Am fost şi eu ieri, ca alte câteva sute de milioane de oameni, la cumpărături, de Crăciun. Ajuns într-un mare magazin, m-am simţit luat pe sus nu numai de scările rulante de sub picioare, ci şi de fluviul de oameni. Cu toată invazia de cumpărători, nu pot spune că am stat mult la coadă. Maşinăria comercială a vânzărilor de Crăciun se vede că era bine unsă: mai mulţi vânzători, viteză mai mare la casele de marcat… În faţa sutelor de oameni, a miilor de plase cu cadouri, mi-am amintit, zâmbind trist, de o campanie începută în decembrie de AlterMedia România, al cărei moto, însoţind chipul Mântuitorului nostru Isus Cristos, este: “Unde am spus Eu că trebuie să cumperi atâtea pentru a sărbători naşterea Mea?”

Seara, împreună cu soţia, am făcut o “şedinţă” cu copiii noştri. Deja se strânseseră numeroase motive pentru a avea o discuţie despre cadouri. Prima oară când ne-am spus că trebuie să purtăm cu ei această discuţie a fost acum câteva săptămâni, când fetiţa noastră, care încă nu este la şcoală, a venit la noi cu o scrisoare către Moş Crăciun în care cerea, cu un scris stângaci, cu litere de tipar: “UN COSTUM DE PRIŢESĂ”. Ne-am tot gândit, ca toţi părinţii cu copii mici, ce ne facem cu Moş Crăciun? În final, ne-am dat seama că nu putem să îl demitizăm aşa uşor, aşa că am ales să îl punem într-un con de umbră. Le-am spus copiilor că suntem întristaţi când vedem că unii oameni, gândindu-se prea mult la Moş Crăciun, ajung să uite că la Crăciun sărbătorim nu un Moş, ci naşterea minunată a lui Isus Cristos. Am rugat-o pe fetiţă să îşi imagineze că este ziua ei, şi că la petrecere vin foarte mulţi invitaţi, dar fiecare îşi face cadou unul altuia, nimeni ei. Că, în zilele dinaintea petrecerii, invitaţii se gândesc la ce cadouri vor primi, în nici un caz la ce cadou să facă celui sărbătorit. Că petrecerea este aşteptată de toţi nu pentru că este ziua ei, ci pentru că va participa la ea şi un clovn ce le va împărţi cadouri. Am întrebat-o apoi: “Cum te-ai simţi la o astfel de petrecere de ziua ta?”

Discuţia a fost lungă, amuzantă, catehetică. La final însă am tras cu toţii concluzia că cel mai important de Crăciun este Isus Cristos, şi nu Moşul. Înainte de a stinge lumina în camera lor, le-am spus: “Nu uitaţi, tata şi mama cred în Isus Cristos, nu în Moş Crăciun”. S-au culcat, după care ne-am culcat şi noi, liniştiţi că nu l-am “ucis” pe Moş Crăciun, doar l-am pus în faţă pe Isus.

* * *

Şi până la urmă ce este cu petrecerea aceasta de Crăciun? Cine este sărbătoritul şi cine este clovnul? Cui trebuie să îi acordăm atenţie? De fapt despre ce o fi Crăciunul? 77% dintre americanii chestionaţi la începutul lui decembrie a.c., într-un sondaj NewsWeek, au declarat că cred că de Crăciun se aniversează un eveniment care a avut loc cu adevărat: naşterea din Fecioară a Pruncului Isus. Nu ştiu la noi în ţară ce rezultat s-ar fi înregistrat, dar un lucru este cert: procentul mare nu se vede nicăieri. Probabil datorită nopţii polare care s-a lăsat peste noi, din cauza căreia pierdem imaginea de ansamblu. Orbecăind, găsim doar piese ca de puzzle din ce înseamnă Crăciunul. Înseamnă oare Crăciunul (doar) a face cadouri? a te reuni în familie? a-i iubi pe cei dragi? a face acte de milostenie? Nimic din acestea în sens exclusiv, şi mai mult decât toate acestea la un loc.

În curând emisiunile de ştiri vor reaminti românilor, ca în fiecare an de Paşti şi de Crăciun, că nu este indicat consumul exagerat de alimente şi de băuturi. Şi cu toate acestea, tot ca în fiecare an, după Crăciun aceleaşi emisiuni de ştiri vor relata despre numărul mare de persoane afectate de indigestii, ce s-au prezentat la Urgenţe. O fi oare Crăciunul sărbătoarea burţilor noastre? “Nuuu”, vom spune, “este sărbătoarea lui Isus!” Şi atunci se naşte o nouă întrebare a Lui: “Unde am spus Eu că trebuie să mâncaţi atâtea pentru a sărbători naşterea Mea?”

În această noapte polară a (ne)credinţei noastre, am avut totuşi atâtea stele care să ne îndrume spre Betleem. Am avut lecturile din Postul Crăciunului. Am avut pastoralele Episcopilor. Am avut predicile preoţilor. Am avut rugăciunile şi colindele specifice perioadei. Dacă am urmărit aceste stele luminoase am reuşit atunci să ajungem la Betleem. Poate cu preţul meniului incomplet. Poate cu preţul curăţeniei neterminate. Dar lăsând cele lumeşti, am ajuns la capătul unui itinerar pentru a-l sărbători pe Isus Cristos. Sf. Augustin spunea că “Fecioara Maria este binecuvântată pentru că a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat în ea. A păstrat adevărul în sufletul ei mai mult decât trupul în pântecele ei. Cristos-adevărul, Cristos-trupul: Cristos-adevărul în sufletul Mariei, Cristos-trupul în pântecele Mariei.” Dacă maternitatea fizică a Mariei relativ la Isus Cristos nu o vom putea avea vreodată, maternitatea ei spirituală ne este împărtăşită şi nouă, tuturor creştinilor – chiar şi bărbaţilor. Căci păstrând în inimă Cuvântul lui Dumnezeu, şi îndeplinind voia Tatălui, fiecare devine frate, soră, mamă a lui Isus Cristos (cf. Mt 12,46-50). Pregătindu-ne să îl primim pe Cristos, sufletul se transformă nu doar în peşteră, ci şi în pântece. Iar în faţa miracolului vieţii, a miracolului naşterii, nu putem decât să îngenunchem.

* * *

Gândul mă duce acum la o recentă convertire, mai corect început de convertire, despre care presa internaţională scria nu cu mult timp în urmă. ABC News anunţa astfel: “Unul dintre cei mai renumiţi atei ai lumii crede acum în Dumnezeu, aparent în urma unor dovezi ştiinţifice”. Este vorba de filosoful britanic Antony Flew, unul dintre cei mai cunoscuţi atei militanţi. La 81 de ani, “credinţa” lui se zdruncină. Studiind ADN-ul uman, Flew s-a simţit copleşit de complexitatea acestuia, de condiţiile care stau la baza apariţiei vieţii, astfel încât a ajuns să se întrebe: l-a descoperit oare ştiinţa pe Dumnezeu? “Nu cred în Dumnezeul creştinilor, şi în nici un caz în cel al musulmanilor”, a spus el. Dar convingerea lui că nu sunt dovezi că ar exista un Dumnezeu s-a spulberat… Miracolul vieţii l-a învins. Şi poate de acest Crăciun, filosoful ateu va deveni mamă: dacă-l va lăsa pe Isus să se nască în sufletul său.

Să ne lăsăm şi noi învinşi de Viaţa ce stă să se nască. Să ne lăsăm copleşiţi de acest miracol, şi să devenim parte a lui. Să nu ne împiedicăm nici în cadouri, nici în mâncare, nici în feţe particulare a ceea ce se crede despre Crăciun. Sărbătorim un eveniment fundamental al credinţei noastre, iar ceea ce credem trebuie să aibă acoperire în ceea ce facem. Crăciunul este despre Cristos, Domnul şi Mânuitorul nostru. Lui să îi fie slava şi mărirea, în vecii vecilor. Amin!