărţile pe care le-am scris şi ce impact au avut asupra lor. Am primit scrisori de mulţumire, în care anumite persoane mi-au mărturisit în scris că s-au convertit la Biserica Catolică datorită scrierilor mele, însă acest tip de evidenţă are un caracter ocazional.

 

În ce priveşte doctrina socială a Bisericii Catolice, cât de cunoscută şi asumată este ea în mediile catolice pe care le cunoşti?

Nu mă consider calificat pentru a răspunde la o asemenea întrebare.

 

Care a fost elementul decisiv care ţi-a dezvăluit valoarea Tradiţiei Catolice?

Problema autorităţii. Protestanţii au ales să creadă tot ce vor ei şi folosesc versete din Biblie pentru a-şi argumenta opiniile. În schimb autoritatea catolică este temeinică, istorică şi universală.

 

Cum explici faptul că, în ciuda activităţii unor persoane ca tine şi a altor asociaţii catolice, în Europa – după cum arată Papa Ioan Paul al II-lea în exortaţia Ecclesia in Europa – situaţia este caracterizată de “apostazia tăcută” a multor europeni?

Europa culege roadele a peste cinci sute de ani marcaţi de abaterea de la Creştinism. Această deviaţie este deopotrivă filosofică, politică, economică, educaţională şi teologică. Societatea noastră atee şi seculară e pur şi simplu rezultatul acestei deviaţii.

 

Care ar fi deficienţele activităţii catolicilor în re-evanghelizarea lumii contemporane?

Ne place să predicăm prea mult. Intenţionăm adesea să oferim răspunsuri fără să realizăm că mulţi oameni nu au pus niciodată întrebările respective. Trebuie să ne angajăm în activităţi care să-i determine pe oameni ca mai întâi să pună întrebările importante.

 

În ce priveşte situaţia catolicilor din S.U.A., cât de diferită este ea faţă de aceea a catolicilor europeni?

Biserica Catolică din Statele Unite ale Americii este puternic polarizată între “liberali” şi “conservatori”, într-o manieră necunoscută în Europa. Ambele tendinţe sunt puternice şi zgomotoase. În Europa Occidentală există o indiferenţă larg răspândită faţă de religie. Cred, în afara situaţiei în care lucrurile s-ar schimba printr-o minune, că Occidentul creştin aşa cum îl cunoaştem noi va muri pentru ca un nou fel de Creştinism să-şi facă loc în Europa.

 

Există şi în S.U.A. o “apostazie tăcută” a populaţiei de credinţă catolică?

Nu într-o măsură atât de mare ca în Europa. Catolicii americani tind să fie zgomotoşi, militând fervent pentru cauza lor – fie pentru cea liberală, fie pentru cea conservatoare. Catolicii superficiali din SUA au încetat în număr mare să mai frecventeze biserica, de aceea, acum, au rămas mai cu seamă cei care sunt angajaţi în slujba credinţei lor.

 

Te rog să comentezi semnificaţiile rezultatelor alegerilor din S.U.A., unde un preşedinte “pro-life” şi “pro-familie” a câştigat clar cursa electorală.

51% dintre americani au votat în funcţie de criterii morale. S-ar putea ca această determinare morală să ne ajute să oprim crima avortului. Totodată, mulţi cetăţeni se tem ca nu cumva aceeaşi determinare morală să nu fie întreţinută spre a fi direcţionată în alte scopuri cu care nu toţi catolicii sunt de acord – cum ar fi moralitatea războiului din Irak sau moralitatea pedepsei cu moartea, ori profitul unei economii de piaţă necontrolate.

 

De ce ai ales să trăieşti în Europa?

Mai întâi am dorit să fiu preot anglican şi m-am simţit atras de cultura engleză. Cu toate acestea, odată ce am devenit catolic am dorit să întorc în SUA, însă soţia mea englezoaică nu a dorit acelaşi lucru, şi este mai uşor pentru noi să rămânem acum aici.

 

În încheierea dialogului nostru, pentru care îţi mulţumesc foarte mult, te rog să transmiţi un mesaj credincioşilor catolici români care vor citi aceste rânduri.

După cum a spus Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, “Să nu ne fie frică!”. Cred că Sfântul Duh călăuzeşte în mod constant Biserica din slavă în slavă, chiar dacă noi nu avem uneori ochi spre a vedea aceasta.